Rămâi conectat

Actualitate

Beneficii NOI pentru părinții care își iau zile libere, când cursurile fizice sunt suspendate. Ce au VOIE cei care își cresc singuri copiii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Părinții care își cresc copiii singuri nu vor mai trebui să ceară declarația celuilalt părinte în situația în care solicită angajatorului zile libere plătite pentru supravegherea copiilor până în 12 ani, din cauza suspendării sau limitării cursurilor şcolilor sau grădiniţelor.

Pe de altă parte, salariaţii din sistemul sanitar, de apărare naţională, ordine publică sau securitate naţională vor putea să opteze între a primi zile libere sau o majorare salarială de 75%.

Legea 59/2021, care se va aplica începând de vineri, aduce o serie de beneficii noi pentru părinţi, precum şi noi prevederi care să acopere situaţiile în care activităţile didactice sunt limitate sau suspendate.

În prezent, părinţii îşi pot lua zile libere plătite când cursurile fizice sunt suspendate doar în câteva situaţii, multe dintre realităţile actuale nemaiavând acoperire în prevederile OUG 147/2020, principalul act modificat acum prin Legea 59/2021, deşi ordonanța a mai fost modificată de patru ori de la adoptarea sa de către Guvern. Clarificări în privinţa situaţiilor actuale în care părinţii mai pot beneficia de zile libere plătite în contextul epidemic regăsiţi în acest articol.
Noi beneficii pentru părinţi

O schimbare importantă a apărut în cazul angajaţilor din unităţile sanitare, din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a celor din penitenciare. Mai exact, și aceștia vor putea să primească zile libere plătite, însă doar cu aprobarea angajatorului. Prevederile actuale ale OUG 147 spun că salariaţii de la stat din sectoarele menţionate anterior NU primesc zile libere când cursurile sunt suspendate, ci primesc o majorare salarială cu 75% a venitului de bază.

Totuşi, în cazul în care ambii părinţi lucrează într-unul dintre sectoarele amintite anterior, doar unul va putea beneficia fie de zile libere plătite, fie de o majorare cu 75% a salariului de bază, în funcţie de opţiunea exprimată. De asemenea, dacă angajatorul nu aprobă cererea de acordare a zilelor libere, unul dintre părinţii care activează în aceste sectoare va avea dreptul la o majorare salarială de 75%.

Apoi, prin această lege e clarificată şi situaţia familiilor monoparentale. Părinţii singuri vor putea să solicite angajatorului zile libere plătite fără a mai fi nevoie de declaraţia din partea celuilalt părinte, care atestă că nu a solicitat, la rândul lui, zile libere pe baza aceluiaşi act normativ.

De asemenea, salariaţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice care îşi cresc singuri copiii vor putea să opteze, în situaţia limitării sau suspendării cursurilor şcolare în format fizic, fie pentru acordarea de zile libere plătite, fie pentru acordarea majorării cu 75% a salariului de bază/salariului de funcție/soldei de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, fără ca aceste drepturi să poate fi cumulate pentru aceeaşi perioadă.

Părinții care stau acasă au dreptul la o indemnizație brută de 75% din salariul de bază al unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut (adică maximum 4.035 de lei).
Sunt incluse şi scenariile actuale de funcţionare a unităţilor de învăţământ

Aşa cum redacţia noastră a explicat acum ceva vreme, multe dintre situaţiile prevăzute de OUG 147 în privinţa suspendării cursurilor didactice nu se mai aplică, deoarece actul normativ face referire la o serie de scenarii depășite. Printre măsurile cuprinse în noua lege se numără şi rezolvarea acestor discrepanţe.

Mai exact, a apărut o modificare cu caracter general, astfel încât să poată fi aplicabilă OUG 147 în orice scenariu, fără a mai fi necesară o nouă modificare în cazul emiterii unui alt ordin al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, aşa cum s-a întâmplat în cazul ultimelor două modificări ale actului normativ.

Astfel, părinţii vor putea să îşi ia libere plătite şi în cazul limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în şcoli, grădiniţe şi creșe, în situaţii reglementate prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cel al sănătăţii, emise ca măsură pentru prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

De asemenea, prevederile din OUG 147 se vor aplica şi atunci când şcolile vor fi suspendate ca urmare:

a unei decizii a unui comitet de situaţii de urgenţă, la propunerea școlii, grădiniței sau creșei, pe baza ratei de incidenţă a îmbolnăvirilor la nivelul localităţii;
a unei decizii a conducerii unităţii de învăţământ, în cazul în care cursurile sunt limitate sau suspendate ca urmare a apariţiei unor cazuri de îmbolnăvire acolo. În această situaţie, părintele va depune la angajator şi o copie a deciziei conducerii unităţii de învăţământ.

În cazul suspendării cursurilor școlare, zilele libere vor fi acordate doar dacă salariatul nu poate lucra de acasă sau prin telemuncă, informează avocatnet.ro

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Atenționare meteo de vreme rea: Ninsori și vânt în mai multe zone din țară, până joi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Atenționare meteo de vreme rea: Ninsori și vânt în mai multe zone din țară, până joi Meteorologii ANM au emis o atenționare de vreme rea, valabilă în mai  multe regiuni ale țării, până joi, 21 martie.  Citește și: Cum va fi VREMEA până în 15 aprilie 2024: Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele patru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea