Actualitate

„Bilet spre adolescenţă”: Proiect regional de prevenire a consumului de droguri, adresat elevilor de gimnaziu din Alba Iulia şi Sibiu

Alexandra Mates

Publicat

în

Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba şi Sibiu implementează în perioada februarie – iunie 2013, proiectul regional „Bilet spre adolescenţă”, adresat elevilor din mediul primar din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia şi Şcolii Gimnaziale „Radu Selejan” Sibiu.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea de abilităţi personale, emoţionale, sociale şi cognitive la elevii din ciclul primar, în vederea creşterii influenţei factorilor de protecţie, şi pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi droguri. Pe durata implementării proiectului se vor desfăşura câte 8 activităţi interactive cu fiecare clasă implicată în proiect.

„Copilăria mijlocie a fost adesea descrisă ca fiind „anii cei mai frumoşi” din viaţa unui copil. Creşterea este mai lentă în această perioadă de dezvoltare, iar copiii sunt expuşi multor experienţe noi care pot să creeze anxietate şi nesiguranţă, dar şi multe emoţii pozitive.

În prezent, copiii nu se confruntă doar cu problemele normale ale dezvoltării ci şi cu o mulţime de stresori care nu apăreau la generaţiile anterioare şi care îi pot copleşi. Ca profesori, părinţi şi profesionişti avem nevoie de toate resursele pe care le putem aduna pentru a salva copiii de comportamentele distructive”, a declarat Claudiu Duşa, coordonator CPECA Alba.

Programele centrate pe prevenţie facilitează aspectele dezvoltării şi ajută copiii să-şi accepte o îmbunătăţire a propriului eu, abilităţile de relaţionare interpersonală, strategiile de rezolvare de probleme şi de luare a deciziilor, abilităţile de a face faţă emoţiilor problematice şi o perspectivă mai flexibilă asupra vieţii.

Foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult