Curier Județean

Astăzi, termen în dosarul prin care Simone Albani contestă revocarea din funcția de viceprimar

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Pe lista ședințelor de judecată de la Tribunalul Alba se află astăzi, la al doilea termen, dosarul prin care vicepreședintele PNL Alba, Simone Albani a atacat în contencios administrativ revocarea sa din funcția de viceprimar.

La primul termen, din 13 august, judecătorii au amânat cauza ”pentru a da posibilitatea reclamantului să facă dovada înregistrării pe rolul instanţei a dosarului privind legalitatea hotărârilor”.

Considerând că nu au fost respectate toate procedurile legale când a fost înlăturat de la conducerea Primăriei Alba Iulia, Albani a dat în judecată Consiliul Local. Avocații săi spun că revocarea sa contravine flagrant Constituţiei deoarece ”exercitarea mandatului de viceprimar începe odată cu declararea acestuia ca primar ales şi încetează odată cu expirarea mandatului consiliului din care face parte. Această prevedere legală este adoptată tocmai pentru a asigura continuitatea şi implicit funcţionarea corectă a instituţiei. Curtea Constituţională stabileşte că votul acordat este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupurile politice care l-au propus cer revocarea acestuia sau în cazul unei revocări ca sancţiune”.

Reamintim că Simone Albani a fost ales în funcția de viceprimar, prin vot secret, în ședința de constituire a Consiliului Local Alba Iulia din 25 iunie a.c. Alegerea sa a venit după negocieri ”la sânge” între PDL, PNL, PSD și PP-DD, negocieri soldate cu o înțelegere între primele două partide. Nemulțumiți că au fost excluși ”din ecuație”, reprezentanții PSD au încercat, după două săptămâni, să schimbe majoritatea în Consiliul Local și să-l demită pe viceprimarul Paul Voicu. Aceștia au întocmit, cu ajutorul unor consilieri PNL un proiect de hotărâre în acest sens, care trebuia să fie dezbătut și eventual aprobat într-o ședință extraordinară la care consilierii USL și PP-DD nu s-au mai prezentat.

După alte două săptămâni PDL ”a bătut palma” cu PP-DD care a obținut funcția de viceprimar pentru unul dintre membri săi, în schimbul voturilor acordate pentru revocarea lui Albani.

Proiectul de hotărâre privind schimbarea acestuia din funcție s-a bazat prevederile Art. 18 alin. 4 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali (“Mandatul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv de viceprimar, poate înceta înainte de termen în urma eliberării sau revocării acestuia din funcţie, în condiţiile Legii nr. 215/2001. republicată) și Art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (“Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie”).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ajutor comunitar oferit unei femei din Cugir nevoită să suporte cheltuieli mari de recuperare după o operație dificilă: Ce au decis aleșii locali Consiliul Local Cugir a adoptat, în ședința ordinară de joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor comunitar pentru o femeie din oraș.  Printr-o cerere înregistrată la Direcția […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Copiii descoperă bucuria lecturii la Sebeș: Concursul de lectură pentru clasele I-IV „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, ediția a III-a Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș organizează în perioada următoare Concursul de lectură pentru clasele I-IV – „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum se va aplica în 2026 programul „Masă Sănătoasă” pentru mai mult de 750 de preșcolari și elevi din Cugir Consilierii locali din Cugir au adoptat, joi, 29 ianuarie 2026, un proiect de hotărâre privind diferențierea tipului de suport alimentar acordat preşcolarilor şi elevilor din cadrul Liceului Tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir, prin Programul Național „Masă […]

Citește mai mult