Curier Județean

Au început sa sărbătorească Ziua Națională cu alcool la volan: Șoferii cercetați pentru infracțiunii de conducere sub influența alcoolului

Ioana Oprean

Publicat

în

Au început sa sărbătorească Ziua Națională cu alcool la volan: Șoferii cercetați pentru infracțiunii de conducere sub influența alcoolului

La data de 29 noiembrie 2019, în jurul orei 23.00, polițiștii din Cugir au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui eveniment rutier care s-a produs pe strada Victoriei din oraș, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.

Petrecerea Divorțaților

Șoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu un alt autoturism și a părăsit locul accidentului, încercând să scape de răspundere.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, acesta a fost găsit, la scut timp, pe strada Doinei din oraș.

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, din Cugir, emana miros de alcool, iar polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În noaptea de 31 noiembrie / 1 decembrie 2019, în jurul orei 00,50, polițiștii de ordine publică din Sebeș l-au depistat pe un bărbat de 32 de ani, din comuna Săsciori, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mihai Viteazul din Sebeș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 1 decembrie 2019, în jurul orei 11,30, polițiștii rutieri din Aiud au intervenit pe strada Andrei Mureșanu din municipiu, pentru a soluționa un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

În bărbat de 46 de ani, din Aiud a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un container.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,07 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării

Ioana Oprean

Publicat

în

Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 256/27 octombrie 2026 privind stabilirea preţurilor medii la principalele produse agricole pe baza cărora se calculează veniturile din arendă în anul 2027 în judeţul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean Locuitorii județului Alba care vor solicita în 2027 certificate de urbanism, avize sau autorizații de construire ar putea achita taxe cuprinse între câțiva lei și un procent din valoarea lucrărilor, în funcție de documentul […]

Citește mai mult

Curier Județean

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de […]

Citește mai mult