Blaj: Proiecte cu bani europeni pentru dezvoltare urbană și reabilitare la începutul anului 2025. Precizările primarului
Blaj: Proiecte cu bani europeni pentru dezvoltare urbană și reabilitare la începutul anului 2025. Precizările primarului
Anul 2025 a început cu vești bune pentru municipiul Blaj în ceea ce privește cinci proiecte majore finanțate din fonduri europene.
În această perioadă, am primit vești foarte bune în ceea ce privește 5 proiecte pe fonduri europene depuse de Primăria Blaj! Este vorba despre cele două proiecte care vizează „Reconversia funcțională a zonei Lacului Chereteu”, cel de-al doilea proiect câștigat pentru modernizarea sistemului de iluminat public stradal în Municipiul Blaj, proiectul pentru mobilitate urbană și proiectul privind reabilitarea energetică a unui număr total de 19 blocuri, în cadrul căruia primele 2 loturi de blocuri propuse pentru reabilitare au fost admise pentru finanțare.
Citește și: VIDEO | Eficientizarea energetică a Spitalului Municipal Blaj: Care este stadiul lucrărilor

La primul proiect de „Reconversie funcțională a zonei Lacului Chereteu”, în valoare de peste 10,4 milioane lei, avem deja semnat contractul cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în timp ce al doilea proiect, care vizează regenerarea urbană a zonei lacului Chereteu, în valoare de peste 16,26 milioane lei, a fost admis pentru finanțare la începutul acestui an și se află în faza de contractare. Ambele proiecte au ca termene de finalizare 36 de luni de la semnarea contractelor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2029.
Așa cum am promis, Primăria Blaj s-a înscris și la cea de-a doua sesiune de depuneri de proiecte pentru modernizarea sistemului de iluminat public stradal, organizată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și, la fel ca la prima sesiune, am avut succes! Am obținut încă 5 milioane de lei, la fel ca la prima sesiune, iar cu cele 10 milioane de lei câștigate vom moderniza complet sistemul de iluminat public din Blaj și din localitățile aparținătoare, prin înlocuirea tuturor lămpilor pe LED de pe raza municipiului și achiziționarea sistemului de telegestiune.
Proiectul pentru mobilitate urbană, derulat prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR), în valoare de peste 30 milioane lei, a fost admis pentru finanțare și se află în faza de precontractare. În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și modernizate complet străzile Clujului, Gheorghe Doja, Gării și Eroilor, va fi construită o parcare supraetajată (Park&Ride) și va fi amenajat, la intersecția străzii Clujului cu Stația de epurare, un depou pentru autobuze și microbuze.
În ceea ce privește reabilitarea energetică a lotului de 19 blocuri din Blaj, proiecte depuse în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2021-2027, au fost admise pentru finanțare primele 2 cereri (Blocurile 13, 14 și 15 – strada Eroilor, Blocul 3 – strada Gării și Blocurile 1 și 2 – strada Gheorghe Barițiu), în valoare de peste 23 milioane lei. Celelalte 4 cereri de finanțare, în valoare de aproape 50 milioane de lei, se află în evaluare.
Cele 5 proiecte fac parte din totalul de 27 de proiecte pe fonduri europene, aflate în diverse stadii, pe care le vom implementa până în anul 2030!
Atragerea de fonduri europene este o preocupare majoră a administrației noastre, ele reprezentând cea mai sigură sursă pentru continuarea dezvoltării Blajului european!
Gheorghe Valentin Rotar – Primarul Municipiului Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT rutier pe A10, pe sensul de mers Aiud – Cluj: Două autoturisme implicate. Intervin pompierii
ACCIDENT rutier pe A10, pe sensul de mers Aiud – Cluj: Două autoturisme implicate. Intervin pompierii Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe autostrada A10, km 44, pe sensul de mers Aiud – Cluj. În eveniment sunt implicate două autoturisme, fără persoane încarcerate. Citește și: ACCIDENT în […]
LIVE VIDEO | Târgul de Crăciun din curtea Palatului Principilor și-a deschis porțile: Atmosferă festivă cu Moș Crăciun, concerte de colinde și bunătăți pentru toate gusturile
Târgul de Crăciun din curtea Palatului Principilor și-a deschis porțile: Atmosferă festivă cu Moș Crăciun, concerte de colinde și bunătăți pentru toate gusturile Astăzi, 5 decembrie 2025, s-a deschis Târgul de Crăciun din curtea Palatului Principilor! Căsuțele cu bunătăți sunt pregătite, bradul e împodobit, Moș Crăciun și-a anunțat venirea, la ora 18.00, iar pe scena […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 15.12.2025-21.12.2025 și pentru perioada 08.12.2025-14.12.2025
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 15.12.2025-21.12.2025 și pentru perioada 08.12.2025-14.12.2025 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 15.12.2025-21.12.2025 și pentru perioada 08.12.2025-14.12.2025. Intreruperile programate suplimentar pentru intervalul 15.12.2025-21.12.2025 Nr.crt. ADRESA INTERVAL ALBA IULIA – Str. VIOLETELOR, […]