Bărbat din Unirea, reținut de polițiști: A fost prins la volan fără permis de conducere și cu ,,alcool la bord”
Bărbat din Unirea, reținut de polițiști: A fost prins la volan fără permis de conducere și cu ,,alcool la bord”
Un bărbat din Unirea a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat la volan fără permis de conducere și cu ,,alcool la bord”.

Potrivit IPJ Alba, la data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 20.05, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe raza localității Unirea, o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Unirea.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, verificările au relevat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Astfel, la data de 10 octombrie 2026, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul, în vârstă de 35 de ani, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Zeci de persoane și mașini, verificate de polițiști la Blaj, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 8.000 lei
Zeci de persoane și mașini, verificate de polițiști la Blaj, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 8.000 lei Poliția Municipiului Blaj a desfășurat la data de 9 octombrie 2026, în intervalul orar 18.00 – 21.00, o acțiune care a avut drept scop prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. […]
Adolescent din Blaj, reținut de polițiști pentru furt calificat: A sustras alimente și băutură dintr-un supermarket din municipiu. Prejudiciu de aproximativ 1.000 lei
Adolescent din Blaj, reținut de polițiști pentru furt calificat: A sustras alimente și băutură dintr-un supermarket din municipiu. Prejudiciu de aproximativ 1.000 lei Un adolescent din Blaj a fost reținut de polițiști pentru furt calificat. A sustras alimente și băutură dintr-un supermarket din municipiu, în valoare de aproximativ 1.000 lei. Potrivit IPJ Alba, la data […]
Dosar penal pentru un șofer de 54 de ani, din Oarda: Bărbatul s-a urcat la volan deși era băut. Ce alcoolemie avea
Dosar penal pentru un șofer de 54 de ani, din Oarda: Bărbatul s-a urcat la volan deși era băut. Ce alcoolemie avea Un șofer de 54 de ani, din Oarda s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan deși era băut. Avea o alcoolemie de o,51 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la […]
