Astăzi, ora 17.00, Volei Alba-Blaj – Dinamo *Doar doi paşi până la marea finală la volei feminin!
Trupa lui Branko Gajic a reuşit să smulgă o victorie în fieful vicecampioanei Dinamo Bucureşti şi în „Mica Romă” cele două meciuri din semifinalele Diviziei A1 la volei feminin sunt aşteptate precum pâinea caldă. Cu egalitate la „general”, astăzi de la ora 17.00 (direct la Digi Sport 3) şi joi, de la 19.00, sunt în Sala „Timotei Cipariu” două întâlniri incendiare, „mândria urbei” Volei Alba-Blaj jucându-şi acasă, în faţa unui public de senzaţie, şansa de a mai bifa o performanţă lăudabilă, calificarea în marea finală. „Trebuie să fim calmi, să ne păstrăm cumpătul. Ştim că putem câştiga, suntem în formă şi jucăm pe teren propriu. Primul meci, cel de miercuri va conta enorm, în ideea de a mai face un pas spre finală. Echipa este pregătită, avem tactica noastră pentru întâlnirile cu Dinamo şi ne aşteptăm ca iarăşi publicul din Blaj să fie, ca de fiecare dată, al 7-lea jucător”, a declarat antrenorul Branko Gajic, care o are la dispoziţie şi pe Roxana Ivanof.
*”Mica Romă” fierbe
După ce a demonstrat în capitală că are forţă să elimine cea mai galonată echipă din voleiul feminin auhoton, deşi a avut de înfruntat şi tensiunea suplimentară adăugată de oficialul dinamovist Marian Ştefan, echipa blăjeană speră să dea lovitura. În „Mica Romă” interesul suscitat de aceste
confruntări, transformate în evenimenul anului în cea mai mică urbe de pe prima scenă fiind enorm. „Sper să nu fie prea mult entuziasm, pentru că încă nu suntem în finală. Avem nevoie de două victorii, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să nu uităm că Dinamo ne-a învins de două ori la Blaj în acest sezon. Jucăm acasă, avem acest avantaj şi sperăm să profităm de acest lucru. Cred că dacă aveam o sală de 1000 de locuri capacitate şi tot nu era suficientă”, a spus preşedintele Sergiu Ştefănescu. În acest sezon, Volei Alba Blaj a întâlnit „rivala de moarte” Dinamo în 6 rânduri, în campionat şi cupă, pierzând trei meciuri dramatice cu 2-3, dar în ultima confruntare, sâmbătă, a umilit-o cu un net 3-0 la Bucureşti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia
Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia Ilie Cioca și Ovidiu Hulea, atleți veterani din Alba Iulia, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Balcanic de Atletism Masters Indoor 2026 din Slovenia. Cei doi se întorc de la Novo […]
Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj), în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV!
Voleibalistele Ariana Pîrv și Diana Vereș (Volei Alba Blaj) se regăsesc în echipa ideală a sezonului regular întocmită de FRV! Volei Alba Blaj are două jucătoare, extreme Ariana Pîrv și libero-ul Diana Vereș în echipa ideală a sezonului regular întocmită de Federația Română de Volei, după cele 18 etape. De asemenea centrul Jelena Delic și […]
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia), rezultat foarte bun la Campionatul Balcanic de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic de marș desfășurat la Izmir, în Turcia, sâmbătă, 14 martie 2026. În vârstă de 16 ani, Larisa Ardean a […]