Campanie umanitară “Darul Speranței” la școala “Avram Iancu” din Alba Iulia
Sărbătorile de iarnă sunt pentru majoritatea copiilor un prilej de bucurie şi de speranţă. Din nefericire, pentru unii copii aceste sărbători sunt triste, deoarece viaţa lor depinde uneori de generozitatea şi solidaritatea semenilor.
Într-o asemenea situaţie este şi Luca Cristian, un copil în vârstă de 10 ani, diagnosticat cu o tumoră cerebrală, pentru care elevii şi dascălii Şcolii „Avram Iancu” conduse de prof. Elena Ignat au demarat o campanie de strângere de fonduri necesare acoperirii unei părţi din totalul cheltuielilor medicale pe care le presupune o intervenţie chirurgicală în străinătate.
“Impresionaţi şi sensibilizaţi de suferinţa băiatului, elevii şi dascălii Şcolii „Avram Iancu” au răspuns acestui apel umanitar şi s-au implicat în organizarea unor acţiuni umanitare menite să aducă o rază de speranţă pe chipul lui Luca.
Campania „Darul Speranţei” s-a desfăşurat în perioada 17-21 decembrie şi pe parcursul acestei săptămâni elevii şcolii, coordonaţi de învăţători şi diriginţi, au realizat calendare personalizate, au amenajat expoziţii cu vânzare sau au organizat tombole şi spectacole, toate aceste activităţi având acelaşi scop nobil.
De asemenea, atât cadrele didactice, cât şi elevii şcolii au făcut donaţii în bani. Scopul acestei campanii a fost acela de a le cultiva elevilor spiritul de solidaritate, de a-i sensibiliza la nevoile şi suferinţele semenilor noştri.
„Este important să ne solidarizăm cu cei aflaţi în suferinţă şi să contribuim fiecare cu câte puţin la salvarea unei vieţi. Sperăm că sunt şi alţi oameni sensibili care se vor alătura demersului nostru”, a afirmat directorul şcolii, prof. Elena Ignat.
Cei care doresc pot face donaţii în contul RO18RNCB0113000771670001 BCR Cluj- Napoca, Agenţia Unirii, titular cont: Legian Laura Ştefania”, se arată într-un comunicat remis presei de prof. Dana Slevaş, purtător de cuvânt al instituției de învățământ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea până în 30 noiembrie 2026: Temperaturi sub normalul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea până în 30 noiembrie 2026: Temperaturi sub normalul perioadei. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Prima săptămână din noiembrie 2026 vine cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă, în toată țara, și cu precipitații peste medie în sud și est. Ulterior, valorile termice vor reveni în jurul celor normale, […]
Foto | Accident rutier mortal pe DN7 Valea Oltului: Două femei și-au pierdut viața. Impact între două TIR-uri și o mașină
Accident rutier mortal pe DN7 Valea Oltului: Două femei și-au pierdut viața. Impact între două TIR-uri și o mașină Polițiștii rutieri au intervenit în cursul nopții la un accident rutier produs pe DN 7, la km 240 + 900 m, în apropierea localității Lazaret. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit […]
Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare: AUR conduce în intențiile de vot cu 34%. Ce se întâmplă cu PSD și PNL – Sondaj CURS
Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare: AUR conduce în intențiile de vot cu 34%. Ce se întâmplă cu PSD și PNL – Sondaj CURS AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) se află pe primul loc în intențiile de vot dacă duminică s-ar organiza alegerile parlamentare, cu 34%, urmată de Partidul Social […]
