Cultură Educație

Cu ocazia festivalului „Toamna ocnamureşeană”- Casa de Cultură Ocna Mureş a primit numele poetului Ion Sângereanu

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

  Manifestările prilejuite de festivalul „Toamna ocnamureşeană” au debutat ieri cu un moment emoţionant, la care au asistat circa 250 de oameni, de toate vârstele: într-un cadru solemn, Casei de Cultură din Ocna Mureş i-a fost atribuit numele poetului şi publicistului Ion Sângereanu, fiu al locului. Primarul localităţii, Iosif Augustin Drăguţ, a rememorat viaţa şi activitatea omului de cultură Ion Sângereanu, trecut în nefiinţă acum aproape patru ani. Scriitorul Sângereanu, născut la 3 noiembrie 1941 în Ocna Mureş, se numără de altfel printre cei care au transformat numele ziarului „Unirea” într-un brand pentru judeţul Alba, în perioada 1969-1974. A fost şi director al Teatrului de Păpuşi din Alba Iulia, director al Centrului de Creaţie Alba, profesor. A publicat numeroase volume de poezii, proză.
În jurul orei 12.00, la Monumentul Eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, a fost oficiat un Te Deum iar oficialităţile au depus coroane de flori, în semn de respect şi demnă pomenire: din partea Parlamentului au depus coroane deputatul PNL Teodor Atanasiu şi deputatul PSD Radu Coclici, din partea CJ Alba – vicepreşedintele Sorin Bumb şi un grup de consilieri judeţeni, din partea Primăriei Ocna Mureş şi a PNŢCD – primarul Augustin Drăguţ. Au mai depus flori, în semn de respect, delegaţii ale şcolilor din localitate, ale partidelor istorice, primari din comunele învecinate Ocna Mureşului.
Sfidând vremea rece şi ploaia măruntă, ocnamureşenii au asistat la parada portului popular, a fanfarei, la concertele organizate de administraţia locală cu acest prilej.

Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult