Autostrada Lugoj-Deva: Deschiderea lotului, amânată pentru cel puțin două luni. Tronsonul „muzeu”, îngropat de expertize
O nouă expertiză anunţată pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva va dura aproape două luni, chiar dacă, recent, ministrul Răzvan Cuc afirma că o expertiză tehnică a autostrăzii din vestul ţării va fi finalizată la sfârşitul lunii septembrie.
Institutul de Proiectări Transporturi Auto Navale şi Aeriene (IPTANA) va realiza o nouă expertiză tehnică pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, au informat reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Expertiza contractată în următoarele zile va dura aproximativ două luni, timp în care tronsonul de 21 de kilometri al „autostrăzii – muzeu” va rămâne închis, a declarat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. În funcţie de rezultaltele expertizei, CNAIR va decide ce măsuri vor fi luate pentru deschiderea circulaţiei pe acest tronson.
În 19 septembrie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi managerul CNAIR, Sorin Scarlat au organizat o mini-conferinţă pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva şi au susţinut că o expertiză a CNAIR se afla în derulare la momentul respectiv pe cei 21 de kilometri, iar rezultatele ei erau aşteptate până la sfârşitul lunii septembrie. Apoi, Compania va decide cum unde se va interveni pentru remedierea deficienţelor.
„O soluţie este să putem executa în regie proprie aceste lucrări, impuse de expert, iar a doua soluţie este să găsim un antreprenor specializat pentru a le realiza”, susţinea Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR. „Nimeni nu este atât de nebun încât să nu deschidă o autostradă, dar noi, în România, nu ne dorim lucrări second-hand şi vrem ca ele să fie foarte bine realizate. Noi ne dorim să dăm în trafic aceşti 21 de kilometri de autostradă, lucru care se va şi întâmpla, dar în momentul în care se va finaliza expertiza, să ştim exact cu ce avem de-a face pe acest lot de autostradă şi ce ne-au lăsat, ca să spun aşa – greaua moştenire – a constructorului”, adăuga şi ministrul Răzvan Cuc.
Autostrada – muzeu
Din 12 august, constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, un tronson de 21 de kilometri între Ilia şi Holdea, au solicitat recepţia lucrărilor începute în primăvara anului 2014, astfel încât circulaţia să poată fi deschisă. Antreprenorii spanioli nu s-au înţeles cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, asupra garanţiei investiţiei şi, de asemenea, au fost acuzaţi că au efectuat lucrări de slabă calitate, astfel că autostrada nu poate fi recepţionată. Data la care va fi deschisă autostrada rămâne incertă.
Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut în toamna anului 2013 contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România Valoarea maximă a tichetelor de masă ar putea crește de la 45 la 50 de lei pe zi, începând din luna noiembrie 2026. Deputașii PSD Marius Budăi și Adrian Solomon au depus în Parlament un […]
Care va fi următoarea minivacanță în 2026: Patru zile libere consecutive rămase până la finalul anului
Care va fi următoarea minivacanță în 2026: Patru zile libere consecutive rămase până la finalul anului Angajații din România care așteaptă cu nerăbdare următoarea minivacanță vor mai avea de așteptat până la finalul lunii noiembrie. Mai exact, următoarea perioadă cu mai multe zile libere consecutive este programată abia la sfârșitul lunii noiembrie și va fi, […]
Foto | Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste”
Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste” Primăria Sibiu lansează o nouă ediție a concursului „Sibiu, Oraș de Poveste”, prin care îi invită pe locuitori și pe reprezentanții firmelor să contribuie la atmosfera sărbătorilor de iarnă, decorând clădirile și spațiile pe […]
