Politică Administrație

Călin Potor: ”Dezvoltare economică prin crearea a 3.000 de locuri de muncă”

Ioana Oprean

Publicat

în

*Alegeri parlamentare 2012, judeţul Alba – Călin Potor, candidat USL, Colegiul 1 – Alba Iulia, Camera Deputaţilor

Ne propunem ca în viitorii 4 ani să creăm în zona Alba Iulia, Berghin, Ciugud, Daia Română şi Ohaba cel puțin 3.000 noi locuri de muncă. Acest lucru se poate face prin planificarea dezvoltării economice competitive.

Primele proiecte au demarat deja. Este vorba de dezvoltarea la Alba Iulia a unui campus universitar structurat în jurul Universității ”1 Decembrie 1918”, în spațiile fostelor unități militare din Cetate şi sprijinirea programului inițiat de PNL pentru izolarea termică a locuințelor. La acestea se vor adăuga înființarea unui Spital Județean de Urgență la Alba Iulia, pe terenul pus la dispoziție de municipalitate, prin valorificarea documentației demarate de Guvernul Tăriceanu, precum şi reabilitarea/modernizarea actualului Spital Județean, în funcție de resursele disponibile.

USL va acorda sprijin pentru crearea de noi IMM-uri și dezvoltarea celor existente prin asigurarea de spații optime pentru funcționare și prin amenajarea de spații sau terenuri optime pentru producție și servicii. De asemenea vom crea zone de dezvoltare economică, unde vor fi asigurate facilități pentru investitorii semnificativi – zonele de dezvoltare se pot crea prin implicarea consiliilor locale din Alba Iulia, Berghin, Ciugud, Daia Română şi Ohaba.

Atragerea investițiilor străine se va face prin formularea unor oferte tentante pentru potențialii investitori, care să cuprindă facilitățile care pot fi acordate cu privire la locația investiției (infrastructură/ suprastructură/ servicii), oferta de forță de muncă, facilități pentru formare profesională, participarea reprezentanților Consiliului local Alba Iulia la târguri de investiții, implementarea Proiectului „Alba Iulia – 2020 – Capitală Culturală Europeană”, sprijinirea accesului IMM pe piețele externe – prin misiuni economice în țări/orașe înfrățite, precum și susținerea activităților de comerț și servicii.

O componentă esențială a dezvoltării economice se referă la dezvoltarea activității de cercetare – dezvoltare – inovare, pentru creșterea competitivității firmelor din Alba Iulia – în parteneriat cu Universitatea ”1 Decembrie 1918” și companii private. Ne propunem înființarea/organizarea birourilor de consultanță pentru susținerea mediului de afaceri, sprijin pentru informarea mediului de afaceri asupra tuturor facilităților pe care firmele le pot obține – accesarea de fonduri europene și guvernamentale tip grant, susținere din partea fondurilor de garantare, facilități fiscale, etc, sprijin pentru IMM în implementarea standardelor europene de management al calității (ISO 9001, ISO 14000) – dar și crearea și acreditarea laboratoarelor de analize/testări/etalonări, susținerea înființării unui Fond local de garantare pentru IMM-uri și a unui fond de risc, crearea/construirea unui Centru expozițional multifuncțional pentru Conferințe, întâlniri de afaceri, expoziții, târguri, evenimente sportive sau educaționale (care poate include o zonă polivalentă), reabilitarea și refuncționalizarea sitului industrial ”Refractara”, dezvoltarea, diversificarea și promovarea continuă și bine structurată a ofertei turistice a municipiului, în concordanță cu o strategie coerentă.

Călin POTOR, deputat USL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

26 ianuarie 2026: 108 ani de la nașterea fostului dictator Nicolae Ceaușescu

Ioana Oprean

Publicat

în

26 ianuarie 2026: 108 ani de la nașterea fostului dictator Nicolae Ceaușescu Fostul dictator, Nicolae Ceaușescu, ar fi împlinit în 26 ianuarie 2026, vârsta de 108 de ani. Până în 1989 această zi era marcată prin festivităţi ample şi ode la adresa „celui mai iubit fiu al poporului”. La 26 ianuarie 1918, în Scorniceşti, România, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”

Ioana Oprean

Publicat

în

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]

Citește mai mult