Braconieri prinși în flagrant de polițiștii din Alba. Au rămas fără mașină, vânat, arme și muniție
Poliţiştii din Alba au surprins în flagrant delict 4 bărbaţi, în timp ce transportau doi căpriori pe care i-ar fi vânat ilegal. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale, iar autoturismul, armele, muniţia şi vânatul au fost indisponibilizate.
Potrivit IPJ Alba,” la data de 20 decembrie a.c., poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul I.P.J. Alba au depistat, în apropierea localităţii Pănade, 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 47 de ani, care se deplasau cu un autoturism de teren.
În urma controlului, poliţiştii au descoperit în autoturism doi căpriori împuşcaţi.
Din cercetări a reieşit că, cei 4 bărbaţi, deţinători de arme de vânătoare, ar fi participat la o partidă de vânătoare autorizată pentru alte specii de vânat (vulpi, iepuri, fazani, ciori, raţe sălbatice) şi ar fi vânat căpriorii, lucru interzis în această perioadă.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de vânătoare fără autorizaţie legală, vânătoare în afara perioadei legale de vânătoare la specia respectivă şi uz de armă letală fără drept, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi de Codul Penal.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Concurs de crossfit la IPJ Alba: Polițiștii și-au testat forța, viteza și rezistența în cadrul ediției a III-a
Concurs de crossfit la IPJ Alba: Polițiștii și-au testat forța, viteza și rezistența în cadrul ediției a III-a Inspectoratul de Poliție Județean Alba a organizat, în 20 martie 2026, cea de-a treia ediție a concursului de crossfit dedicat Zilei Poliției Române, competiție la care au participat cei mai buni sportivi din structurile inspectoratului. Concursul a […]
Mandat de arestare preventivă pus în executare în Alba: Bărbat din Teiuș, de 43 de ani, cercetat pentru violențe și lipsire de libertate
Mandat de arestare preventivă pus în executare în Alba: Bărbat din Teiuș, de 43 de ani, cercetat pentru violențe și lipsire de libertate Un bărbat din Teiuș, de 43 de ani, a fost depistat și reținut de oamenii legii din Alba, în data de 20 martie 2026. El este posesorul unui mandat de arestare preventivă, […]
Bărbat de 53 de ani din Alba Iulia, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile: Este cercetat pentru violențe și lipsire de libertate
Bărbat de 53 de ani din Alba Iulia, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile: Este cercetat pentru violențe și lipsire de libertate Un bărbat de 53 de ani din Alba Iulia a fost depistat și reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Alba, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare […]