Calendarul anului școlar 2023-2024: Când este prima zi de școală, modulele de învățare și vacanțele elevilor
Calendarul anului școlar 2023-2024: Când este prima zi de școală, modulele de învățare și vacanțele elevilor
Structura anului şcolar 2023-2024 prevede că prima zi de cursuri este pe 11 septembrie 2023. Sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Cursurile se încheie pe 21 iunie 2024, potrivit structurii publicate în Monitorul Oficial pe 15 martie.
Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 9 martie 2022, prin ordinul 3.800, iar organizarea acestuia este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior.
Și anul acesta școlar va avea o vacanță „mobilă”, cel puțin așa a fost denumită de oficialii din Educație, alții o numesc „vacanță de schi”. Însă aceasta a fost fixată de doar câteva inspectorate școlare, până la momentul publicării articolului, pe măsură ce acestea stabilesc datele, vom publica și pentru județele respective calendarele. Tocmai asta face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, mai precis modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată.
Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, adică pot fi puse de școli în oricare dintre modulele 1, 2, 3 și 4, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Cele două programe se planifică în module diferite. Perioadele pentru cele două săptămâni „școala altfel” și „verde” vor trebui comunicate de către școli părinților și elevilor până la 1 octombrie 2023, conform ordinului de ministru citat.
Anul școlar 2023—2024 este structurat astfel:
Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
Vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023
Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;
Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024
Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024
Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;
Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024
Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;
Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.
Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.
(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Compact Paul Ciuci, după concertul de la AlbaFest 2026: ,,Am fost cu toții, public și trupă, o voce puternică”
Compact Paul Ciuci, după concertul de la AlbaFest 2026: ,,Am fost cu toții, public și trupa, o voce puternică” Compact Paul Ciuci a publicat un mesaj după concertul de vineri, 12 iunie 2026, de pe scena AlbaFest 2026. Artistul a vorbit despre ploaia de la începutul concertului dar și de superbul curcubeu care a apărut […]
Șocant în Alba: Un tânăr a furat o mașină din curtea unui bărbat. Polițiștii l-au prins la volan și au descoperit că era băut și nu avea carnet de conducere
Șocant în Alba: Un tânăr a furat o mașină din curtea unui bărbat. Polițiștii l-au prins la volan și au descoperit că era băut și nu avea carnet de conducere Un tânăr de 27 de ani din Blaj a sustras o mașină din curtea locuinței unui bărbat din Mogoș. Polițiștii l-au prins în timp ce […]
Program Alba Fest 2026, a doua zi: Paraziții, Mandinga, Erika Isac, Lidia Buble, promit show incendiar pe scena din Cetatea Alba Carolina. PROGRAMUL zilei de sâmbătă
Program Alba Fest 2026, a doua zi: Paraziții, Mandinga, Erika Isac, Lidia Buble, promit show incendiar pe scena din Cetatea Alba Carolina. PROGRAMUL zilei de sâmbătă După ce vineri, 12 iunie 2026, artiștii care au urcat pe scena din inima Cetății Alba Carolina, astăzi, 13 iunie, publicul este așteptat, din nou, pentru un show ce […]

