Actualitate

„Camera de detenție” din școli: Cum va funcționa și cine îi supraveghează pe elevi. Ministrul Educației – „Nu se pune absență, dar se informează familia”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Camera de detenție” din școli: Cum va funcționa și cine îi supraveghează pe elevi. Ministrul Educației – „Nu se pune absență, dar se informează familia”

Ministru Educației, Ligia Deca, a declarat recent că o „cameră de detenție”, poate fi, de fapt, un spațiu precum biblioteca sau o altă sală de clasă liberă la acel moment în care elevii care deranjează ora de curs și pe colegii lor să fie duși.

„Nu este o cameră de detenție, este un spațiu în care poate că și până acum școlile îi puteau separa pe cei care deranjează ora de curs de colegii lui, tocmai pentru a asigura dreptul la educație a întregului colectiv școlar. Poate fi biblioteca, poate fi o altă sală de clasă care nu este utilizată în acel moment. În momentul în care un copil deranjează ora și pe toți colegii lui, el poate fi extras de către școală într-o sală specială unde face activități educaționale decise de către cadrul didactic sau lecturează, dacă este la bibliotecă”, a afirmat Ligia Deca, la Digi 24.

Potrivit ministrului, în regulamentul de organizare și funcționare există posibilitate ca școala să extragă elevul recalcitrant din oră.

Citește și: Sala de detenție pentru elevi, introdusă în școlile din România din septembrie 2024: Ce prevede noul Statut al Elevului

„Elevul poate fi extras de consilierul școlar, dacă școala are această posibilitate, poate fi profesorul de serviciu, poate fi un alt cadru didactic. (…)Mulți ne-au spus că au nevoie de măsuri pentru cei care realmente deranjează ora fără să simtă că există vreo măsură pe care școala să o poată lua. Pentru că nu poți să îl dai afară”, a mai explicat Deca.

Cine îi supraveghează pe elevi, la camera de detenție

Elevul care a fost recalcitrant va fi supravegheat de un cadru didactic. Acestuia nu i se absență, dar se informează familia.

„Este informată familia, iar în momentul în care aceste comportamente se repetă există alte sancțiuni care pot fi aplicate cum ar fi scăderea notei la purtare și celelalte sancțiuni din Regulamentul de organizare și funcționare. Ea nu este o măsură unică. Este una dintre multele măsuri pe care Regulamentul le prevede, atunci când comportamentul este în afară normelor care ar trebui să le respectăm într-o școală”, a spus Ligia Deca.

Potrivit sursei citate, astfel de măsuri fac parte din strategia de combatere a violenței în școli și a fenomenului de bullying.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok Președintele României, Nicușor Dan, a publicat un text despre raportul Congresului SUA în care se discută, printre altele, și despre alegerile prezidențiale din 2024.  El consideră că țara […]

Citește mai mult

Actualitate

Liderul UDMR, Kelemen Hunor: PSD ar trebui să fie cel care spune „Hai, Ilie, fă, fă, du-te”

Ioana Oprean

Publicat

în

Kelemen Hunor: PSD ar trebui să fie cel care spune „Hai, Ilie, fă, fă, du-te” Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că „e cam mult” să discuţi 5 luni în coaliţia de guvernare doar două proiecte de legi, cel legat de reforma în administraţie şi pachetul economic, dar că nu poate cataloga PSD că […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla și Casa Verde Fotovoltaice, principalele ,,victime” ale tăierilor bugetare: Programele ar putea fi suspendate total în 2026. Ce modificări sunt pregătite de anul viitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Rabla și Casa Verde Fotovoltaice, principalele ,,victime” ale tăierilor bugetare: Programele ar putea fi suspendate total în 2026. Ce modificări sunt pregătite de anul viitor Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri de austeritate pentru anul 2026, iar printre victimele principale ale tăierilor bugetare numărându-se Programul Rabla și Programul Case Verde Fotovoltaice. Surse guvernamentale au declarat pentru […]

Citește mai mult