Rămâi conectat

Actualitate

Casa Eficientă Energetic, un nou program pentru reducerea poluării locuințelor. Condițiile necesare pentru finanțarea cu 15.000 din partea statului

Ioana Oprean

Publicat

în

Cei ce doresc să crescă eficiența energetică a propriei locuințe vor putea cere, din acest an, aproape 15.000 de euro de la stat, cu ajutorul unui nou program de finanțare, pentru a-și dota locuința cu sisteme de încălzire, izolație sau sisteme de iluminat economice. Pentru obținerea fondurilor nerambursabile, cei care doresc să se înscrie în program, trebuie să îndeplinească o serie de condiții și să depună o serie de documente. Înscrierile în cadrul programului încep astăzi, 15 septembrie, după cum a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

După cum apare într-un comunicat al MMAP, programul „Casa Eficientă Energetic” începe pe 15 septembrie 2020, adică astăzi, scopul declarat al programului fiind „reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră”.

Programul anunțat de autorități, ce se desfășoară, pentru prima oară, în acest an, finanțează persoanele fizice ce vor să crească eficiența energetică a locuinței cu 60% din costul acestor lucrări, dar nu ai mult de 70.000 de lei, adică aproape 15.000 de euro.

După cum și redacția noastră a detaliat în acest articol, finanțarea nerambursabilă este acordată celor care vor să izoleze termic locuința, să schimbe tâmplăria exterioară, să instaleze sau să modernizeze sistemele de încălzire și de furnizare a apei calde, să modernizeze sistemul de iluminat locuința, prin folosirea de becuri cu LED și a senzorilor de mișcare, și să monteze obloane ori jaluzele exterioare. Finanțarea se acordă o singură dată, doar pentru cheltuieli efectuate în cadrul locuințelor existente și nu se acordă finanțare imobilelor aflate în construcție. De asemenea, pentru a putea primi bani de la stat, beneficiarul trebuie să instaleze echipamente și aparate electronice noi.

Finanțare în valoare de până la 70.000 de lei poate solicita orice persoană fizică cu domiciliul în România, care este proprietar ori coproprietar al imobilului (construcţia pentru care solicită finanțare), care are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, care nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local și care nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru a obține banii, cei interesați trebuie să se înregistreze, într-o primă fază, într-o aplicație informatică, iar apoi să depună la autorități un dosar de finanțare, ce va conține:

  • cererea de finanţare, în original, completată integral prin tehnoredactare;
  • actul de identitate al solicitantului, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, în copie;
  • împuternicirea notarială, în situaţia în care cererea de finanţare este semnată de o persoană împuternicită de către solicitant, în original;
  • actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data depunerii dosarului de finanțare, în copie;
  • extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul, în original;
  • certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate și în original, în copie legalizată sau emis în Spațiul Privat Virtual;
  • certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, în termen de valabilitate și în original sau copie legalizată;
  • certificatul de performanță energetică eliberat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată și nu mai vechi de șase luni;
  • raportul de audit energetic efectuat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată, elaborat conform legislației în vigoare de către un auditor energetic atestat.

În comunicatul Ministerului Mediului apar și etapele principale ale programului privind creșterea eficienței energetice a locuințelor. Mai exact, cei interesați „vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei”.

E important de știut că, în cadrul programului de creștere a eficienței energetice a caselor, nu se acordă plăți în avans, că statul finanţează cheltuieli eligibile efectuate după semnarea contractului de finanţare, cu excepţia cheltuielilor efectuate pentru obținerea certificatului de performanță energetică și pentru auditul energetic, efectuate înainte de intervenție și că nu finanţează lucrări efectuate în regie proprie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Digitalizarea blocată de birocrație: Instituțiile din România nu pot citi noile cărți electronice de identitate pentru că nu au echipamentele necesare

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Digitalizarea blocată de hârțogărie: Instituțiile din România nu pot folosi noile cărți electronice de identitate pentru că nu au echipamentele potrivite Digitalizarea dă rateuri în România pentru că birocrația e peste tot și instituțiile nu au echipamentele necesare. Chiar dacă peste 500.000 de oameni au cărți electronice de identitate, unele instituții nu pot citi datele […]

Citește mai mult

Actualitate

Furtuna Zack lovește România: Zonele unde se așteaptă vijelii puternice. Europa, sub cod de furtuni violente cu rafale de 120 km/h

Ioana Oprean

Publicat

în

Furtuna Zack lovește și în România: Zonele unde se așteaptă vijelii puternice. Europa, sub cod de furtuni violente cu rafale de 120 km/h Europa trece printr-o perioadă marcată de instabilitate atmosferică severă, cauzată de furtuna Zack, un fenomen meteo de toamnă timpurie care a făcut deja ravagii în mai multe țări din vestul și centrul […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii au cele mai multe zile libere legale din UE: Angajații din România pot avea anual aproape 2 luni nemuncite, dar plătite

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii au cele mai multe zile libere legale din Uniunea Europeană: Angajații din România pot avea anual aproape 2 luni nemuncite, dar plătite Angajații din România au 17 zile libere pentru sărbătorile legale, cele mai multe din Uniunea Europeană. Acestea, combinate cu cele 20 de zile de concediu, duc la aproape două luni libere pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea