Care este vârsta la care oamenii mint cel mai mult și cine sunt cei mai sinceri indivizi ai societății. STUDIU
Potrivit unui studiu realizat recent în rândul a peste 1.000 de persoane cu vârste cuprinse între 6 şi 77 de ani, oamenii ating „apogeul” minciunilor în adolescenţă. Pe de altă parte, copiii şi pensionarii sunt cei mai sinceri indivizi ai societăţii.
Psihologii spun că, ţinând cont de cerinţele mentale ale minciunii, cercetătorii ar fi trebuit să analizeze în trecut frecvenţa şi experienţa acumulată în această direcţie de-a lungul vieţii. Cele mai multe minciuni sunt spuse de adolescenţi, explică specialiştii.
Studiul a implicat 1.005 persoane care au completat un număr de teste psihologice şi au fost întrebate cât de des „înfloresc” adevărul. Rezultatele arată că, în general, oamenii spun 2,19 minciuni pe zi, în funcţie de vârstă. Circa 75% dintre adolescenţi mint, spunând circa 3 minciuni pe zi. 60% dintre ei spun până la cinci minciuni pe zi.
În comparaţie, doar 37% dintre copii spun minciuni, în timp ce 63% dintre adulţi mint zilnic. O altă teorie care ar putea explica frecvenţa mare a minciunilor în rândul adolescenţilor ţine de faptul că ei vor să se emancipeze faţă de părinţi şi apelează, deseori, la „înflorirea” realităţii.
sursa:gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE de ziua MAMEI, 8 MARTIE 2026. Ce urări, SMS-uri şi felicitări emoţionante îi poţi transmite mamei tale de Ziua Femeii
MESAJE de 8 MARTIE 2026 pentru MAMA • Texte cu SMS- uri, felicitări şi urări creștine de Ziua Mamei • FELICITARI de 8 martie ziua femeii • ”La mulți ani” mama de ziua ta. Felicitări și urări de 8 martie de la copii pentru mama • Felicitare de 8 martie pentru mama • Cuvinte emoționante pentru […]
7 martie: Alegerea lui Iancu de Hunedoara ca voievod al Transilvaniei Ioan de Hunedoara, cunoscut şi ca Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin a fost mai întâi ban al Severinului, apoi Comite de Timișoara, iar din 1441 voievod al Transilvaniei, dar și guvernator al regatului Ungariei între 1446-1453 și căpitan suprem al Ungariei şi al […]
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2026. Urări, felicitări, SMS-uri pentru femeile din viața voastră: mame, iubite, colege sau profesoare
Mesaje de 8 Martie 2026. Mesaje de Ziua Femeii. FELICITARI de 8 martie • URARI de 8 martie. SMS de 8 martie. Texte cu SMS-uri personalizate pentru mama, bunică, soție, soră, soacră, noră, iubită, prietenă, profesoară, învățătoare, dirigintă, șefă, cumnată, fină, directoare şi colegă. Mesaje de 8 martie haioase și amuzante. Mesaje de Ziua Mamei […]