Bărbat din Fărău, amendat cu 900 de lei pentru că a postat pe internet imagini indecente cu fosta concubină
Bărbat din Fărău, amendat cu 900 de lei pentru că a postat pe internet imagini indecente cu fosta concubină
Un bărbat din comuna Fărău a primit o pedeapsă minimă după ce a postat pe o rețea de socializare trei fotografii cu fost concubină, în ipostaze indecente. Deși faptele s-au petrecut în luna aprilie a anului 2021, cazul a ajuns la prima hotărâre în instanță doar în 27 februarie 2025. Bărbatul (Bazil I.) a fost condamnat la plata unei amenzi penale în valoare de 900 de lei. De asemenea, acesta a fost obligat să plătească victimei sale, care domiciliază în Blaj, suma de 1.000 de lei ca daune morale.
Cei doi au avut o relație până în luna aprilie a anului 2021. Atunci, din cauza unor neînțelegeri, cei doi au încheiat relația. Însă, în seara de 14 aprilie 2021, bărbatul a postat pe pagina sa de Facebook „trei fotografii indecente în care persoana vătămată este înfățișată nud”. De asemenea, acesta a avut și un mesaj jignitor la adresa femeii. Fotografiile au fost făcute de bărbat în perioada în care aceștia erau într-o relație de concubinaj.

„Aspectele reies și din capturile de ecran puse la dispoziție de către persoana vătămată care surprind trei fotografii postate pe contul de Facebook, ce o înfățișează pe persoana vătămată într-o ipostază intimă, fiind dezbrăcată. În postările publicate persoana vătămată este descrisă în prima și a treia fotografie într-un mod injurios.
Persoana vătămată a susținut în declarația dată că fotografiile difuzate de către inculpat pe rețeaua de socializare au fost realizate de către inculpat, fără acordul acesteia și totodată a mai declarat că ulterior postării fotografiilor, în noaptea de 15.04.2021, inculpatul a contactat-o telefonic de mai multe ori și a amenințat-o cu acte de violență de natură a-i crea o stare de temere. Susține că în cadrul discuțiilor purtate, inculpatul i-a proferat expresia «no lasă că îți arat eu ce îți fac ție», expresie în urma căreia a perceput că inculpatul îi va aplica o corecție fizică”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Blaj.
Bărbatul a recunoscut că a postat imaginile și a spus că le-a șters după circa 5 minute, dar a susținut că nu a amenințat-o pe femeie. Doi martori au confirmat faptul că bărbatul a postat fotografiile indecente și faptul că victima a fost amenințată cu acte de violență. În final, acesta a recunoscut faptele integral și a primit amendă penală pentru infracțiunea de violare a vieții private.
„Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, respectiv înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea şi executarea acesteia în regim de detenție”, se susține în decizia instanței. Hotărârea Judecătoriei Blaj a rămas definitivă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producătorul de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei (13,8 mil. […]
Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică
Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică, luni, 9 martie 2026 propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal în vederea edificării noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice. Proiectul este în valoare de aproximativ […]
UPDATE | ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu
ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Lunca Mureșului, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Astăzi, 9 martie 2025, în […]