Ştirea zilei

Autostrada Sibiu-Orăștie: CNADNR a descoperit că tronsonul dintre Cunța și Sebeș a luat-o la vale pentru că NU s-a construit fundația așa cum era prevăzut în proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a comandat o expertiză în cele două puncte sensibile, din sectorul de 20 de kilometri de autostradă, cuprins între localitatea Cunța și Sebeș.

lot 3 autostrada sebes-orastieExpertiza a fost efectuată în zona unde o bandă de circulație s-a fisurat și a alunecat, spre exterior, de la kilometru 60+600 de metri. În termeni tehnici, experții de la firma Rutexpert SRL, angajată de CNADNR, susțin că societatea care a construit autostrada nu a respectat proiectul, după cum arată ziarul Evenimentul Zilei.

Concluziile se referă la fapte grave, descoperite în urma realizării unor carote la o adâncime de zece metri. Cel mai grav, susțin experții, este faptul că nu a fost descoperit stratul de piatră spartă cu o grosime de trei metri.

”În cadrul pachetului necoeziv vizual nu a fost relevat stratul de piatră cu grosime fixă de trei metri. Însumând grosimea de balast și piatră spartă din proiect se observă totuși diferențe de grosime totală, în minus, de până la doi-trei metri față de proiect. În aceste condiții se consideră că geometria și alcătuirea corpului rambleului și stratului suport al acestuia nu respectă soluția din proiect”, se arată ân exertiza semnată de prof. univ. dr. Elena Gheorghe, de la firma Rutexepert SRL.

Rambleul drumului, susțin specialiștii, este format dintr-un strat de piatră sparta, tasată, peste care se toarnă un strat de beton stabilizat și apoi straturle de asfalt. Concluziia experților este una gravă, pentru care DNA ar trebui să se autosesize: stratul de piatră spartă nu a fost găsit.

În proiectul aprobat de CNADNR se prevede că: ”rambleul a fost prevăzut a fi executat din umplutură de balast armat cu geogrile așezate pe o saltea din piatră spartă, armată cu geogrile, cu grosimea de trei metri”. Expertiza are concluzii șocante, stratul de trei metri de piatră spartă nu a fost găsit, în schimb a fost decontat, susțin cei de la CNADNR.

În locul acestui strat de piatră spartă și a celui de balast stabilizat, experții au găsit ”pietrișuri cu bolovăniș și nisipuri prăfoase, cu grosimi de șase – șapte metri”. ”În cadrul acestuia nu a putut fi evidențiat stratul rutier de balast stabilizat, prevăzut în proiect cu grosimea de 20 cm. Din observațiile vizuale pe probele prelevate materialul granular nu are caracateristicile de balast stabilizat, și nu prezintă legături datorate prizei care trebuia să se producă în cele opt-nouă luni de la punerea în operă”, se mai arată în expertiză.

Stratul stabilizat, spun experții în drumuri, este compus din ciment și pietriș care se așterne pe drum, sub straturile de asfalt pe care rulează mașinile.

Toate materialele de construcții care trebuiau puse în corpul autostrăzii dar nu au fost găsite de experți, au fost decontate de CNANDR, după ce consultantul șantierului, și-a dat avizul.

Experții au analizat și denivelăturile apărute în autostradă, la kilometru 59+950, care îi fac pe șoferi să sară cu mașinile lor, ca la raliu. În urma analizei făcute s-a stabilit că acele deformații, ”sunt cauzate de natura argiloasă și starea de consistență redusă, respectiv capacitatea portantă a terenului de fundare”. Și în această, zonă, experții au avut aceeași concluzie legată de fundația autostrăzii compusă din material stabilizat care ”nu are caracteristici de balast stabilizat”.

Firma care a construit sectorul de autostradă care are mari probleme tehnice se numește Impregilo – Salini. CNADNR a achitat pentru această lucrare 602 milioane de lei dintr-un total de 604 milioane lei.

În prezent, începând cu data de 3 septembrie, circulația a fost închisă circulației publice, pentru o perioadă de șase săptămâni, timp în care societatea Impregilo trebuie să remedieze problemele tehnice apărute, costurile fiind suportate de către firma italiană. (Z.U.)

Sursa: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Șuri cu acoperiș de paie inventariate în spații pitorești dintr-o comună de munte din Alba: O nouă etapă a proiectului derulat de Consiliului Județean și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Șuri cu acoperiș de paie inventariate în spații pitorești dintr-o comună de munte din Alba: O nouă etapă a proiectului derulat de Consiliului Județean și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Joi, 30 aprilie 2026, a fost inițiată o nouă campanie de cercetare de teren a șurilor cu acoperiș de paie în cadrul proiectului „Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | ACCIDENT rutier în zona Vama Seacă: Un bărbat s-a răsturnat cu ATV-ul. A fost transportat de urgență la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier în zona Vama Seacă: Un bărbat s-a răsturnat cu ATV-ul. A fost transportat de urgență la spital Un accident rutier a avut loc astăzi, 3 mai 2026, pe raza localității Vama Seacă. Din primele informații disponibile, un bărbat s-ar fi răsturnat cu ATV-ul. ,,Polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

INCONȘTIENȚĂ pe drumurile din Alba: Mai mulți șoferi, prinși băuți la volan într-o singură zi. Sunt cercetați de oamenii legii

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCONȘTIENȚĂ pe drumurile din Alba: Mai mulți șoferi, prinși băuți la volan într-o singură zi. Sunt cercetați de oamenii legii Mai mulți șoferi au fost prinși de polițiștii din județul Alba în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice pe drumurile din județ. Sunt cercetați de oamenii legii.  Bărbat din Alba Iulia, prins băut la […]

Citește mai mult