Cartofii s-au scumpit cu 24 la sută
Potrivit datelor statistice, în luna octombrie 2010, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,82 la sută, cele la mărfuri nealimentare sunt mai mari cu 0,29 la sută, iar în cazul serviciilor preţurile au crescut cu 0,67 la sută. Cele mai mari creşteri faţă de luna anterioară s-au înregistrat la: l mărfuri alimentare – cartofi – cu 11,94 la sută, ouă – cu 7,1 la sută, ulei – cu 4,82 la sută, fructe proaspete – cu 3,27 la sută, făină – cu 2,09 la sută, alte legume şi conserve de legume – cu 1,73 la sută, fasole boabe – cu 1,71 la sută; l mărfuri nealimentare: energie termică – cu 2,63 la sută; l în servicii – transport CFR – preţurile sunt mai mari cu 4,91 la sută, în transportul urban – cu 1,87 la sută, în apă, canal, salubritate – cu 1,34 la sută. Scăderi de preţuri faţă de luna anterioară au fost semnalate la citrice şi alte fructe meridionale – cu 5,29 la sută. Faţă de luna decembrie 2009, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la: l mărfuri alimentare: cartofi – cu 24,01 la sută, ulei comestibil – cu 16,37 la sută, alte legume şi conserve de legume – cu 15,60 la sută, fructe proaspete – cu 11,72 la sută, citrice şi alte fructe meridionale – cu 9,38 la sută, miere de albine – cu 7,49 la sută, pâine – cu 4,82 la sută, unt – cu 4,39 la sută, bere – cu 4,11 la sută, margarină – cu 4,05 la sută; l mărfuri nealimentare: la tutun, ţigări – preţurile au crescut cu 26,20 la sută, combustibili – cu 11,27 la sută, cărţi, ziare, reviste – cu 11,18 la sută, energie electrică – cu 8,58 la sută, medicamente – cu 7,85 la sută, energie termică – cu 5,57 la sută, gaze – cu 4,20 la sută; l servicii: la servicii de apă, canal, salubritate – preţurile sunt mai mari cu 15,34 la sută, în transportul CFR – cu 13,97 la sută, în transportul urban – cu 7,66 la sută, în telefonie – cu 5,51 la sută. În luna octombrie 2010 au fost înregistrate şi scăderi semnificative de preţuri faţă de luna decembrie 2009, la ouă – cu 14,51 la sută şi în transportul aerian – cu 3,83 la sută. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]