Asociația Forum Apulum, prezentă la ONGFest – cel mai mare eveniment dedicat societății civile din România
Asociația Forum Apulum Alba Iulia a participat sâmbătă, 1 iulie 2017, la cel mai mare eveniment dedicat societății civile din România – ONGFest.
Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale a avut loc pe strada Potaissa din Cluj-Napoca, iar Forum Apulum s-a aflat printre cele peste 40 de organizații neguvernamentale din Transilvania care au fost prezente la manifestare.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 10.00 – 22.00, au avut loc mai mult de 50 de activități, dezbateri, demonstrații, concerte sau ateliere. Atmosfera de vacanță civică a inclus premii și amintiri pe care sponsorul principal le-a pregătit tuturor vizitatorilor din aventura Civic Break. Asociația din Alba Iulia și-a făcut cunoscută, cu această ocazie, activitatea din domeniul implicării și conștientizării civice a tinerilor, precum și planurile de viitor. De la ora 15.00, Apulum Forum a organizat dezbaterea cu tema ”Implicarea elevilor în proiecte civice” la care a participat și Florin Bădiță, un activist cu experiență și omul din spatele paginii ”Corupția Ucide”.
Ajuns la cea de-a opta ediție, ONGFest a avut loc anul acesta în premieră în trei locații diferite: București (17 -18 iunie), Iași (24 iunie) și Cluj-Napoca (1 iulie). La Cluj-Napoca, festivalul a fost organizat de către Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), alături de partenerul său local, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, cu susținerea Programului de Cooperare Elvețiano-Român.
Asociația Forum Apulum a fost înființată la inițiativa unor tineri din Alba Iulia care, în timpul lor liber, se implică în proiecte de educație civică pentru comunitate.
Conferința ”Fake News” și dezbaterea ”Comunismul românesc între mit și realitate” sunt două dintre evenimentele organizate la Alba Iulia, care au atras zeci de participanți. Informații suplimentare despre activitățile asociației se pot găsi pe forumapulum.ro și pe pagina de pe Facebook, Forum Apulum.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben
17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, în dimineața zilei de marți, 17 martie 2026 că vor fi intensificări ale vântului de marți până joi în întreaga țară, iar pentru patru județe a fost emisă atenționare Cod galben. ANM […]
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat. Cele mai noi date oficiale
Rata șomajului, în creștere în România: Şomajul în rândul tinerilor, cel mai ridicat Populaţia activă a României era, în trimestrul IV 2025, de 8,165 milioane persoane, din care 7,651 milioane persoane erau ocupate şi 513.900 persoane erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în trimestrul IV 2025 a fost de 6,3%, […]
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă
Bonuri de masă 2026: Angajații care beneficiază de tichete pe lângă salariu. Care este valoare maximă Bonurile de masă sunt în continuare un beneficiu important pentru angajații din România, fiind acordate de companii pentru a sprijini cheltuielile cu hrana. În 2026, valoarea maximă a acestora a fost actualizată prin Legea nr. 201/2025. Bonuri de masă […]