Curier Județean

Asociația SM SPEROMAX Alba: Aplicație destinată persoanelor cu dizabilități

Ioana Oprean

Publicat

în

Utilizarea telefonului mobil sau a tabletei, de către persoanele care, dintr-un motiv sau altul, nu își pot folosi mâinile, era imposibilă. Asta până acum, când Fundația Vodafone România a lansat, în premieră pe plan local, EVA Facial Mouse, prima aplicație care le permite persoanelor cu dizabilități neuromotorii sau imobilizate să folosească telefoanele mobile și tabletele. Dispozitivele care au această aplicație instalată pot fi manevrate cu ajutorul privirii.

Petrecerea Divorțaților

EVA Facial Mouse se adresează în primul rând persoanelor cu amputări, paralizie cerebrală, leziuni ale măduvei spinării, distrofie musculară, scleroză multiplă, scleroză laterală amiotrofică (ALS) și alte afecțiuni care duc la imobilizare sau dizabilități neuromotorii. La proiectarea și dezvoltarea aplicației au participat atât specialiști în domeniul IT, cât și un grup de potențiali utilizatori. Până în acest moment, la nivel global, aplicația EVA Facial Mouse a fost descărcată de peste 1 milion de ori.

EVA Facial Mouse poate fi instalată pe orice telefon sau tabletă cu sistem de operare Android 4.1 sau mai avansat, echipate cu o cameră frontală.  Pentru a fi folosită, nu este nevoie de alte echipamente externe. Aplicația identifică mișcarea capului și cu ajutorul ei manevrează cursorul, aceasta devenind practic mijlocul de interacțiune cu ecranul tactil al dispozitivului mobil. Aplicația are un meniu simplu și este disponibilă în mai multe limbi, inclusiv română.

Aplicația a fost dezvoltată de Fundația Vodafone Spania și poate fi descărcată gratuit din google drive.

Lista modelelor de telefoane și tablete compatibile, precum și rezultatele testărilor efectuate până acum, se pot consulta aici (https://docs.google.com/spreadsheets/d/1gxuIKbw92d9USPT_SvM0iCdWjtnVcx7owJAgwM6Za6w/edit#gid=0).

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

Citește mai mult