Rămâi conectat

Ştirea zilei

Autostrada Sebeș – Turda: Ministrul Transporturilor a declarat, la Alba Iulia, că are ca obiectiv deschiderea loturilor 3 și 4 în luna mai. Ce spune despre primele tronsoane

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, miercuri, că și-a fixat ca obiectiv deschiderea loturilor 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda în luna mai. Acestea se întind pe 29 de kilometri, de la Aiud până la Turda.

Ministrul Transporturilor a fost întrebat, miercuri, la Alba Iulia, despre deschiderea loturilor 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, în condițiile în care acestea sunt aproape finalizate, iar pentru darea lor în folosință s-a depus și o petiție.

”Vă asigur că fac toate eforturile pentru a debloca această situație. Din păcate, o spun, s-a trecut dintr-o extremă în alta. Și de la recepția sau darea în utilizare a unor segmente de autostradă fără îndeplinirea unor condiționalități care au condus, până la urmă, la evenimente nefericite din perspectiva construcțiilor, nu mai mult decât atât. Acum, reglementarea e făcută de așa manieră încât recepția nu poate fi făcută decât cu îndeplinirea tuturor condiționalităților. Este o situație care nu numai că nu este confortabilă, nu este nici constructivă. Vizez, deschiderea acestor două loturi, cu îndeplinirea acestor condiționalități, dar în același timp am în obiectiv să generez o modificare a hotărârii de guvern astfel încât, într-un sens foarte limitat, foarte clar definit de reguli, să se poată face și recepție parțială astfel încât și alte segmente de autostradă să poată fi date în folosință înainte de recepția lor din perspectivă legală”, a spus Lucian Șova.

Întrebat când estimează deschiderea autostrăzii de la Aiud, până la Turda, ministrul Transporturilor a răspuns:  ”Mi-am fixat, ca obiectiv, ca în cursul lunii mai aceste două segmente să fie date (n.r. în folosință). Facem eforturi și cu constructorii. Avem discuții săptămânal. Unele dintre aspectele semnalate ca neconformități din partea experților de la Compania de Drumuri au fost asumate și intervin asupra lor, astfel încât să fie împăcate și exigențele pe care trebuie să le îndeplinească autoritatea contractantă, dar până la urmă să folosim aceste segmente de autostradă, atât de puține, cât sunt, totuși, să fie date în circulație pentru că orice kilometru de autostradă este important și cu atât mai rău că totuși există cale de rulare utilizabilă, e păcat să stăm să ne uităm la ea”.

Inspecția tehnică pentru recepționarea lotului 3, de la Aiud la Decea, a avut loc în luna ianuarie, însă CNAIR a constatat mai multe neconformități, exces de bitum, probleme legate de rugozitate, aderență, planeitate, care puteau crea probleme din perspectiva circulației.

În ceea ce privește loturile 1 și 2 ale autostrăzii, care se întind la Sebeș la Aiud, ministrul Transporturilor a spus că suntem ”departe de a vorbi despre recepție”, însă are ”așteptări mai mari din partea constructorilor în primul rând”.

”Și în acest sens facem eforturi pentru a debloca lucrurile și pentru a crește capacitatea și determinarea lor în a se mobiliza corespunzător. Ei afirmă că există o oarecare lipsă de resursă umană. Eu susțin ideea că în măsura în care vor fi avantaje salariale, vor fi susținute mai bine financiar, totuși și așteptările pe care le au muncitorii pentru a lucra la aceste proiecte să nu ne mai confruntăm cu lipsa de resursă de forță de muncă”, a mai spus ministrul.

Lucian Șova a adăugat că își propune să viziteze aceste șantiere. El a participat, la Alba Iulia, la cea de-a XII-a ediție a Conferințelor Club Feroviar – Infrastructura, eveniment ce are ca temă principală ”Dezvoltarea piețelor feroviare în Europa Centrala și de Sud-Est pentru 2030 si după”.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parțial judeţele Alba și Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanțate din fondul de coeziune, 85%, și bugetul de stat – 15%.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

JOI, 15 mai 2025 | Marș de susținere a lui Nicușor Dan, la Alba Iulia: ”Tu în ce Românie vrei să te trezești pe 19 mai?”. TRASEUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

JOI, 15 mai 2025 | Marș de susținere a lui Nicușor Dan, la Alba Iulia: ”Tu în ce Românie vrei să te trezești pe 19 mai?”. TRASEUL Un marș de susținere a lui Nicușor Dan va fi organizat joi, 15 mai 2025, la Alba Iulia, cu plecare din fața Prefecturii Alba, până în Piața Cetății. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala Performerilor, la Alba Iulia. Elevii cu rezultate de excepție la olimpiadele școlare și profesorii lor, premiați de Consiliul Județean Alba. LISTA

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala Performerilor, la Alba Iulia. Elevii cu rezultate de excepție la olimpiadele școlare și profesorii lor, premiați de Consiliul Județean Alba. LISTA Luni, 12 mai 2025, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, are loc evenimentul Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT MORTAL: Mamă și copil, striviți de un autocamion, după ce au căzut dintr-o căruță

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident mortal: Mamă și copil, striviți de un autocamion, după ce au căzut dintr-o căruță Un accident cu consecințe deosebit de grave s-a produs în dimineața zilei de luni, 12 mai 2025. Potrivit IPJ Cluj, în data de 12 mai 2025, în jurul orei 11.00, în comuna Ceanu Mare a avut loc un accident rutier […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea