Rămâi conectat

Actualitate

Călugărul greco-catolic ,,unchiul” Mihai din Prilog, beatificat pentru credința sa nestăvilită și sufletul pur. Omul ,,care vedea prin oameni”

Publicat

în

Călugărul greco-catolic ,,unchiul” Mihai din Prilog, beatificat pentru credința sa nestăvilită și sufletul pur. Omul ,,care vedea prin oameni”

Cu aceste cuvinte era caracterizat într-un editorial din revista Flacăra condusă de Adrian Păunescu, în anii ’80, Mihai Neamțu din Prilog.

Un articol paradoxal pentru perioada comunistă, controversat datorită îndrăznelii de a vorbi despre un om al lui Dumnezeu în timpurile de ceață ale libertății religioase. Dar cine a fost de fapt „Unchiul” Mihai?

Un om simplu, un personaj misterios, dar în același timp extrem de căutat, de dorit și de consultat. Un călugăr umil, un înțelept glumeț. Un adevărat „unchi” pentru mulți. O viață de credință, încercată de persecuția comunistă, plină de iubire practică față de toți cei care i-au trecut pragul.

Electrica Furnizare Discount

Născut la data de 12 octombrie 1924 în satul Prilog, judeţul Satu-Mare, fratele Mihai Neamțu, a fost unul dintre stâlpii spirituali discreți ai greco-catolicismului românesc. O familie cu 12 copii, mama Terezia și tatăl Gheorghe, învățător și cântăreț bisericesc al comunității greco-catolice din localitate, au fost rădăcinile copilului Mihai. Ana, întâi născuta familiei, a fost sora care a călătorit alături de acesta pe toată calea vieții, ajutându-l mereu în misiunea sa.

Citește și: Mesaje de Sfântul Ilie cu URARI de ”La mulți ani”

După finalizarea celor cinci clase elementare, tânărul Mihai Neamțu, călcând pe urmele tatălui său, rămâne cântăreț bisericesc al comunității greco-catolice din Prilog. Alături de sora sa, simte chemarea spre călugărie și merge la Mânăstirea bazilitană „Maica Domnului” de la Bixad. Aici va rămâne pentru o perioadă de timp ca și cantor și aspirant la viața monahală.

Suferința pe care o va îndura până la sfârșitul vieții, paralizia, începe să se instaleze la frageda vârstă de 14 ani. Mâna stângă este cea afectată inițial, însă în timp boala va cuprinde întreaga parte stângă a corpului. Reîntorcându-se acasă de la Bixad după doi ani, din cauza unor probleme de sănătate, începe un nou capitol al vieții.

Într-una dintre viziunile sale, pus în fața unei alegeri dificile, aceea de a se vindeca sau a primi darul de a-i vindeca pe alții, fratele Mihai răspunde Fecioarei Maria prin dăruirea totală a sinelui și prin sacrificiu, fără ezitare. Ulterior, primește din partea Maicii Domnului, la doar 18 ani, îndemnul de a vorbi, fără să se teamă de regimul comunist sau de oameni, fiind încredințat de protecția Fecioarei.

Astfel începe etapa incredibilă a vieții „omului care vede prin oameni”. Primind harul de a vedea în adâncul oamenilor, fratele Mihai își dedică viața identificării și vindecării bolilor fizice, psihice și spirituale ale celor care îi treceau pragul. Îi ajută pe cei nevoiași, aduce ateii la credință, pe cei rătăciți îi îndrumă să își găsească calea, îi vindecă pe bolnavi, îi mângâie pe cei necăjiți. Dar cum poate un om atât de modest și simplu să facă atâta bine? Care sunt metodele?

Toate cele precizate mai sus, au la bază rugăciunea, împletită cu sacrificiul personal. Ultimul „ingredient” sunt reţetele din plante, primite prin inspiraţie de la Dumnezeu. În timp, a ajuns cunoscut în toată țara, dar și în străinătate. Atât de cunoscut încât era vizitat de la ora 9 dimineața până târziu în noapte. Programul său cuprindea două scurte pauze de masă, în restul zilei dedicându-se celor care erau în nevoie. Își făcea timp să îi cunoască pe aceștia și le răspundea cu drag și răbdare la toate întrebările, indiferent că acestea se refereau la viața de zi cu zi, la bolile lor sau la solicitările legate de tratamente.

Sunt confirmate numeroase vindecări şi convertiri miraculoase în România şi în străinătate, iar contemporanii dau mărturie despre activitatea intensă și benefică a „Unchiului” Mihai. Deși supravegheat și urmărit în mod continuu de Securitate, a fost mereu protejat de Sfânta Fecioară Maria, nefiind niciodată împiedicat să își desfășoare activitatea.

Credința că orice boală poate fi vindecată venea din convingerea că fiecare om poartă în el chipul lui Dumnezeu. I-a îndemnat pe cei care îl vizitau să se roage și să continue tratamentul medicamentos prescris de medici, spunându-le cu umilință și smerenie că terapia este benefică, însă trebuie ajutată cu niște ceaiuri naturiste.

Terapia indicată de fratele Mihai avea câteva indicații precise. Ceaiurile se îndulcesc doar cu sirop natural de afine, mure, brad, lămâie sau zmeură. Lichidele și mâncarea nu se consumă reci sau fierbinți. Controalele și analizele medicale periodice sunt obligatorii. Împărtășania, primită cu conștiință deplină, însănătoșește atât sufletește cât și trupește.

În completarea rețetelor sale, fratele Mihai dădea prin puterea exemplului curajul de a trăi curat în ciuda dificultăților fizice și sociale. Mai mult decât atât, oferea mereu „pastile” de înțelepciune. Nu putem trece cu vederea simplitatea și eficiența aplicării acestora. Iată câteva exemple concludente: „Fiţi veseli!”; „Înainte de orice, fii moral!”; „Nu te enerva!”; „Dacă de la noi pleacă o faptă bună, locul nu rămâne gol, ci se va înmulţi binele de 10 ori în acel loc. Încercaţi să urmăriţi şi voi când faceţi un lucru bun: vă simţiţi mai bine şi aşa se va simţi şi cel căruia îi faceţi binele. Învaţă şi pe alţii care aud sau văd fapta, să o facă şi ei. Dacă sunteţi toată ziua binedispus, puteţi observa cum creşte puterea în voi.”

Fratele Mihai a fost primit cu voturi temporare si mai apoi cu voturi perpetue în Ordinul Sfântului Vasile cel Mare în data de 2 februarie 1981, în condițiile de clandestinitate ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco – Catolică, de către superiorul provincial de atunci, Părintele Gheorghe Marina OSBM și a depus voturile perpetue pe data de 1 ianuarie 1986.

A respectat întru totul canoanele, regulile și doctrina Bisericii Greco-Catolice şi ale Ordinului Sfântul Vasile, mărturiile preoţilor, călugărilor care l-au întâlnit atât catolici cât şi ortodocşi, fiind mai mult decât concludente. Confesiunea fratelui Mihai se transforma adeseori într-o lecţie spirituală chiar pentru confesori.
Fratele Mihai a trecut la Domnul în ziua de 23 iunie 2000 și a fost înmormântat în curtea Bisericii pe care a ridicat-o prin sacrificiul personal şi cu ajutorul lui Dumnezeu în grădina casei sale din Prilog. La ceremonia înmormântării au concelebrat 35 de preoţi. Au fost prezenți mulţi călugări şi mai mult de 1000 de credincioşi sosiţi din diversele eparhii din ţară şi din străinătate.

Chiar și după trecerea la cele veșnice, rămâne alături de cei în nevoie. Mărturie stau trei cazuri de vindecări atribuite fratelui Mihai. Rugăciunea a două femei și a unui bărbat la mormântul „Unchiului” de la Prilog și atingerea de piatra funerară au adus alinare și vindecare.

Procesul de beatificare a fratelui Mihai Neamtu OSBM

Recunoaşterea publică a sfinţeniei unei persoane s-a practicat până în secolul al XII-lea la nivel local prin manifestări populare de cult ce apăreau cu ocazia aniversării morţii persoanei, considerată dies natalis (ziua naşterii pentru Paradis).

În secolul al XIV-lea Biserica Catolică a aprobat cultul local al anumitor sfinţi înainte de a se fi terminat recunoaşterea oficială. Această practică stă la baza procedurii de beatificare, perioadă în care este permis cultul local (la nivel de eparhie sau de ordin religios).

Procedura se numeşte „Proces canonic de beatificare/canonizare” sau „Cauză de beatificare/canonizare” respectiv „Cauză de martiriu pentru cei care au fost uciși din ură față de credință”, pentru că are multe elemente comune cu procesele din orice tribunal. Exista două căi prin care poate fi demonstrată sfinţenia candidatului: minunile înfăptuite sau moartea pentru credinţă. Procesul poate dura de la câţiva ani la câteva secole, cu diferenţe în funcţie de moartea sfântului, care poate fi naturală sau de martiriu.

În prezent, de procesele de beatificare şi canonizare se ocupă Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, instituită de Papa Paul al VI-lea, prin constituţia apostolică „Sacra Rituum Congregatio”, la 8 mai 1969. Congregaţia este constituită din peste 30 de membri, printre care se află cardinali, arhiepiscopi şi episcopi şi este asistată de două colegii de consultori (unul format din istorici, iar celălalt, din teologi).

Normele care se urmăresc în procesul de canonizare au fost stabilite de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (prin constituţia apostolică „Divinus Perfectionis Magister”, din 25 ianuarie 1983) şi de către actualul Papă emerit Benedict al XVI-lea (care a dorit mai multă claritate în ceea ce priveşte procedura de determinare a minunilor). În aceste norme se prevăd două mari etape: faza eparhială (adunarea materialelor din eparhială) şi faza romană (la nivelul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican).

Pe data de 23 iulie 2018, Congregația pentru Cauzele Sfinților a emis decretul nihil obstat prin care își exprimă acordul pentru începerea Cauzei de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM.

În 15 august 2018, în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a publicat Edictul prin care se manifestă în mod public Cererea Părintelui Postulator Cristian Barta, legată de începerea Cauzei și a Anchetei arhieparhiale asupra vieții și virtuților eroice, precum și asupra faimei de sfințenie unită cu faima semnelor ale Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM.

La 14 septembrie 2018, în Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, în prezența Preafericirii Sale Cardinal Lucian și a Preasfinției Sale Claudiu, a avut loc Sesiunea de deschidere a Procesului de beatificare și canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu Mihai Neamțu OSBM.

Publicitate

Actualitate

Pandemia face victime și în afara spitalelor: Un vânzător, împușcat pentru că i-a cerut unui client să poarte mască de protecție

Publicat

în

Pandemia face victime și în afara spitalelor: Un vânzător, împușcat pentru că i-a cerut unui client să poarte mască de protecție

Un angajat al unei benzinării, în vârstă de 20 de ani, a fost împuşcat sâmbătă de către un client căruia a refuzat să-i înacseze cumpărăturile din cauză că nu purta o mască de protecţie împotriva covid-19. Crima a provocat reacţii puternice în Germania, relatează AFP.

Angajatul acestei staţii de alimentare cu carburant – un student – a refuzat să încaseze banii acestui client, un bărbat în vârstă de 49 de ani, originar din Idar-Oberstein (vest), care dorea să cumpere un pachet de bere, pentru că acesta din urmă nu purta mască de protecţie.

Nervos, bărbatul în vârstă de 49 de ani a plecat şi a lăsat berea pe tejghea. El s-a întors, o oră şi jumătate mai târziu, de această dată cu o mască, pe care şi-a scos-o în faţa tejghelei, pentru a-l face pe casier să reacţioneze.

Electrica Furnizare Discount

După ce studentul i-a cerut să poarte masca în mod corect, clientul a scos un revolver din buzunar şi a tras în student, care a murit pe loc, precizează poliţia.

Suspectul s-a prezentat a doua zi la postul local de poliţie.

Acuzatul a declarat poliţiei că se simte ”încolţit” de măsurile împotriva pandemiei covid-19, pe care le consideră o ”atingere tot mai mare la adresa drepturilor sale” şi că ”nu a văzut altă soluţie”, a declarat luni procurorul Kai Fuhrmann.

Anchetatori au percheziţionat, apoi, apartamentul acuzatului, în care au găsit arma crimei şi alte arme de foc şi muniţie.

Primarul din Idar-Oberstein, Frank Frühauf, a denunţat un act ”teribil”. Locuitori au depus flori şi lumânări în faţa staţiei de alimentare cu carburant.

Ministrul german al Agriculturii Julia Klöckner, din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori) al Angelei Merkel, originar din regiune, a denunţat această crimă drept ”şocantă”.

O reprezentantă a Verzilor (ecologişti), Katrin Göring-Eckardt, s-a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, ”profund zguduită” de această crimă care, în opinia sa, este ”rezultatul crud al urii”.

Poliţia nu a precizat dacă bărbatul se consideră membru al mişcării ”Querdenker” (”Liberi cugetători”), care s-a impus drept principala voce critică a restricţiilor sanitare impuse în Germania împotriva luptei împotriva covid-19.

Serviciile germane de informaţii interne anunţau, în aprilie, că plasează membri ai Querdenker sub supraveghere, suspecaţi de legături cu extrema dreaptă.

Sursa: stiripesurse.ro

Citește mai mult

Actualitate

În plină criză politică și medicală salariul minim ar putea CREȘTE cu 8-12%. Ce spune ministrul Muncii

Publicat

în

În plină criză politică și medicală salariul minim ar putea CREȘTE cu 8-12%. Ce spune ministrul Muncii

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a declarat, marţi, la Ploieşti, că Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri, iar propunerile de majorare sunt între 8% şi 12%.

„În acest moment suntem în etapa de negociere între patronate şi sindicate, iar Guvernul are propria proiecţie cu privire la capacitatea de susţinere a majorării salariului minim. În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului. Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă”, a arătat ea.

Ministrul Muncii nu a putut preciza de când şi nici cu cât, având în vedere că negocierile tripartite sunt încă în derulare.

Electrica Furnizare Discount

„Aş vrea să ştiţi că s-au făcut până acum solicitări de majorare între 8 şi 12%. Pe mine mă interesează, ca ministrul al Muncii, ca majorarea să fie consistentă şi simţită”, a mai spus Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Prim-ministrul Florin Cîţu a menţionat, la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021.

Potrivit directorului executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, Guvernul ar trebui să majoreze salariul minim pe economie din luna ianuarie a anului viitor, şi nu mai înainte, deoarece companiile internaţionale şi româneşti au bugetele de salarii bătute în cuie şi nu pot face realocări de fonduri după cum doresc ele.

El a apreciat că o majorare de 8% a salariului minim este rezonabilă, având în vedere că inflaţia pare că se va apropia de 5% la finalul anului.

Pe de altă parte, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu, spune că propunerea Guvernului de majorare cu 8% a salariului minim pentru anul viitor ar reprezenta o creştere reală de 1% a salariului minim, deoarece inflaţia la finalul anului curent va fi probabil de peste 7%. Şi leaderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a susţinut că propunerea şefului Guvernului ar avea un impact nesemnificativ asupra venitului net al unui angajat plătit cu salariul minim, comparativ cu creşterea preţurilor la energie suportate de salariaţi.

Sursa: stiripesurse.ro

Citește mai mult

Actualitate

Vlad Voiculescu salută inițiativa procurorilor DNA: „Prin decizia lui Florin Cîțu, România a comandat irațional vaccinuri fără număr”

Publicat

în

Vlad Voiculescu salută inițiativa procurorilor DNA: „Prin decizia lui Florin Cîțu, România a comandat irațional vaccinuri fără număr”

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, consideră că anchetarea de către DNA a modului în care România a achiziționat vaccinurile împotriva COVID-19 „este binevenită”. Acesta susține că decizia privind comandarea vaccinurilor ar fi fost luată direct de premierul Florin Cîțu, fără ca el, ministrul Sănătății la acea vreme, să fie consultat.

„Românii trebuie să știe cum a decis Guvernul că e înțelept să le administreze banii în pandemie. În acest context, poate vă amintiți că, pe la mijlocul lunii martie a acestui an, domnul viitor fost premier Cîțu a aruncat în public acuze la adresa mea cum că m-aș fi opus unei achiziții suplimentare de vaccinuri. Nu direct, ci ‘pe surse’ – așa cum viitorul fost premier Cîțu, ajutat de consilieri angajați pe bani publici pentru nevoile de comunicare personale – a ales să comunice de altfel de fiecare dată când a vrut să își murdărească colegii din coaliția de guvernare”, scrie Vlad Voiculescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru al Sănătății adaugă că „ce am făcut atunci a fost să aduc la cunoștința întregului Guvern, în mod oficial (se poate consulta atât memorandumul din partea Ministerului Sănătății cât și înregistrarea ședinței de guvern care poate pot fi solicitată de la Secretariatul General al Guvernului) câteva lucruri”:

Electrica Furnizare Discount

„1. Decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de viitorul fost premier și comunicată Comisiei Europene (pentru că a fost vorba de o achiziție la nivel european) fără a se ține cont de opinia ordonatorul de credite (adică cel care plătea) iar acesta era Ministerul Sănătății. Am cerut ca această practică de a decide pe bugetul aflat în răspunderea mea, fără a fi consultat, să înceteze;

2. Aveam deja un număr mare de vaccinuri comandate deja, în raport cu toate scenariile vis-a-vis de campania de vaccinare – fără a fi lăsați să ne implicăm de la nivelul Ministerului Sănătății, în nici un fel, în campania de comunicare sau în alte acțiuni care să îmbunătățească această campanie;

3. Pentru achiziția de vaccinuri deja antamată de viitorul fost premier, Ministerul Sănătății avea nevoie de sume suplimentare cel târziu la rectificarea bugetară; în Martie, bugetul anual al MS fusese deja pus pe butuci prin deciziile premierului.”

Vlad Voiculescu acuză faptul că „În urma deciziilor precipitate, tot prin decizia lui Florin Cîțu, România a comandat irațional vaccinuri fără număr, a cumpărat doze peste necesar și a ajuns în situația de a vinde și dona mai multe milioane de vaccinuri decât orice altă țară din Europa: nu din rațiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat. Sper să aflăm din ancheta DNA și felul în care au fost distribuite aceste doze. Românii chiar trebuie să știe. Pentru că, dacă nu ar mai simți că sunt prostiți și mințiți constant, poate-ar avea ceva mai multă încredere în cei care le cer imperativ și tot mai răstit să se vaccineze.”

Sursa: hotnews.ro

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare