Opinii - Comentarii

Bogdan Hossu, ”Cartel Alfa”: România e în topul ţărilor UE la angajaţi aflaţi sub pragul de sărăcie

Ioana Oprean

Publicat

în

Bogdan Hossu, preşedintele CNS „Cartel Alfa”, a declarat, marți că România se află în topul ţărilor Uniunii Europene din punct de vedere al numărului de angajaţi care se află sub pragul de sărăcie, respectiv 20% din resursa umană angajată.

Petrecerea Divorțaților

„La ora actuală, ne place sau nu ne place, suntem în topul ţărilor UE din punct de vedere al forţei de muncă pauperizate, deci al resursei umane angajate care în acelaşi timp este sub pragul de sărăcie. Este o chestiune anormală să avem 20% din resursa umană angajată care este sub standardul nivelului de pauperizare. Există deci şi această problemă a retribuirii”, a afirmat liderul CNS „Cartel Alfa”.

Bogdan Hossu a făcut aceste declaraţii la evenimentul dedicat publicării studiului „Analiza cantitativă şi calitativă a pieţei muncii în România”, comandat de Confederaţia Patronală Concordia şi realizat de KPMG şi de INCE.

„Nu am văzut în acest studiu una din componentele determinante legate de problema forţei de muncă – problema salarizării corecte a resursei umane. De fapt, coşul minim de trai decent depăşeşte cu mult nivelul de salariu mediu net existent astăzi în România. Şi discutăm de standardul de familie de 6.700 de lei net pentru o familie standard de 4 persoane, ceea ce implică o diferenţă substanţială, şi, evident, o demotivare”, a afirmat preşedintele „Cartel Alfa”.

Acesta a criticat existenţa unei diferenţe între salariul mediu net bugetar şi cel privat, de aproximativ 1.000 de lei.

„Faptul că se discută dublarea – aproape – a salariului mediu în 4-5 ani de zile este parţial adevărat, parţial fals, dacă nu se interpretează prin prisma corectă – să nu uităm că din 2017 în 2018, în afară de creşterea brută, ca atare, mai avem un salt spectaculos prin transferul de taxe care a dezechilibrat responsabilităţile şi inclusiv parteneriatul şi construcţia respectivă, care însemna 23% în mare parte. Discutând de medii (salariale – n. r.), media este influenţată de cele două grupe mari, dar nu egale, între sectorul economic şi sectorul bugetar. Sectorul bugetar a avut o creştere substanţială începând cu 2017, extraordinar de mare, ceea ce a şi dus la dezechilibre majore. Astăzi avem o diferenţă pe net între salariul mediu bugetar şi salariul mediu din mediul economic de 1.000 de lei, ceea ce e complet anormal, şi în acelaşi timp cu tendinţe de creştere a acestui ecart pe viitor. Evident că asta creează dezechilibre pe piaţa muncii şi creează tendinţe nedorite în comportamentul resursei umane”, a declarat liderul „Cartel Alfa”.

Bogdan Hossu a estimat că agenţiile de formare profesională nu sunt capabile să ofere programe de pregătire adecvate, în contextul vitezei cu care au loc schimbările tehnologice.

„Evident că resurse umane există. Evident, sectorul educaţiei este prioritar, pentru că creează premisele unei surse de alimentare continue cu resursă umană care să corespundă. Dar suntem într-un fenomen de globalizare, multă lume spune că suntem deja la începutul unei revoluţii IV industriale. În condiţiile respective, instituţiile de formare profesională structurale, instituţionalizate, nu vor putea niciodată să urmărească viteza de rotaţie şi de schimbare a tehnologiei şi a inovaţiilor care se fac”, a adăugat liderul sindical.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari

Ioana Oprean

Publicat

în

12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]

Citește mai mult