Capăt de drum pentru programul PRIMA CASĂ. Ministrul de Finanțe: „Continuarea programului nu se mai justifică”
Capăt de drum pentru programul PRIMA CASĂ. Ministrul de Finanțe: „Continuarea programului nu se mai justifică”
Guvernul își dorește stoparea programului „Prima Casă”, iar noua optică arată că programul nu se mai justifică în condițiile pieței imobiliare actuale.
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a explicat că nu se mai justifică continuarea programului ”Prima Casă”, pentru că nu mai susține sectorul imobiliar, iar oamenii au început deja să se îndrepte spre alte soluții de creditare.
„Sunt două lucruri. Deja plafoanele pentru 2020 sunt acolo, ne uităm la el dacă face beneficii în societate aşa cum este el structurat astăzi, este un program care a apărut când economia avea nevoie de susținere, astăzi economia nu este în criză, deci nu știm dacă mai e nevoie în această formă.
Chiar dacă plafoanele la garanție au scăzut, creditele au crescut în continuare, se vede o tranziție către alte tipuri de credite, se pare că acest program nu este cel care susține singur această piaţă. Vom lua o măsură cu acest program cât de curând”, a spus ministrul Finanțelor.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]
Scutiri de taxe 5 ani și prioritate la finanțările de la centru pentru localitățile care acceptă comasarea voluntară. Cum vrea Ministrul Dezvoltării să convingă primarii și ce se întâmplă cu angajații primăriilor
Scutiri de taxe 5 ani și prioritate la finanțările de la centru pentru localitățile care acceptă comasarea voluntară. Cum vrea Ministrul Dezvoltării să convingă edilii și ce se întâmplă cu angajații primăriilor Localitățile din România care acceptă comasarea voluntară ar putea beneficia de facilități fiscale și să aibă prioritate la finanțările de la centru. Guvernul […]
