Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Bani mai mulţi pentru companiile care angajează absolvenţi de facultate şi formează tineri într-o meserie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Aceste măsuri au fost iniţial propuse de Guvernul Cioloş care nu a mai adoptat proiectul de Ordonanţă. Astfel, suma pe care angajatorii o vor primi de la stat pentru fiecare persoană pe care o formează într-o meserie va creşte de la 300 lei lunar în prezent, la 1.125 lei lunar. Companiile care angajează proaspăt absolvenţi de facultate vor primi de la stat 1.350 lei lunar, faţă de 750 lei pe lună în prezent, potrivit unui proiect de lege al actualului Guvern.

Actualul Guvern renunţă însă la propunerea Guvernului precedent privind acordarea unor prime absolvenţilor programelor de ucenicie, dar şi la stimularea financiară a companiilor să angajeze tinerii pe care i-au format într-o meserie.

Guvernul Grindeanu a modificat proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind organizarea uceniciei şi a stagiului de pregătire la locul de muncă, propus la finalul anului trecut de Guvernul Cioloş şi care nu a mai fost neadoptat.

Într-un proiect de lege, Guvernul Grindeanu păstrează propunerile Guvernului precedent privind creşterea sumelor acordate angajatorilor care formează tineri într-o meserie şi celor care angajează proaspăt absolvenţi de studii superioare, dar renunţă la acordarea de prime absolvenţilor şi coordonatorilor programelor de ucenicie, dar şi la stimularea companiilor să angajeze tinerii pe care i-au format într-o meserie.

Cum se modifică legea privind ucenicia la locul de muncă, potrivit proiectului de lege al Guvernului Grindeanu:

Vor fi disponibile trei tipuri de programe de ucenicie, cu durate distincte. Pentru două dintre ele, durata contractului de ucenicie scade cu un an.

Proiectul de lege introduce ucenicia pentru absolvenţii de clasa a XI-a de liceu (corespunzătoare calificărilor profesionale de nivel 4), a cărei durată va fi de cel puţin trei ani. Proiectul de act normativ propune renunţarea la organizarea uceniciei pentru obţinerea calificărilor de nivel 1 (cel mai scăzut nivel de pe piaţa muncii).

Toate modificările enumerate mai sus au fost iniţial propuse de Guvernul Cioloş, printr-un proiect de Ordonanţă de urgenţă din 6 decembrie 2016, care nu a mai fost adoptat.

Angajatorii vor primi mai mulţi bani ca să-i înveţe pe elevi să practice o meserie

Proiectul de lege al Guvernului Grindeanu păstrează propunerea Guvernului Cioloş prin care creşte de la 300 lei lunar în prezent, până la 1.125 lei suma acordată lunar, pe toată perioada de derulare a contractului de ucenicie, angajatorilor care formează tineri într-o meserie. Banii vor fi asiguraţi din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Proiectul de lege al Guvernului Grindeanu renunţă însă la:

  • articolul de lege prin care Guvernul precedent propunea acordarea de prime cuprinse între 500 lei şi 750 lei tinerilor care au absolvit programul de ucenicie.
  • prevederea propusă de Guvernul Cioloş care acorda coordonatorului de ucenicie o primă în valoare de 500 lei neimpozabili pe lună, pe întreaga perioadă de implementare a contractului de ucenicie.
  • prevederea din proiectul de OUG al Guvernului Cioloş care stipula că firma care a format tineri într-o meserie va primi 500 lei lunar, vreme de şase luni, pentru fiecare absolvent de program de ucenicie pe care l-a format şi angajat pe perioadă nedeterminată.

Cu toate că proiectul de lege prevede ca două tipuri de programe de ucenicie să fie mai scurte cu un an decât în prezent, sumele totale pe care le vor încasa de la stat angajatorii care învaţă tinerii o meserie vor fi mai mari decât cele primite în prezent.

De exemplu, dacă acum un angajator primeşte de la stat pentru un ucenic în total 7.200 lei (adică 300 lei lunar pentru 24 de luni), după ce va fi adoptat acest proiect de lege, angajatorul va încasa de la stat pentru acelaşi ucenic în total 13.500 lei (adică 1.125 lei lunar pe o perioada de 12 luni).

Cum se schimbă legea care reglementează organizarea stagiului de pregătire pentru absolvenţii de facultate

Angajatorul va beneficia de suma de 1.350 lei lunar, pe toată durata derulării contractului de stagiu, pentru fiecare stagiar (proaspăt absolvent de facultate) pe care-l angajează. În prezent, angajatorii primesc câte 750 lei lunar pentru fiecare stagiar pe care îl formează. Banii vor fi asiguraţi din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj. Creşterea sumei acordate lunar angajatorilor care primesc stagiari a fost iniţial propusă de Guvernul Cioloş (în proiectul de OUG care nu a mai fost adoptat) şi menţinută în proiectul de lege al actualului Guvern.

În prezent, efectuarea stagiului de către absolvenţii de studii superioare se face în baza Legii nr. 335/2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 776 din 12 decembrie 2013, cu modificările ulterioare.

Ucenicia la locul de muncă se organizează în baza Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată în Monitorul Oficial la 7 august 2013.

Sursa: economica.net

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea