Actualitate

Calorimetrele de gaz – O nouă găselniță băgată pe gâtul românilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Calorimetrele de gaz – O nouă găselniță băgată pe gâtul românilor

După contoare de apă citite prin radio, repartitoare obligatorii care ajung să ruginească nefolosite pe calorifere sau senzori de gaze care declanșează din senin alarma, dispozitive ce scot din buzunarul românilor sute de lei, Guvernul dorește să impună populației montarea de calorimetre pentru gazele naturale consumate. Acestea ar urma să indice puterea reală calorică a gazului consumat.

Aparatele care ar urma să asigure plata echitabilă a gazelor naturale, în funcție de puterea calorică a acestora, vor fi introduse gradual. Măsura este cuprinsă în proiectul legii energiei electrice și gazelor naturale.

“În această privință va fi reglementată, cel mai probabil, o introducere etapizată a calorimetrelor, pentru a nu se crea o disfuncționalitate pe piață. În primele etape, va fi introdusă obligația existenței calorimetrelor la transportator, apoi și la distribuitor și abia apoi la populație. Transportatorilor și distribuitorilor li se va recunoaștcalorimetree investiția și se va regăsi în preț”, au declarat surse din domeniu pentru publicația menționată.

Introducerea calorimetrelor este parte a unui proces de schimbări repetate a legislației și a modului de facturare a gazelor naturale care chipurile răspund unor neajunsuri dar care, în final, nu fac decât să dezorienteaze consumatorii și să aducă bani buni diferitor firme care le comercializează și montează.

Până în anii trecuți plata gazelor se făcea în funcție de cantitatea de gaze consumată măsurată în metri cubi. Ulterior s-a decis ca măsurătorile și plățile să se facă în kWh, însă a apărut din nou o problemă. Nu tot gazul are aceeași putere calorică, deci un metru cub de gaz poate avea un anumit număr de kWh, în funcție de provenința sa. Acum Guvernul propune soluționarea problemei nu prin revenirea la măsurătorilor în metri cubi, ci prin introducerea calorimetrelor care vor măsura puterea calorică. Acestea, desigur, vor aduce bani buni importatorilor și firmelor care le vor monta.

Legea energiei electrice și a gazelor naturale va fi modificată de noua coaliție de guvernare, urmând să fie impuse noi prevederi care ar putea afecta tarifele și taxele de transport și distribuție, dar și statutul funcționarilor din ANRE. Totodată, noua putere va analiza măsura în care va putea reveni asupra angajamentelor României de închidere a unor mine de cărbune.

În perioada următoare vor fi consultări la care vor participa principalele companii din domeniul energetic, dar și parlamentari, reprezentanți ai ministerelor, Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Autorității Naționale pentru Resurse Minerale, care vor lucra pe grupuri de lucru în vederea modificării Legii energiei electrice și a gazelor naturale.

“În ultimii zece ani, companiile privatizate din domeniul energetic au realizat profituri importante, fără a fi modificat nivelul redevențelor, și, în situația în care taxa pe construcții speciale a fost eliminată de anul acesta, noua putere consideră că astfel de marje importante de profit trebuie să se vadă în investiții ale marilor grupuri care operează în România, cu scopul îmbunătățirii serviciilor furnizate și asigurării unui preț corect pentru acestea”, au arătat sursele citate.

Taxa pe construcții afecta în principal companiile din energie. PSD s-a pronunțat împotriva eliminării acestei taxe, dar nu a mai apucat să o prelungească deoarece a preluat guvernarea după ce această taxă a fost eliminată.

Intenția autorităților este, prin urmare, ca legislația în domeniu să fie modificată astfel încât să oblige companiile de profil să investească o cotă din profit în modernizarea sistemelor de producție și distribuție sau în spații de înmagazinare a resurselor energetice, de exemplu.

O modificare importantă avută în vedere este legată de costul transportului și distribuției energiei, care se reflectă în prețul final a consumator. Conform analizelor oficiale, costul de transport și distribuție al energiei a ajuns să fie egal cu cel de producție, iar, cu taxele adăugate, prețul final la consumator este ridicat, consideră autoritățile, care au în vedere intervenții asupra acestor costuri și taxe de transport și distribuție.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2026 | Lovitură grea pentru pensionarii care au lucrat în grupe de muncă: Decizie definitivă a Curții de Apel Cluj

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lovitură grea pentru pensionarii care au lucrat în grupe de muncă: Decizie definitivă a Curții de Apel Cluj Curtea de Apel Cluj a pronunțat o decizie definitivă cu impact asupra pensionarilor care au lucrat în condiții speciale și deosebite de muncă, stabilind că anii suplimentari acordați pentru aceste grupe nu reprezintă stagiu contributiv și, prin […]

Citește mai mult

Actualitate

28-30 iulie 2026 | ISU Alba prezent prin lotul reprezentativ la etapa zonală de la Brașov a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență: „Mult succes, băieți!”

Ioana Oprean

Publicat

în

ISU Alba prezent prin lotul reprezentativ la etapa zonală de la Brașov a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență Lotul reprezentativ al ISU Alba participă în perioada 28–30 iulie 2026 la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență – etapa zonală, organizate de ISU Brașov. La această competiție iau parte loturile reprezentative ale pompierilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Măsurile luate de Ministerul Sănătății în timpul grevei din sistemul de sănătate: Ce a cerut direcțiilor de sănătate publică din țară

Bogdan Ilea

Publicat

în

Măsurile luate de Ministerul Sănătății în timpul grevei din sistemul de sănătate: Ce a cerut direcțiilor de sănătate publică din țară În contextul grevei generale din sistemul sanitar, Ministerul Sănătății a cerut direcțiilor de sănătate publică din întreaga țară să monitorizeze permanent activitatea unităților medicale și să raporteze de urgență orice incident sau situație de […]

Citește mai mult