Politică Administrație

Ca la noi, la nimeni! La Teiuș, semaforizarea zonei centrale – întârziată din luna mai de un aviz ce trebuie obținut de administratorii Drumului Național 1

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De mai bine de un an de zile, locuitorii orașului Teiuș, dar și cei care tranzitează zona, se plâng că a devenit una dintre cele mai aglomerate din județ.

Petrecerea Divorțaților

În fiecare zi forfota începe la primele ore ale dimineții, când cetățenii orașului își fac loc cu greu printre autovehiculele mai mari sau mai mici aflate în tranzit. Traficul este aglomerat de numeroasele camioane şi TIR-uri care trec în fiecare oră prin centrul oraşului. Rezultatul: nervi întinşi la maximum, atât în cazul localnicilor, cât și al celor ce tranzitează zona – turiști sau transportatori, cei din urmă acumulând întârzieri imense.

Încă din septembrie 2016, primarul orașului, Mirel Hălălai, declara că situaţia nu își va găsi rezolvarea prea curând, infrastructura fiind aceeaşi de la Revoluție încoace, iar lucrările la Autostrada Sebeș-Turda, pe unele tronsoane, sunt mult rămase în urmă. Soluția ar fi, până la finalizarea autostrăzii, semaforizarea zonei centrale. Potrivit primarului orașului Teiuș, Mirel Hălălai,

”Teiușul a ajuns acum la fel ca Sebeșul, înainte de deschiderea autostrăzii. De mai bine de un an traficul a crescut foarte mult, cu peste 10.000 de mașini pe zi. Pentru noi, singura șansă de a scăpa de traficul mare din oraș, dar și de autoturismele ce trec prin oraș este finalizarea Autostrăzii Sebeș-Turda. Pe plan local am căutat diferite soluții – semaforizare sau sensuri unice. Probabil, va mai trece ceva timp până când vom scăpa de acest calvar al traficului de fiecare zi”.

Problemele locuitorilor orașului nu se rezumă doar la aglomerație, întârzieri şi agitaţie. De mai bine de un an gradul de poluare la nivelul localității e peste limitele normale, din cauza traficului infernal, care e responsabil de particulele nocive ce ajung în plămânii localnicilor. Dacă autostrada ar fi finalizată, locuitorii orașului ar avea parte de o reducere considerabilă a poluării, atât la pulberi, cât şi la dioxidul de carbon şi alte substanţe emanate de autovehicule. La poluarea atmosferică se mai adaugă și poluarea fonică, ce are efecte negative asupra vieții localnicilor.

Ar mai trebui să spunem că traficul intens al mașinilor de mare tonaj a dus la degradarea şoselelor, care au tot mai mult de suferit, la acest lucru adăugându-se formarea coloanelor de mașini pe kilometri întregi, care circulă bară la bară.

*Să se schimbe, dar…

Orasul Teiuș, aflat la răspântii de artere rutiere și feroviare importante, este o localitate despre care se vorbește tot mai mult, nu doar ca urmare a dezvoltării edilitare, cât mai ales din cauza traficului rutier foarte aglomerat, în lipsa unei alternative viabile; s-au înregistrat întârzieri la lucrările Autostrăzii Sebeș-Turda, pe Lotul 2, de la Pârâul Iovului la Aiud, așa că teiușenii trebuie să mai aibă răbdare.

Prin urmare, toate autoturismele care tranzitează orașul trec prin centrul localității, pe DN 1, o rută ce a devenit supraaglomerată. Autoritățile locale, împreună cu DP Cluj, SDN Alba și Poliția Rutieră au căutat o soluție de fluidizare a traficului, soluție care până la finalizarea autostrăzii, ce va prelua tranzitul și traficul greu, constă în semaforizarea zonei centrale a orașului, supraaglomerată de ceva vreme.

”În urma demersurilor făcute, s-au bugetat sumele necesare pentru întocmirea documentațiilor necesare în vederea obținerii avizelor legale, precum și sumele necesare investițiilor propriu-zise, începând cu luna mai a acestui an. Cum orice faptă bună nu trece nepedepsită, întreaga lucrare s-a blocat din cauza unui aviz, care nici acum nu este obținut de cei ce administrează acest drum, care în mod normal ar trebui să aibă tot interesul în fluidizarea traficului rutier, în special în orașul Teiuș, un nume des întâlnit în conversațiile șoferilor ce tranzitează orașul”, ne-a declarat Mirel Hălălai, primarul orașului Teiuș.

Și uite așa, timpul trece, iar administrația locală din Teiuș stă cu banii pregătiți și necheltuiți pe o lucrare necesară orașului – semaforizarea zonei centrale. Șoferii pierd timp, iar pietonii traversează mereu strada cu teamă, pe trecerile amenajate. La toate acestea se adaugă nervii șoferilor și reclamațiile adresate administrației locale…


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult