Bilanțul MAI la sfârșitul sezonului estival: 395.000 de intervenții, 1.235 de urmăriți penal depistați și 13.000 de infractori prinși în flagrant
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor de Interne, Bogdan Despescu, a prezentat, vineri, bilanțul amenzilor și abaterilor de la lege constatate în sezonul estival, la nivelul întregii țări. Astfel, polițiștii au intervenit pentru peste 395.000 de sesizări, au depistat 1.235 de persoane urmărite și au prins în flagrant peste 13.000 de autori de infracțiuni.
„Pentru ca cetățenii să fie în siguranță, au acționat, în medie, zilnic, peste 24 mii de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, piloți, precum și polițiști locali. Efectivele au fost organizate pentru a asigura o prezență activă, la vedere, în stradă, astfel încât să fim mereu la datorie pentru dumneavoastră, în medie fiind prezente în teren aproximativ 5 mii de patrule pe zi”, a anunțat Bogdan Despescu, vineri, în cadrul conferinței de presă susținută la MAI.
Bogdan Despescu a spus că deși a fost o vară dificilă și din cauza pandemiei de coronavirus, numărul infracțiunilor a scăzut comparativ cu anul trecut.
„În acest sezon estival, angajații Ministerul Afacerilor Interne au intervenit, în sprijinul cetățenilor, la peste 395 mii de sesizări, au depistat 1.235 de urmăriți și au prins în flagrant peste 13 mii de autori de infracțiuni. Vreau să subliniez faptul că în acest sezon estival infracționalitatea a scăzut, comparativ cu perioada similară din anul trecut, cu peste 9%”, a mai spus Despescu.
„Pe cele mai aglomerate drumuri naționale și autostrăzi, au fost prezenți, zilnic, peste 1.600 de polițiști rutieri care au acționat pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere grave. Au fost reținute 51 mii de permise de conducere și aproximativ 18 mii de certificate de înmatriculare. Acțiunile polițiștilor rutieri au contribuit la creșterea siguranței pe drumurile publice, fiind constatată o scădere cu peste 18% a numărului de accidente rutiere grave”, a mai adăugat secretarul de stat.
În sezonul estival nu mai puțin de 6.300 de persoane au încercat să intre ilegal în România și polițiștii de frontieră au dat amenzi în valoare de 1,2 milioane de lei.
La foc continuu au lucrat și angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au desfășurat peste 100 mii de intervenții.
„Au efectuat 8 mii de controale dintre care 1.340 la unități de turism și 1.355 la restaurante, cluburi și terase. Au fost aplicate peste 4.600 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 8 milioane de lei”, a mai punctat Despescu.
În total, pe toată perioada sezonului estival, la nivelul întregii țări au fost verificate aproape 2,4 milioane de persoane și peste 274 mii de operatori economici.
„Urmează o perioadă în care putem spune că vom da un nou examen al responsabilității: începe școala, vin alegerile, și este necesar să fim mult mai atenți și să ne protejăm sănătatea mult mai bine.”
„Au fost verificate aproximativ 160 de mii de persoane și 20 de mii de operatori economici, aplicându-se peste 9.000 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe sancțiuni aplicate au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, pentru participarea la sau organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții ori pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spațiilor în anumite obiective economice, precum terase, săli de sport, centre comerciale”, a spus Monica Dajbog, purtătot de cuvânt al MAI.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]
Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică. Este estimată media săptămânală […]
FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”
Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]