Rămâi conectat

Actualitate

Casa Verde Fotovoltaice: Și BISERICILE pot aplica pentru a primi suma de 20.000 de lei

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Casa Verde Fotovoltaice: Și BISERICILE pot aplica pentru a primi suma de 20.000 de lei

Bisericile, la fel ca și persoanele fizice, pot obține o finanțare de maximum 20.000 de lei de la stat prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, potrivit ghidului publicat de AFM.

Potrivit acestuia, beneficiază de finanţare solicitantul parohie care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) nu are obligaţii restante la bugetul de stat și bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;

b) se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat.

c) se obligă să respecte legislaţia în domeniu, privind livrarea surplusului în sistemul energetic naţional; în caz contrar, sprijinul financiar acordat prin prezentul program poate constitui ajutor de stat, autorităţile competente putând proceda la recuperarea sumelor finanţate.

În ce privește înscrierea propriu zisă în aplicația dezvoltată de AFM, aceasta se realizează în felul următor: Documentele pe care le depune/transmite solicitantul parohie la instalatorul cu care AFM a încheiat contract de participare sunt:

a) cererea de finanţare, completată integral prin tehnoredactare, conform formularului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ghid, semnată de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia, cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE;

b) actul de identitate al reprezentantului legal al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;

c) împuternicire, în situaţia în care cererea de finanţare este semnată de către altcineva decât reprezentantul legal al solicitantului;

d) actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data înscrierii în aplicație;

e) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

f) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;

g) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren;

h) documentul care atestă aprobarea proiectului și a cofinanțării.

Reguli pentru înscrierea persoanelor fizice
Condițiile pentru persoane fizice sunt aproape la fel ca anul trecut, acestea urmând să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

• este persoană fizică cu domiciliul în România;

• nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;

• domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;

• este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcţie şi/sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;

• imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinația construcției, așa cum reiese din extrasul de carte funciară, este exclusiv pentru locuință;

• se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat;

• nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/ condominiu, cu mai mult de două apartamente;

• nu este eligibil solicitantul sau coproprietarii/ devălmaşii care:

– au beneficiat de finanțare în cadrul programului derulat în temeiul Ordinului nr. 1.287/2018 (cel ce conține actualul ghid), pentru acelaşi imobil pentru care solicită finanţare;

– au încheiat contract de finanţare cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) aflat în vigoare, în baza unei cereri de finanţare aprobate anterior în cadrul programului, pentru acelaşi imobil pentru care solicită finanţare;

– urmează să încheie cu AFM, în baza unei cereri de finanţare aprobate anterior în cadrul programului, contract de finanţare pentru acelaşi imobil pentru care solicită finanţare.

Finanţarea se va acorda, așa cum se întâmplă și-n prezent, în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei.

Apoi, suma finanţată de AFM se va scădea de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa va fi suportată de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Cheltuieli eligibile sunt considerate în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice:

• cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kW, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor hibrid; structura de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;

• cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;

• TVA aferentă cheltuielilor eligibile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ postliceal. Citește și: FOTO: Povestea Mariei Cioruță, o femeie din Alba, mama a 4 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea