Atelierul de vară „Prichindel” Cugir şi-a închis porţile
Sub genericul „Spre orizontul de cunoaştere”, timp de 2 săptămâni, la Grădiniţa cu program prelungit „PRICHINDEL” din Cugir s-a desfăşurat un atelier de vară la care au luat parte 26 de copii din cadrul grupelor pregătitoare. Demersul a urmărit promovarea proiectului pentru toţi copiii „UNIVERSUL”, tema centrală constituind-o PAMÂNTUL. Activităţile vizate în cadrul atelierului s-au referit la excursii, sport, expoziţii, creaţii diverse, personale şi de grup, dans, vizită la Casa orăşenească de cultură din Cugir. Sub îndrumarea directorului grădiniţei Maria Ştefănescu, a educatoarelor Mihaela Urieşu, Diana Sbuchea şi Ilona Bîrsan copiii au folosit materiale didactice din natură şi-au demonstrat talentul, creativitatea şi imaginaţia. La serbarea de bilanţ, desfăşurată în prezenţa părinţilor sau a bunicilor, copiii şi-au etalat încă o dată cunoştinţele practice acumulate pe parcursul celor 14 zile, fiind recompensaţi cu diplome, dulciuri şi răcoritoare. De menţionat că proiectul s-a derulat în parteneriat cu ISJ Alba şi Asociaţia Ovidiu Rom -Educaleidoscop. Sponsorul acestei manifestări-Gold Corporation – Roşia Montană. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției
Utilaj de aproape 450.000 de lei fără TVA, cumpărat de primăria unei comune din Alba. Cum justifică necesitatea achiziției Primăria Lopadea Nouă a demarat procedura de achiziție a unui buldoexcavator nou, cu o valoare estimată de aproape 450.000 de lei fără TVA. Anunțul de achizișie a fost publicat luni, 14 septembrie 2026 în Sistemul Electronic […]
15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
15 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 15 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
15 septembrie 2026 | Benzina și motorina s-au scumpit: Cât au ajuns să coste carburanții la cele mai cunoscute benzinării din Alba Iulia
Benzina și motorina s-au scumpit: Cât au ajuns să coste carburanții la cele mai cunoscute benzinării din Alba Iulia Prețul la benzină și motorină au crescut, din nou, la cele mai cunoscut benzinării din Alba Iulia. Astfel, prețurile se mențin și marți, 15 septembrie, în jurul pragului de 10 lei pe litru. În aproape toată […]