Curier Județean

Aviz favorabil pentru punerea în funcțiune a computerului – tomograf de la Spitalul din Cugir. Cadre de specialitate, instruite cu privire la utilizarea aparatului

Ioana Oprean

Publicat

în

computer-tomograf-copySăptămâna trecută, Spitalul Orășenesc Cugir a primit din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare avizul favorabil pentru punerea în funcțiune a aparatului computer – tomograf din dotarea Laboratorului de Imagistică al spitalului local.

În următoarele două săptămâni, firma distribuitoare a aparatului computer-tomograf va organiza o serie de instructaje cu personalul care va lucra efectiv cu acest aparat (Dr. Eugenia Loiș, Dr. Nicoleta Cîmpean, Tehnician Nicolae Belinschi, Tehnician Cristina Drăgan).

 ,,În această perioadă, în cadrul colectivului medical al spitalului se vor desfășura consultări cu privire la stabilrea protocoalelor de bună practică medicală, protocoale care să stabilească indicațiile utilizării examenului computer – tomografic în funcție de tipurile de afecțiuni ale pacienților. De asemenea, vor fi stabilite tarifele examinarilor computer-tomografice în funcție de segmentele anatomice examinate, iar aceste tafife vor fi comunicate medicilor de familie si vor fi afișate pe site-ul spitalului”, ne-a declarat directorul medical al instituției de sănătate, dr. chirurg Terezia Boruah. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Două lebede, surprinse pe Mureș, la Sântimbru: „Un semn că natura își găsește și ea liniștea în satele noastre”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două lebede, surprinse pe Mureș, la Sântimbru: „Un semn că natura își găsește și ea liniștea în satele noastre” Două lebede au fost surprinse pe Mureș, în comuna Santimbru, localitatea Totoi, astăzi, 3 martie 2026.  Videoclipul a fost făcute de Roxana, o localnică. Imaginile au fost distribuite pe o rețea de socializare de către primarul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Când începe și când se poate invoca prescripția în executarea silită? Precizările Judecătoriei Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Când începe și când se poate invoca prescripția în executarea silită? Precizările Judecătoriei Alba Iulia Judecătorii Secției civile din cadrul Judecătoriei Alba Iulia au analizat, în ședința de practică neunitară din februarie 2026, momentul în care poate interveni prescripția dreptului de a obține executarea silită. În urma dezbaterilor, magistrații au stabilit, cu majoritate, că prescripția […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Reabilitarea Liceului Tehnologic Aiud, la doar 30%: Contractul cu actualul constructor ar urma să fie reziliat. ,,Urmează organizarea unei noi proceduri de atribuire”

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Reabilitarea Liceului Tehnologic Aiud, la doar 30%: Contractul cu actualul constructor ar urma să fie reziliat. ,,Urmează organizarea unei noi proceduri de atribuire” Proiectul de reabilitare și modernizare a Liceului Tehnologic din Aiud este realizat în proporție de doar aproximativ 30%, deși termenul inițial de finalizare era decembrie 2023. Investiția, estimată inițial la […]

Citește mai mult