Ştirea zilei

Caracterul insalubru

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ne-am împărtăşit şi noi, la fel ca cititorii ziarului „Unirea”, de angoasele existenţiale ale fostului deputat PDL, acum deputat PNL, Călin Potor. Nu scriem cu litere mici „C” şi „P” pentru că nu ne permite gramatica. Gramatica nu prea are sensuri metaforice, cum pare să creadă fostul – ani îndelungaţi! – pedelist, cu tendinţe declarat PSD-iste, devenit însă conjunctural, liberal.
Călin Potor este neliniştit de ce-ar putea crede electoratul despre evadarea sa din barca partidului care l-a scos din anonimat, l-a promovat persoană publică – viceprimar, director la „Ambulanţa”, director al Spitalului Judeţean, deputat. Evadare pe care încearcă, fără succes, să o transforme într-o problemă filozofică, nu una morală. Adică să nu fie considerată trădare. „Unii îşi trădează principiile de dragul partidului, alţii îşi schimbă partidul pentru a-şi păstra principiile” – ne luminează fostul coleg, recunoscând că judecata nu îi aparţine ci a fost servită de un alt părăsitor de barcă, tot parlamentar. Un lucru uită Călin Potor să ne informeze în patetica sa mărturisire: despre ce principii este vorba, ce conflicte ideologice i-au zdruncinat conştiinţa şi l-au făcut să eşueze în PNL. Nu cumva a făcut-o din LAŞITATE? Sau OPORTUNISM?
Este foarte clar că deputatul nu a înţeles nimic din responsabilităţile unui partid aflat la guvernare în perioada de criză; despre curajul politic dovedit de PDL (scris cu litere mici de domnia sa) şi premierul Boc de a lua măsuri nepopulare de austeritate pentru a salva ţara de la colaps economic. Cum se întâmplă în Grecia. Îi amintim lui Potor că în anii premergători crizei, când s-a aflat la putere PNL, creşterea economică s-a bazat preponderent, o spun toţi analiştii, pe consumul realizat pe datorie. Deşi a beneficiat începând cu 2007 de intrarea în UE, Guvernul Tăriceanu (campionul pomenilor electorale) nu a reuşit să absoarbă în doi ani decât 1% din fondurile europene. Ceea ce a însemnat îngroparea multor speranţe. De aceea Guvernul Boc (scris ironic cu „b” mic de doctorul nostru) a trebuit să corecteze puterea de cumpărare pentru a reduce deficitul comercial, nesustenabil datorită diminuării rapide a intrării de capitaluri străine în România. Ştiinţă grea pentru mintea domnului doctor. Da, a fost greu, adesea imposibil din cauza crizei ca PDL, care a câştigat alegerile, să-şi ţină promisiunile electorale. Dar partidul nu a ascuns nici un moment acest lucru. Reiese că dacă nu venea criza, Călin Potor rămânea alături de Mircea Hava (scris ireverenţios „baronul hava”). Pe care azi îl denigrează copios deşi îi datorează totul! Aceasta nu mai este o problemă de principii ci de morală. De caracter insalubru. Dacă a-ţi părăsi camarazii la greu şi a trece la adversar nu înseamnă Laşitate şi Trădare (cu „T” mare) atunci ce înseamnă?! Dacă a trece la un adversar ce speri că va fi câştigător la viitoarele alegeri nu înseamnă Oportunism, atunci ce înseamnă?!
Acestea sunt principiile deputatului Călin Potor şi ne bucură că a plecat cu ele cu tot în tabăra liberală. La fraţii săi întru aceeaşi credinţă morală!
Biroul de presă al PDL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Norela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult