Avocat specializat în fiscalitate, după declarațiile controversate ale liderului sindical Bogdan Hossu: „Investitorul plătește de 4,5 ori mai mult impozit decât angajații săi”

Avocat specializat în fiscalitate, după declarațiile controversate ale liderului sindical Bogdan Hossu: „Investitorul plătește de 4,5 ori mai mult impozit decât angajații săi”

Avocatul specializat în fiscalitate Gabriel Biriș critică declarațiile liderului sindical Bogdan Hossu privind sustenabilitatea Legii salarizării și nivelul taxării muncii.

Acesta spune că există soluții pentru ca Legea salarizării să fie sustenabilă, însă acestea nu presupun creșterea taxelor, ci reducerea evaziunii fiscale.

Textul integral publicat de Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate, pe o rețea de socializare este următorul: 

Ne spune dl Hossu că “există metode prin care legea salarizării să fie sustenabilă”. Ne mai spune și că “profitul este taxat cu 16%, mult mai puțin decât încasează statul de la un muncitor”.

Nu că nu ne-am fi obișnuit cu declarațiile omului care toată viața a trăit foarte bine pe seama muncitorilor, ca sindicalist, dar cred că se impun câteva precizări:

Dl Hossu compară mere cu pere.

Impozitul pe salarii e 10% (de fapt 6,5% din brut), restul sunt CAS și CASS. Impozitul pe profit e 16%, iar dacă adăugăm și impozitul pe dividende (aplicat la același profit) ne ducem la 29,44%. Deci un investitor plătește impozit de 4,5 ori mai mult decât angajații lui, ca din cei 29,44% nu primește nici pensie și nici asigurare de sănătate. Pentru astea trebuie să plătească separat!

Deci, dl Hossu spune baliverne, numai bune de manipulat membrii de sindicat, să le arate că nu stă degeaba… Dl Hossu spune și un lucru interesant (“există metode prin care legea salarizării să fie făcută sustenabilă”), numai că atunci când se referă la cum ar putea fi făcut acest lucru, nu indică soluția corectă.

Propun eu aici câteva, soluții care sigur nu îi sunt pe plac “marelui” Hossu:

1. i) Creșterea veniturilor la buget prin reducerea evaziunii. Cum? Uite-așa:

min. 36 mld lei anual în plus din TVA, prin taxare inversă în B2B/plăți defalcate în B2G/interzicere + sancționare înregistrare cheltuieli personale pe firmă/limitare număr firme scutite de TVA (similar micro);

Probabil vreo 20 mld lei (posibil mai mult, one off) + alte câteva miliarde anual, prin impozitare sume ce nu pot fi justificate (am mai scris cum) + transparentizare dețineri în paradisuri fiscale.

Las doar aceste două exemple, mai sunt și multe altele.

1. ii) Reducere cheltuieli bugetare. Cum? Uite-așa:

Reducem numărul de UAT-uri de la 3100 la max. 1000 (zonele suburbane integrate în orașele mari/medii, comune mici contopite, păstrate birouri mici de asistență în fiecare. Redus numărul de județe la max. 9, organizate pe structura ADR-urilor (de ce nu 8, pot explica dacă e cineva interesat). Așa se pot asigura și politici publice coerente de dezvoltare. Și de aici rămân în plus la buget vreo 15 – 20 mld lei (estimare “ochiometrică”);

Achiziții publice centralizate, ordonatorii de credite nu mai cumpără, doar pun comenzi. Alte vreo 10 miliarde rămase la buget (estimate tot “ochiometric”, pot fi mai multe), că azi se cumpără la niște prețuri de te doare capu’ tot felul de chestii inutile. Pe plan internațional există multinaționale care apelează la “purchaseri” specializați care administrează bugete de zeci de miliarde. Avem un astfel de purchaser și în România (cu alte treburi), poate îl întrebați cum se face…

Las și aici doar două exemple de soluții, evident că sunt mult mai multe.

iii) Creștere PIB, prin investiții și nu prin consum finanțat prin datorie publică.

Asta ar permite scăderea datoriei publice (ca % PIB), la fel și scăderea “anvelopei salariale” (tot ca % PIB).

Cum? În niciun caz prin creșterea impozitelor (inclusiv a IMCA) așa cum vituperează dl de la sindicate, ci exact invers, prin eliminarea “bolovanilor” puși cu sârguință de onor decidenții noștri în ultimii ani:

Eliminarea impozitelor suplimentare pe cifra de afaceri (IMCA, ICAS, bănci). Impozitele astea sunt motive importante pentru minimele istorice ale investițiilor străine directe (dar și românești);

Eliminarea “taxei pe stâlp” (care este în mod real un impozit pe investiții!) și reformarea impozitului pe clădiri la persoane juridice (ca să nu mai fie tot impozit pe investiții, așa cum e acum);

Deducerea integrală a dobânzilor la credite de investiții/finanțare capital de lucru luate de la bănci/leasing financiar;

Lungirea perioadei de recuperare a pierderilor la 10 ani sau revenirea la 7 ani (dacă se elimină limitarea la 70% din profit); Eliminarea tuturor formalităților inutile și scurtarea perioadelor de obținere a avizelor/autorizațiilor pentru investitori. Evident, mai sunt și altele, dar mă opresc aici. Nu văd cum să susțină un sindicalist cu atâta greutate măsuri ce înseamnă și eliminare (masivă!) de sinecuri…

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News