Bani pentru împăduriri: Câți bani vor primii proprietari de terenuri nefavorabile agriculturii pentru a le transforma în păduri
Bani pentru împăduriri: Câți bani vor primii proprietari de terenuri nefavorabile agriculturii pentru a le transforma în păduri
Potrivit Asociației Fermierilor din România (AFR), fermierii sau proprietarii de terenuri nefavorabile agriculturii vor putea compensa pierderile prin faptul că vor primi de la stat pentru împăduriri. Concret, ar fi vorba despre o sumă care se ridică la 456 de euro de persoană, respectiv peste 2.200 de lei.
Important de menționat este că statul pune acum mare accent pe împăduriri, în condițiile în care România are obligația să realizeze lucrări de împădurire și reîmpădurire pe 25.000 de hectare, iar între 2024 – 2026 are obligația să realizeze pe alte 31.700 de hectare lucrări de împădurire și reîmpădurire
Ce trebuie să faci, mai exact, ca să primești banii de la stat
“Să remarcăm şi o veste mai bună, mai ales pentru fermierii care deţin terenuri prea puţin productive sau chiar total nefavorabile agriculturii. Acum apare o posibilitate de a câştiga bani şi de pe aceste terenuri, chiar dacă nu imediat. Şi asta pentru că proprietarii care îşi transformă terenurile în păduri vor primi 456 euro/ hectar în fiecare an, timp de 20 de ani. Nu pare mult, mai ales că la început există cheltuieli destul de mari cu împădurirea, dar măcar în perspectivă terenurile devin “productive”.
Asociaţia Fermierilor din România salută astfel ideea Ministerului Mediului, o ordonanţă de urgenţă fiind deja aprobată de Guvern. Banii, adică cei 456 de euro pentru fiecare hectar de pădure nouă, vor fi încasaţi anual de proprietar (pentru rolul pe care îl are pădurea nou înfiinţată în stocarea carbonului).
Este adevărat că nu e un cadou pentru fermieri, ci o obligaţie pe care România şi-a asumat-o la nivel european. Până la sfârşitul anului 2023, țara noastră trebuie să realizeze lucrări de împădurire şi reîmpădurire pe 25.000 de hectare, iar între 2024 – 2026 are obligaţia să realizeze pe alte 31.700 de hectare lucrări de împădurire şi reîmpădurire”, explică reprezentanții AFR, conform playtech.ro.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Controale de amploare în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a constatat pe proprie piele cât de greu se poate face o programare: „Cine crede că fentează regulile, se înșală!”
Controale de amploare în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a constatat pe proprie piele cât de greu se poate face o programare: „Cine crede că fentează regulile, se înșală!” Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declanșat controale extinse în spitalele publice din România, după ce a verificat personal cât de dificil este pentru un pacient […]
Ministrul Florin Manole, mesaj ferm despre pensii: „Legea pensiilor nu se schimbă până în 2031. Majorarea pensiilor este însă o certitudine”
Ministrul Florin Manole, mesaj ferm despre pensii: „Legea pensiilor nu se schimbă până în 2031. Majorarea pensiilor este însă o certitudine” Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că pensiile vor fi majorate în 2027, însă procentul de indexare urmează să fie stabilit în perioada elaborării bugetului de stat. Oficialul susține că Guvernul va aplica formula prevăzută […]
Pensii în 2027: Ce procent de creștere ia în calcul Guvernul / „Nu-mi imaginez ca, după 2 ani, să nu existe o mărire a pensiilor”
Pensii în 2027: Ce procent de creștere ia în calcul Guvernul / „Nu-mi imaginez ca, după 2 ani, să nu existe o mărire a pensiilor” După doi ani fără majorări, pensionarii ar putea primi, în sfârșit, o veste bună. Premierul Luca Niculescu anunță că Guvernul ia în calcul indexarea pensiilor începând cu 1 ianuarie 2027, […]
