Rămâi conectat

Actualitate

Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului

Mădălina Opriș

Publicat

în

Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului

Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase tradiții din lume. Dacă te întrebi de unde provine acest obicei, se pare că a fost preluat de la triburile germanice, însă în vremurile respective decorațiunile erau mult mai simple decât în prezent.

Citește și: mesaje de Crăciun

Istoria împodobirii bradului

Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei preluat pe la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând prin forma sa triunghiulara Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnificând cunoașterea și bogăția,asemeni pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele-fructele cunoașterii.

Elit - Gustul Desăvârșit

Se cunoaște foarte puțin faptul că și dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înțeles total diferit: bradul era un copac ritual tăiat la nuntă sau la moartea cuiva. Obiceiul încă se păstreză în regiuni din Oltenia și sudul Banatului. Astfel, în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta nunta mortului cu divinitatea și natura.

Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele și panglici simboliza pomul vieții, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regăsește în foarte multe piese de artă populară precum covoarele, ștergarele și iile.

Împodobirea bradului în zilele noastre

În zilele noastre împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul rural cât și urban, odată cu așteptarea în seara de Ajun a lui Moș Crăciun. În povestirile părinților noștri, de cele mai multe ori bradul era adus de Moș Crăciun, atunci când copiii dormeau. Sau în locul lui Moș Crăciun nu apucau să vadă decât bradul trecând pe sub fereastră.

Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipsește din nici o casă în Sfânta seară a Crăciunului și cu o nerăbdare crescută așteptăm înfrigurați cu mic și mare momentul magic al împodobirii bradului.

Beteala, globulețele colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor și a luminițelor colorate ce dau parcă viață bradului, steaua vestitoare a Nașterii Domnului Iisus cocoțată în vârful bradului, îngerașii care ne îndeamnă să trăim emoțiile Nașterii Pruncului Sfânt, toate ne anunță Seara cea Mare.

După zilele de Crăciun, bradul rămâne ca decorațiune de sezon, ca motiv de mândrie (mai ales pentru gospodinele cochete din ziua de azi) sau pentru că nu se îndură să-l arunce prea repede. Oricum, în cele mai multe din casele românilor există obiceiul ca bradul să fie aruncat (ars în foc spre distracția copiilor) înainte de Bobotează, urmând să primenească locuința pentru sărbătoarea Botezului Domnului. În acel moment nostalgia pomului de Crăciun este alungată spre a se face loc Noului An în deplinul sens al cuvântului.

Citește și: mesaje de Anul Nou, urări de revelion, felicitări de revelion

Când se împodobește bradul de Crăciun?

Decorarea bradului este una dintre cele mai iubite tradiții din sezonul rece, însă puține persoane respectă data la care ar trebui făcut acest obicei. Oamenii își aleg momentul potrivit în funcție de timpul lor liber și dacă apare vreo ocazie specială în familie. Însă bradul ar trebui împodobit în Ajunul Crăciunului, anume în seara de 24 decembrie. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii alegeau în preajma acestei zile cel mai frumos pom de Crăciun și îl omagiau cu cele mai interesante decorațiuni pe care le aveau în casă. Din el nu ar trebui să lipsească steaua sau îngerul din vârf, având în vedere că aceste elemente simbolizează îngerii și steaua de la Betleem.

Cum se împodobește bradul pe pași

Dacă nu știi cum se împodobește bradul și care sunt pașii corecți, nu trebuie decât să ții cont de regulile de mai jos. Cu siguranță vei obține cel mai frumos pom de Crăciun pe care l-ai avut până acum.

Citește și: Povestea lui Moș Crăciun sau legenda lui Mos Crăciun

Așadar, după ce ai fixat bradul în suportul lui, respectă următorii pași:

  1. Aranjează instalația luminoasă. Începe împodobirea de la baza pomului, având grijă să acoperi fiecare ramură mai groasă. Înconjoară bradul cu instalația într-un mod armonios. Alege modele de instalație care nu încarcă bradul, ci care oferă o notă deosebită. Nu uita că acest tip de ornament nu ar trebui să lipsească din bradul tău, pentru că el oferă tot farmecul.
  2. Adaugă beteala. Nu există reguli atunci când vine vorba despre împodobirea bradului cu beteală, atâta timp cât nu exagerezi la acest aspect. Începe decorarea din partea de sus a bradului și adaugă mai multe obiecte de acest tip pe masură ce ajungi la ramurile de jos, unde copacul este mai bogat. De la beteala clasică până la cea fancy, există o mulțime de modele cu care poți să jonglezi atunci când împodobești bradul. Lasă-le să atârne firesc pe ramurile lui și cu siguranță vei obține rezultatul dorit.

Potrivit tradiţiei, bradul se împodobeşte în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Nu contează cu ce anume îl decoraţi sau în ce culori, important este să puneţi în vârf un înger sau o stea, ce reprezintă îngerii sau steaua de la Betleem.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Un colos românesc își redeschide porțile: Azomureș repornește instalațiile la circa 55% din capacitate. Nu e doar o sursă de venit, e şi o sursă de locuri de muncă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un colos românesc își redeschide porțile: Azomureș repornește instalațiile la circa 55% din capacitate. Nu e doar o sursă de venit, e şi o sursă de locuri de muncă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a declarat în urma vizitei de vineri la Azomureş, că echipa managerială a Azomureș a decis repornirea instalaţiei Amoniac III şi reluarea producţiei de îngrăşăminte complexe NPK, Azotat de Amoniu şi Nitrocalcar, la circa 55% din capacitate.

„Este a treia întâlnire pe care o am în trei luni de la preluarea mandatului cu echipa de la Azomureş şi, bineînţeles, de fiecare dată am întrebat ‘când daţi drumul’. Şi mă bucur foarte mult că s-a potrivit ca astăzi echipa Azomureş să anunţe repornirea acestui combinat strategic pentru ţară. Ştiu că nu sunt uşoare condiţiile de piaţă, ştiu că echipa de conducere Azomureş îşi asumă şi riscuri, cu atât mai mult într-un context economic complicat, cu reforme fiscal-bugetare, cu atât mai mult înainte de venirea iernii, când, în general, preţurile la gaz cresc, mai ales înspre ieşirea din sezonul rece, în februarie, de exemplu. Şi apreciez foarte mult că Azomureş a răspuns acestui apel pe care Guvernul României l-a făcut în repetate rânduri, autorităţile locale, de a reporni activitatea combinatului”, a declarat ministrul Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ministrul Energiei a precizat că instalaţiile de pe platformă vor fi repornite la o capacitate de circa 50- 55% şi că astfel se va asigura o importantă sursă de furnizare a îngrăşămintelor pentru fermierii români.

„Consider că nu e normal ca la capacitatea şi potenţialul pe care România le are în sectorul agricol să importăm produse din Egipt, Algeria, Uzbekistan şi alte pieţe. Când avem gaz, avem potenţial agricol şi avem combinate chimice, între care sigur că Azomureş este ca o perlă a coroanei. Încă o dată vreau să vă felicit pentru asumarea de care aţi dat dovadă (…) Nu e doar o sursă de venit, e şi o sursă de locuri de muncă şi am apreciat faptul că Azomureş şi-a făcut eforturi să-şi păstreze resursa umană chiar în perioada în care nu a funcţionat şi sunt convins că asta va face şi în continuare. În plus, înţeleg că vor fi şi recrutaţi în plus oameni pentru funcţionarea combinatului şi asta este iarăşi o veste bună pentru toţi românii”, a afirmat Burduja.

Directorul general al Azomureş, Josh Zacharias, a arătat că societatea a încheiat în aceste zile contracte de achiziţionare de gaze naturale, care permit reluarea producţiei de îngrăşăminte la 50% din capacitatea totală a fabricii, începând cu luna octombrie 2023.

„Achiziţia de gaze naturale s-a făcut în ciuda provocărilor continue pe care le vedem în structura pieţelor locale de energie, precum şi a taxelor suplimentare care tocmai au fost anunţate, care cu siguranţă vor creşte costurile noastre. Pe de altă parte, considerăm că asigurarea aprovizionării cu îngrăşăminte pentru sezonul agricol următor (2023 – 2024) este pur şi simplu prea importantă pentru a fi ignorată pentru sectorul agricol românesc, aşa că era momentul să acţionăm. Intenţia noastră este de a menţine în funcţiune producţia de Amoniac (gazul fiind aici materie primă), precum şi instalaţiile de produs finit NPK, Azotat de Amoniu şi Nitrocalcar atât timp cât condiţiile o permit, cu menţiunea că volatilitatea pieţelor pentru gaze şi îngrăşăminte este încă la cote istorice, deci viitorul este încă incert”, a declarat Josh Zacharias, director general al Azomureş.

Potrivit conducerii, platforma Azomureş produce amoniac (produs intermediar pentru fabricarea îngrăşămintelor) în doua instalaţii similare, codificate III şi IV. Repornirea Amoniac III şi a instalaţiilor conexe vor permite fabricarea unei cantităţi importante de îngrăşăminte pentru fermierii din România care pregătesc culturile din noul sezon agricol.

„Azomureş şi îngrăşămintele joacă un rol vital în economia românească, conectând cele două mari sectoare ale energiei şi agriculturii. Am avut un dialog continuu cu Guvernul României şi în special cu ministerele Economiei, Energiei şi Agriculturii pentru a identifica cele mai bune soluţii care să ne permită să ne reluăm pe deplin activitatea într-un mod sustenabil. Nu am ajuns unde ne-am propus, dar acesta este un pas important înainte şi credem că, prin continuarea dialogului, ne vom asigura că Azomureş ajunge la 100% din capacitate şi contribuie la ambiţia Guvernului de a creşte volumul mărfurilor produse în România, de a asigura locuri de muncă pentru români, de a îmbunătăţi balanţa comercială şi, în cele din urmă, să vedem contribuţia la bugetul de stat într-un mod productiv”, a mai spus Josh Zacharias.

Azomureş a anunţat încă din vara şi toamna anului trecut mai multe etape de ajustare a producţiei de amoniac şi a celorlalte produse ale sale, în contextul preţului ridicat al gazelor naturale.

Capacitatea totală de producţie a platformei este de 1,6 milioane de tone, din care 80 – 85% sunt destinate pieţei agricole româneşti.

Sursa: bugetul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Codul Rutier 2023: Unii șoferi nu vor mai avea voie să conducă pe teritoriul României, dacă au fost condamnați penal pentru abateri grave. Conducătorii auto vizați de noile prevederi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Codul Rutier 2023: Unii șoferi nu vor mai avea voie să conducă pe teritoriul României, dacă au fost condamnați penal pentru abateri grave. Conducătorii auto vizați de noile prevederi

Codul Rutier va suferi noi modificări, iar o anumită categorie de șoferi nu va mai avea voie să conducă pe drumurile publice din România.

Potrivit noilor prevederi, persoanele care dețin un permis de conducere eliberat în afara țării, nu vor mai avea voie să conducă pe teritoriul României, dacă au fost condamnați penal pentru abateri grave în ceea ce privește prevederile Codului Rutier din România.

Elit - Gustul Desăvârșit

Astfel, cei care nu au respectat legea, încălcând aceste prevederi, vor avea interdicție de a conduce pe o perioadă de un an.

„Permisul de conducere reținut, însoțit de dispoziția privind interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României, se transmite de către serviciul Poliției Rutiere care a dispus interdicția la autoritatea străină care l-a eliberat, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la emiterea dispoziției.

Mai mult, șoferii vor fi anunțați în legătură cu interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României, prin expedierea dispoziției la adresa de domiciliu, reședință sau rezidență din România”, se arată în regulament, potrivit avocatnet.ro.

Modificările

Iată care sunt abaterile ce pot duce la interdicția de a mai circula pe șosele din România pentru șoferii posesori ai unui permis de conducere străin:

-uciderea sau vătămarea unei persoane în urma nerespectării regulilor de circulație.
-conducerea sub influența alcoolului (de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) sau a altor substanțe.
-refuzul sau sustragerea de la prelevarea probelor biologice.
-părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției.
-conducerea pe drumurile publice a unui vehicul ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase.
-conducerea unui vehicul de către un șofer al cărui permis nu este corespunzător categoriei vehiculului pe care îl conduce.
-punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

Sursa: playtech.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Medicamentele expirate, colectate în containere special amenajate, în curţile spitalelor. Când va intra în vigoare noua lege

Ziarul Unirea

Publicat

în

Medicamentele expirate, colectate în containere special amenajate, în curţile spitalelor. Când va intra în vigoare noua lege

O nouă lege pentru colectarea medicamentelor expirate va intra în vigoare în România de la 1 ianuarie şi ar trebui să spună clar unde şi cum ne aruncăm medicamentele expirate.

Colectarea medicamentelor expirate este o problemă pe care famaciştii au fost oarecum obligaţi, până acum, să o rezolve din fonduri proprii. Un container amplasat în curţile spitalelor, ar trebui să simplifice procedura colectării deşeurilor farma şi chiar să incurajeze populaţia să devină mai responsabilă.

Elit - Gustul Desăvârșit

În farmacii, medicamentele expirate sau nefolosite, aduse de populație au parte de un „tratament” special. În cazul unui control, o cutie lăsată la întamplare poate duce până la închiderea farmaciei. Reprezentanții din domeniu spun că nu riscă să le fie oprită activitatea, astfel că distrug medicamentele cu bani din propriul buzunar.

Un proiect de lege adoptat recent de Parlament, și care intră în vigoare la 1 ianuarie, arată clar unde, când și mai ales cum se aruncă medicamentele.

„Conform proiectului, de la începutul anului viitor, oamenii vor trebui să aducă medicamentele expirate în containerele special amenajate în curţile spitalelor, lista acestor unităţi sanitare urmând a fi făcută publică odată cu normele de aplicare a legii”, scrie observatornews.ro.

În curţile spitalelor, containerele vor avea și pază, dar și camere de supraveghere. Amplasarea lor este necesară pentru că nu toata lumea ştie ce să facă atunci când vrea să arunce medicamente expirate sau care nu mai sunt folosite.

România nu stă bine la capitolul gestionării deșeurilor, iar asta se vede cel mai bine în statistici. Gradul de reciclare în ţara noastră este de 11 la sută, departe de media europeană de 45 la sută.

Sursa: observatornews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare