Sport

Care a fost primul meci de fotbal în nocturnă din România? ”Povestea cu Ocna Mureș este frumoasă, dar complet nereală”, afirmă istoricul Marius Rotar

Dan HENEGAR

Publicat

în

Care a fost primul meci de fotbal în nocturnă din România? ”Povestea cu Ocna Mureș este frumoasă, dar complet nereală”, afirmă istoricul Marius Rotar

Ani la rând, atât presa locală, cât și cea centrală au rostogolit o poveste frumoasă potrivit căreia primul meci de fotbal disputat în nocturnă în România ar fi avut loc la 30 august 1936, la Ocna Mureș. Ar fi fost vorba despre o partidă între echipa locală Solvay Ocna Mureș și IAR Brașov, încheiată cu victoria oaspeților, scor 4-2.

Citește și: Duminică la Ocna Mureş, sărbătoare fotbalistică | Aniversarea a 8 decenii de la primul meci disputat în nocturnă în România

Instalația de nocturnă ar fi fost montată datorită eforturilor uzinei de produse sodice înființate de compania belgiană Solvay, prezentă la Ocna Mureș încă din 1896. La un moment dat, inclusiv Federația Română de Fotbal a preluat această informație, promovând-o pe site-ul propriu și trimițând reprezentanți la Ocna Mureș pentru a celebra momentul.

*Nocturna din Ocna Mureș, printre primele din țară

Pentru a lămuri veridicitatea acestei afirmații, i-am solicitat opinia istoricului Marius Rotar de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cunoscut și pentru rolul său în renașterea, în 2019, a rugbyului albaiulian prin secția de rugby a CSU Alba Iulia. Iată răspunsul său: „Cunosc povestea, care într-adevăr a fost intens mediatizată. Mi s-a părut însă mereu una cusută cu ață albă, pornind de la simplul fapt că în 1930 Ocna Mureș avea puțin peste 5.300 de locuitori, în timp ce în alte orașe ale țării, mult mai mari și cu fotbal dezvoltat – București, Timișoara, Arad – existau deja condițiile pentru astfel de evenimente. Consultarea surselor de epocă arată că primele meciuri în nocturnă din România au avut loc la Timișoara, Arad și apoi la București, în 1933, reprezentând o veritabilă senzație a vremii. De pildă, la Arad, pe 23 august 1933, echipa maghiară Ferencváros învingea o selecționată locală cu 7-0, într-un meci care a început la ora 21:30 și a fost urmărit de 6.000 de spectatori. Câteva săptămâni mai târziu, pe terenul Romcomit din București, s-a disputat primul meci în nocturnă din Capitală, în care CFR a pierdut cu 3-2 în fața unei formații maghiare alcătuite din jucători ai echipelor Újpest și Bocskay, în fața a 5.000 de spectatori. Unii consideră că acesta a fost, în fapt, primul meci autentic în nocturnă din România, deoarece la Romcomit fusese instalată o instalație modernă pentru acea vreme, cu 14 stâlpi de 16 metri înălțime și o putere totală de 60.000 kilowați. Prin urmare, povestea cu Ocna Mureș este frumoasă, dar complet nereală. Asta nu înseamnă însă că nocturna de la Ocna Mureș, în 1936, nu s-a numărat printre primele din țară. Dar, în niciun caz, acolo nu s-a disputat primul meci în nocturnă din România”.

Informații, text: Marius ROTAR (Universitatea „1 Decembrie 1918″ Alba Iulia)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, 3 tineri jucători la o selecție pentru echipa României Under 15: Parastie, Andone și Rus

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia are 3 tineri jucători la o selecție pentru echipa României Under 15: Parastie, Andone și Rus Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia are 3 tineri jucători convocați la o acțiune de selecție a jucătorilor născuți în 2012, pentru constituirea echipei naționale Under 15 Citește și: Cinci jucători de la echipe din județ, […]

Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off-ul Seriei 7! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” Antepenultima etapă a sezonului regular din Liga 3 propune două dueluri interesante ale conjudețenelor din Seria 7, asta în condițiile în care CIL Blaj va sta (3-0 […]

Citește mai mult

Sport

CS Ocna Mureș organizează turneu semifinal la volei Under 15 | CSȘ Blaj va juca la Zalău

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș organizează turneu semifinal la volei Under 15 | CSȘ Blaj va juca la Zalău, în competiția dedicată speranțelor CS Ocna Mureș (foto, jos) va organiza, în perioada 20-22 martie, unul dintre cele 4 turnee semifinale ale Campionatului Național de volei masculin Under 15. Oponentele formației conduse de Lucian Victoratos sunt LPS CSȘ […]

Citește mai mult