Când va fi adoptată noua lege a pensiilor şi a asigurărilor sociale: Anunțul ministrului Muncii, Marius Budăi
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, la Timişoara, că noua lege a pensiilor şi a asigurărilor sociale va fi adoptată până la finalul acestui an, aşa cum a fost făcută asumarea în cadrul PNRR sau, cel târziu, în primul semestru al anului viitor.
Citește și: Pensii 2022 | Cumpărarea de vechime în munca: Cât costă să cumperi un an de vechime pentru pensie
Marius Budăi a explicat că noua lege a pensiilor şi a asigurărilor sociale nu este neapărat o lege a PSD, ci a fost creată împreună cu specialiştii din Casele Judeţene de Pensii.
„În momentul când am intrat la guvernare, am avut câteva linii roşii sub care nu am vrut să trecem, una dintre ele a fost acel pachet social implementat în ianuarie şi a doua a fost legea salarizării şi cea a pensiilor. Am scris foarte clar în programul de guvernare că nu renunţăm la Legea 127. Mi se solicită de tot mai mulţi directori de Case de pensii din ţară să nu renunţ la această lege, pentru că am explicat foarte clar şi eu şi colega mea, Olguţa Vasilescu, că nu este neapărat o lege a PSD. Este o lege făcută de noi, gândită în prima fază de noi, iar eu provin dintr-o Casă de pensii, am fost director la Casa de pensii Botoşani, e făcută cu fiecare specialist din fiecare Casă de pensii judeţeană”, a declarat Marius Budăi.
Ministrul Muncii a susţinut că fosta guvernare a alocat 4 milioane de euro doar pentru consultanţă.
„A fost prinsă în PNRR, pe o consutanţă foarte mare, nu înţeleg de ce trebuie să plătim 4 milioane de euro. Am explicat Băncii Mondiale şi am negociat la nivel de minister, contractul de asistenţă pe total şi tot ce înseamnă reforma pensiilor, este de doar 1,5 milioane, 2,5 milioane rămân la dispoziţia statului român. Plecăm, şi am stabilit cu Banca Mondială, că plecăm de la această lege. Dacă pe măsură ce într-un parteneriat cu Banca Mondială şi Comisia Europeană, găsim lucruri de îmbunătăţit, pe mine m-ar bucura, dar baza va fi aceasta”, a afirmat Budăi.
Întrebat când ar putea intra în vigoare această lege, Budăi a explicat că în prima parte a anului viitor, cel târziu.
„Asumarea în PNRR este că va fi adoptată până la sfârşitul anului, cel târziu în primul trimestru al anului 2023”, a declarat Marius Budăi.
surse: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]
Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite
Pensionare cu cinci ani mai devreme, fără penalizări, în 2026! Cine poate beneficia de această facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite Românii care au acumulat suficienți ani de cotizare pot ieși la pensie cu până la cinci ani înainte de vârsta standard, fără să piardă niciun leu din pensie. Facilitatea este prevăzută de articolul 56 […]
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]

