Actualitate

Buletin informativ COVID-19: Până la această oră sunt 168 de persoane infectate, dintre care 9 vindecate, potrivit datelor oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Buletin informativ COVID-19: Până la această oră sunt 168 de persoane infectate, dintre care 9 vindecate, potrivit datelor oficiale

Potrivit celor mai recente date, până la această oră au fost confirmate 168 de cazuri, adică încă 10 cazuri noi față de azi dimineață. Astfel, potrivit datelor celui de-al doilea buletin informativ din data de 16 martie, de la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în București, 2 în Ilfov și câte unul în Constanța, Teleorman, Neamț și Mureș.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 de ani și 63 de ani.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.708 teste. Dintre acestea, 3.540  au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19

Testele au fost prelucrate în 7 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Potrivit noilor regelmentări, începând de astăzi, luni, 16 martie, informațiile numărul cazurilor noi infectate cu coronavirus, precum și dispersia pe județe, va fi comunicată doar în buletinele informative, care vor fi publicate de două ori pe zi, la orele 10 și 18.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre piața imobiliară din România: Vânzările de apartamente noi au scăzut cu 76%

Bogdan Ilea

Publicat

în

Radu Georgescu, despre piața imobiliară din România: Vânzările de apartamente noi au scăzut cu 76% Economistul Radu Georgescu avertizează că economia României traversează o perioadă tensionată, iar primele semne de slăbiciune se văd deja în piața imobiliară. Pe baza situațiilor financiare și a rapoartelor oficiale analizate pentru primul trimestru din 2026, acesta susține că scăderea […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Un român, coautor al piesei ,,Bangaranga”, câștigătoare la Eurovision. Artista Dara a explicat mesajul piesei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un român, coautor al piesei ,,Bangaranga”, câștigătoare la Eurovision. Artista Dara a explicat mesajul piesei Bulgaria a câștigat cea de-a 70-a ediție a concursului Eurovision, obținând pentru prima dată în istorie trofeul competiției muzicale europene. Un român se află în spatele piesei „Bangaranga”, care a ridicat sala în picioare și a primit 516 puncte, cele […]

Citește mai mult

Actualitate

„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Răspunsul oferit de Maia Sandu atunci când a fost întrebată despre unirea cu România

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Răspunsul oferit de Maia Sandu atunci când a fost întrebată despre unirea cu România Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost pusă într-o situaţie delicată în cadrul conferinţei internaţionale de securitate „Building Forward: Small but Resilient LMC 2026”, desfăşurată la Tallinn, în Estonia, după ce a fost […]

Citește mai mult