Actualitate
Brandul turistic al municipiului Alba Iulia, alături de brandul comercial al Companiei AGRA’S
În municipiul Alba Iulia, la Oarda, a luat fiinţă cu mai bine de 10 ani în urmă Compania AGRA’S. Cei ce au pornit atunci la drum aveau un singur gând, să învingă, ne-a spus Dan Sărmăşan, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC AGRA’S SA Alba Iulia, societate ce a ajuns să fie recunoscută după sloganul „Mezeluri domneşti”. AGRA’S este acum un nume important pe piaţa preparatelor din carne, având o cifră de afaceri estimată pentru 2010 la 10 milioane de euro. Compania are o reţea de distribuţie dezvoltată în întreaga Transilvanie şi la Bucureşti. În municipiul Alba Iulia, AGRA’S are 5 magazine pentru comercializarea celor peste 80 de produse ale companiei. Societatea câştigă teren şi în afara graniţelor ţării, astfel că până acum Mezelurile Domneşti au ajuns la consumatori din Spania şi Italia, unde se află pe mesele străinilor, dar şi pe cele ale românilor stabiliţi acolo. Pentru a afla mai multe noutăţi despre activitatea Companiei AGRA’S, l-am avut ca interlocutor pe domnul Dan Sărmăşan, care a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră AGRA’S?
– AGRA’S înseamnă o afacere de succes. Pentru producerea mezelurilor domneşti a fost nevoie de multă muncă, alături de care am îmbinat ambiţia cu entuziasmul şi cu un management performant şi, nu în ultimul rând, a fost nevoie de mult curaj. Ne-am dorit mereu ca oamenii care ne trec pragul să revină mulţumiţi de produsele noastre, de gustul Mezelurilor Domneşti. Treptat, am reuşit să câştigăm încrederea albaiulienilor, şi nu doar a lor, şi ne dorim ca prin calitatea produselor noastre să reuşim să-i păstrăm alături de noi cât mai mult timp.
– Aţi participat la lansarea brandului turistic al municipiului Alba Iulia cu gândul la o viitoare colaborare.
– Trebuie să recunosc că a fost binevenită lansarea brandului turistic al municipiului nostru şi suntem mândri, mai mult, considerăm un privilegiu că Primăria municipiului Alba Iulia a acceptat o colaborare între brandul turistic al Alba Iuliei şi brandul comercial al Companiei AGRA’S. Acest logo – „Cealaltă capitală” – reprezintă o provocare extraordinară pentru viitorul municipiului nostru. Aşa cum ştim cu toţii, dezvoltarea economică este cea care trebuie să ajute la dezvoltarea Alba Iuliei.
– Ştiu că aveţi şi o serie de proiecte în acest sens. Despre ce este vorba?
– Am fost şi voi fi mereu un optimist şi de aceea sper că se vor face paşi importanţi în dezvoltarea municipiului. Tocmai în spiritul acestei idei am venit cu o serie de propuneri în discuţiile pe care le-am avut cu primarul Mircea Hava. Este vorba despre proiecte care vor revigora urbea, vor aduce emulaţia care există acum la Sighişoara, unde are loc un festival medieval, sau la Sibiu, unde sunt organizate 10 astfel de evenimente pe durata unui an. Nu reprezintă un secret pentru nimeni că ne dorim şi noi în Alba Iulia astfel de manifestări, care însă trebuie să-i aducă oraşului o identitate proprie. Alba Iulia are o cetate cum nu mai există alta în ţară şi ea trebuie să fie făcută cunoscută românilor şi deopotrivă străinilor. Suntem mândri că trăim în „cealaltă capitală” şi trebuie să învăţăm să atragem turiştii pentru a ne descoperi cetatea. E nevoie de evenimente bine organizate, care necesită şi eforturi financiare ce trebuie să vină mai ales din sectorul privat. Mediul privat trebuie să-şi dea mâna cu organizatorii manifestărilor pentru ca Alba Iulia să-şi creeze o identitate proprie. Aşa cum putem observa la alte oraşe din ţările europene, dezvoltarea turismului reprezintă o mare şansă pentru dezvoltarea economică şi ar fi păcat dacă acest potenţial nu ar fi valorificat. Alba Iulia trebuie să devină un important punct de atracţie din România, după Bucureşti, şi pentru promovarea municipiului desigur că e nevoie de timp, răbdare, consecvenţă şi, nu în ultimul rând, de investiţii. Cu toţii ne dorim să trăim într-un oraş european, dar peste asta trebuie ca fiecare dintre noi să punem umărul ca visul nostru să devină cât mai curând realitate.
A consemnat Adriana DURIGĂ
Actualitate
Sondaj CURS: Românii nu mai cred că intrăm în Schengen în 2023. Pe cine indică ca fiind vinovații
Sondaj CURS: Românii nu mai cred că intrăm în Schengen în 2023. Pe cine indică ca fiind vinovații
Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS a publicat datele celui mai recent sondaj, realizat în perioada 12 – 22 septembrie 2023. Potrivit cercetării sociologice, românii nu mai cred că România poate accede în Schengen în 2023.
Încrederea în privința accederii României în Spațiul Schengen pare să scadă vertiginos.
Doar 27% din români mai cred că România poate intra anul acesta, în timp ce 60% nu mai dau șanse ca în 2023 să se întâmple acest lucru.
Întrebați cu privire la ”Cine considerați că este vinovat pentru neaderarea României la Spațiul Schengen” respondenții au indicat în marea lor majoritate Austria, în timp ce doar 21% indică o vină a Guvernului și 7% a partidelor politice din țara noastră.
Actualitate
Investiție de peste 6,4 milioane lei la Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” din Alba Iulia! Se vrea renovarea unor corpuri de clădiri
Investiție de peste 6,4 milioane lei la Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” din Alba Iulia! Se vrea renovarea unor corpuri de clădiri
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a făcut o postare pe Facebook vineri, în care a dezvăluit detalii despre o investiție semnificativă în infrastructura educațională a orașului.
Concret, Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” va beneficia de o investiție majoră, în valoare de peste 6,4 milioane de lei, pentru îmbunătățirea eficienței energetice a unor corpuri de clădiri.
Lucrările planificate includ:
1. Izolarea termică a fațadelor: Această măsură va ajuta la păstrarea temperaturii interioare constante și la reducerea consumului de energie pentru încălzire.
2. Înlocuirea tâmplăriilor exterioare cu unele termoizolante: Tâmplăriile moderne vor contribui la o izolare termică mai bună a clădirilor.
3. Izolarea termică a plăcilor peste subsol și a planșeelor la ultimul nivel: Aceasta va reduce pierderile de căldură prin pardoseli și pereți, optimizând astfel eficiența energetică.
4. Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei pentru încălzirea spațiilor – pompe de căldură aer/apă: Aceste pompe eficiente din punct de vedere energetic vor ajuta la reducerea consumului de combustibili fosili.
5. Înlocuirea echipamentelor actuale de producere a apei calde de consum cu echipamente noi, moderne: Această măsură va contribui la economisirea energiei și la reducerea costurilor de operare.
6. Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei pentru iluminat – sistem de panouri solare fotovoltaice: Prin utilizarea energiei solare, se va reduce dependența de sursele de energie tradiționale și emisiile de carbon asociate acestora.
Proiectul de investiții a fost atribuit firmei Transilvania Construct S.A. și este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, cu o valoare totală nerambursabilă de 6.446.722 lei cu TVA. Implementarea proiectului se va desfășura pe o perioadă de 40 de luni de la semnarea contractului de finanțare.
Primarul Gabriel Pleșa a subliniat importanța investițiilor în educație și necesitatea asigurării unor condiții adecvate pentru elevi și profesori.
Actualitate
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare! Precizări cu privire la creșterea salariilor
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare! Precizări cu privire la creșterea salariilor
Guvernul a adoptat, luni, proiectul de lege privind ‘oprirea risipei bugetare’, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
‘În scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor. Ulterior, în cadrul unei noi şedinţe de Guvern, vor fi dezbătute şi încorporate amendamentele acceptate, urmând ca Guvernul să îşi asume răspunderea în Parlament pe acest proiect în şedinţă comună a celor două Camere, potrivit reglementărilor constituţionale’, a precizat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria. Faţă de forma lansată în consultare publică de Ministerul Finanţelor au fost adoptate o serie de modificări la proiectul de lege.
Reglementarea salariului minim în construcții și în agricultură se va face prin ordonanță de urgență separată
Totodată, s-a decis că reglementarea salariului minim în construcţii şi agricultură se va face prin ordonanţă de urgenţă separată, astfel încât salariile să poată creşte ‘cât mai repede cu putinţă’, a explicat Mihai Constantin.
Salariul minim în general, care va crește cu zece procente, la 3.300 lei, va fi reglementat printr-o hotărâre de guvern
Potrivit acestuia, ‘salariul minim pe economie în general, care va creşte cu zece procente, la 3.300 de lei, va fi reglementat printr-o hotărâre de Guvern care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid’.
Forma finală a măsurilor fiscal-bugetare pentru care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea a fost elaborată, a declarat, luni, premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat, în debutul şedinţei Executivului, că România ‘nu îşi mai permite facilităţi’ şi ‘privilegii’ de 75 de miliarde de lei plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei anual, care reprezintă 15% din PIB.
‘Avem astăzi forma finală a măsurilor fiscal-bugetare, după consultările cu toţi partenerii sociali, sindicate, patronate, ONG-uri şi cu administraţia locală. O bună parte din propunerile lor se regăsesc în acest proiect. Acesta este actul pe care am decis să îmi asum răspunderea în Parlament. Sunt măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. România nu îşi mai permite facilităţi şi privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB. Nu există vreun exemplu de stat modern care să poată funcţiona în asemenea condiţii’, a afirmat Ciolacu.
El a respins declaraţiile conform cărora măsurile propuse de Guvern ar aduce austeritatea, susţinând că măsuri de austeritate au fost cele din 2010, când s-au tăiat salarii şi pensii şi s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%.
-
Ştirea zileiacum 4 ore
Profesor universitar de la Facultatea de Psihologie: „Nu este bine să ne comparăm copiii cu alți copii, ci să le evaluăm performanța în funcție de capacitățile lor personale”
-
Ştirea zileiacum 5 ore
DEZASTRU în rândul bugetarilor! Marcel Ciolacu anunță concedieri masive: „Se vor desființa mii de posturi de șefi, cu toată liota de consilieri, șoferi și secretare”
-
Ştirea zileiacum 9 ore
DOLIU la Universitatea din Alba Iulia: Conferențiarul universitar Toma Goronea a trecut la cele veșnice
-
Actualitateacum 12 ore
Reduceri CFR pentru studenți 2023: Ce categorii beneficiază de bilete mai ieftine și ce trebuie să știți
-
Ştirea zileiacum 7 ore
Indexare pensii de la 1 ianuarie 2024: Pensia minimă și pensiile mici se vor majora mai mult, cu până la 30%
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Întâlnire la Guvern, ASTĂZI, pentru finalizarea pachetului privind măsurile fiscale: Miercuri ar urma să aibă loc asumarea răspunderii în Parlament