Bunica Maria, o doamnă care a depășit vârsta de 100 de ani, celebrată de Ziua Femeii la Colegiul Militar din Alba Iulia – FOTO
Luni, doamnele și domnișoarele Colegiului Național Militar ,,Mihai Viteazul” au avut parte de momente frumoase, specifice începutului de primăvară. Din partea colegilor și elevilor, au primit flori, zâmbete, urări și un spectacol frumos, cu elemente amuzante, vesele, grațioase și pline de farmec.
,,Fascinante ambasadoare ale frumuseţii şi gingăşiei, ale dârzeniei şi iubirii, femeile reuşesc doar prin simpla lor prezenţă să facă viaţa mai interesantă, lumina mai blândă, greutăţile mai uşoare, durerile mai suportabile, provocările mai mari, competitivitatea mai acerbă, autotransformarea mai dorită!”
Sărbătorirea eternului feminin a debutat cu un moment omagial prin ceremonia de înmânare distincțiilor de onoare, semnate de către Șeful Statului Major al Forțelor Terestre. Comandantul colegiului, colonel Marcel Domșa, a oferit distincțiile doamnelor profesoare, felicitându-le pentru dăruirea și profesionalismul cu care pregătesc generații de mici generali.
Cu acest prilej a fost sărbătorită o adevărată eroină: Doamna Maria Barb, o femeie deosebită, nu doar prin faptul că a depășit centenarul, ci și pentru că în cei peste 100 de ani a fost și este un model de viață, de demnitate, de hărnicie, de îndemânare, de curaj, optimism și credință pentru generații întregi. La 31 iulie va împlini 101 ani. Astăzi, în semn de aleasă prețuire și cu multă căldură sufletească, am primit-o în mijlocul nostru oferindu-i întreaga noastră admirație alături de un buchet de flori și o diplomă aniversară. Este un izvor nesecat de veselie, curiozitate, grijă pentru aproapele și recunoștința că Dumnezeu i-a oferit atât de multe. Deși greu încercată, rămânând văduvă din 1977, fiecare zi este un dar divin pentru care mulțumește și se bucură din plin. Să ne trăiești, bunică Maria, și ne bucurăm mult că am avut ocazia să te cunoaștem! (V.N.)
Text: Daniela Filimon
Foto: Darius Duriga
[nggallery id=1733]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ANUNŢ privind Organizarea de Licitație publică deschisă cu strigare pentru închirierea de spații temporar disponibile UTC-N
ANUNŢ privind Organizarea de Licitație publică deschisă cu strigare pentru închirierea de spații temporar disponibile UTC-N 1. Instituția organizatoare: Universitatea Tehnică din Cluj, activitate economică, cod fiscal RO13847750 , Str. Memorandumului, nr. 28, localitatea Cluj –Napoca, județul Cluj. 2. Procedura aplicată: Licitație publică deschisă cu strigare. 3. Locul, data și ora desfășurării licitației: Universitatea Tehnică […]
FOTO | Aur la volei feminin pentru elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Locul I în prima etapă a Olimpiadei sportului militar liceal
Aur la volei feminin pentru elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Locul I în prima etapă a Olimpiadei sportului militar liceal Echipa de volei feminin a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a ocupat locul I în prima etapă a Olimpiadei sportului militar liceal. O performanță deosebită având în vedere […]
9 aprilie 2026 | Temperaturi sub 0 grade în noaptea de miercuri spre joi în zona montană din Alba: Ce va urma
9 aprilie 2026 | Temperaturi sub 0 grade în noaptea de miercuri spre joi în zona montană din Alba: Ce va urma Mercurul din termometre a scăzut destul de mult sub 0 grade în zona montană din Alba în noaptea de miercuri spre joi. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), joi, 9 aprilie 2026, la […]