Bărbat de 32 de ani, din Ighiu, REȚINUT de polițiști: I-a propus pe o rețea de socializare, unei adolescente de 15 ani, să întrețină relații sexuale
Un bărbat de 32 de ani, din Ighiu, a fost reținut de polițiști după ce i-a propus pe o rețea de socializare, unei adolescente de 15 ani, să întrețină relații sexuale.

La data de 19 iunie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Ighiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Din cercetări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 32 de ani, i-ar fi propus unei minore, în vârstă de 15 ani, printr-un mesaj pe o rețea de socializare, să se întâlnească pentru a întreține un act sexual.
La data de 17 iunie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, iar pentru documentarea și probarea activității infracționale, ieri, 19 iunie 2026, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, în localitatea Ighiu, în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia.
Astăzi, 20 iunie 2026, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”
Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]
Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut
Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]
