Rămâi conectat
Noaptea Muzeelor 2025

Cultură Educație

Asigurarea obligatorie a locuinţelor are sau nu un termen limită stabilit de lege?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Până la 1 august, la nivel naţional au fost încheiate 780.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD), fondul locativ al ţării noastre fiind de 8,4 milioane de locuinţe. Din totalul poliţelor de asigurare, 500.000 au fost încheiate pentru locuinţele din mediul urban. În judeţul nostru au fost înregistrate, până la 1 august, 5.342 poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei, în Bistriţa Năsăud – 3.152 poliţe, în Sălaj – 4.138, în timp ce la polul opus se află Bucureşti – cu 151.408 poliţe şi judeţele Prahova – cu 33.840, Galaţi – cu 31.235, Braşov şi Bacău – cu aproape 24.000 şi Arad – cu 20.190.
lPrime de asigurare, în funcţie de tipul locuinţei
Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor prevede ca suma asigurată obligatoriu, adică suma ce poate fi acordată, este echivalentul în lei a 20.000 euro pentru fiecare locuinţă de tip A (construcţie cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi a 10.000 euro pentru fiecare locuinţă de tip B (construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic). Prima obligatorie (suma pe care o plăteşte proprietarul unei locuinţe, ca asigurat, ori împuternicitul, contractantul sau reprezentantul legal al acestuia, în scopul contractării unei asigurări de locuinţe) reprezintă echivalentul în lei a 20 euro pentru locuinţele de tip A şi, respectiv, a 10 euro pentru locuinţele de tip B. Poliţa de asigurare va fi valabilă pe o perioadă de 12 luni, cu începere de la ora zero a zilei următoare celei în care s-a plătit prima obligatorie.
lRiscuri acoperite
Riscurile de bază care sunt preluate pentru locuinţa asigurată, inclusiv pentru elementele de construcţie şi dependinţele, dotările şi utilităţile construcţiei sunt: cutremurele, alunecările de teren şi inundaţiile.
lRiscuri excluse
O serie de daune sunt excluse de la plata despăgubirilor. Dintre acestea amintim: formarea de crăpături în terenul de fundaţie sau în terenul din preajma clădirii, din cauza variaţiei de volum a terenului, ca urmare a contracţiei/dilatării produse de îngheţ/dezgheţ sau inundaţii produse în timpul formării unor lacuri de acumulare, sau în timpul schimbării artificial a cursurilor de apă. De asemenea, asiguratorii nu vor acorda despăgubiri pentru daunele provocate la locuinţe construite în zone în care organele în drept au interzis acest lucru prin acte publice sau comunicate asiguratului ori pentru pagubele indirecte, cum ar fi reducerea valorii locuinţei după reparaţii.
l Termen limită
Asigurarea obligatorie a locuinţei a fost îndelung contestată, spunându-se că există puţine şanse ca cele 3 riscuri pe care le acoperă poliţele PAD să se producă. Mai mult, normele de aplicare au fost publicate în Monitorul Oficial la o distanţă de 2 ani şi jumătate faţă de lege. Cel mai mare semn de întrebare îl ridică însă data până la care se mai pot încheia aceste poliţe, fără ca proprietarii să rişte amenzi. La începutul anului, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a anunţat că data până la care se pot încheia poliţele PAD este 15 iulie 2011. În ultima perioadă, data limită vehiculată a fost 5 august 2011. Totuşi, o comunicare oficială nu a venit nici din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, nici de la asiguratorii autorizaţi sau MAI.
lCe spune legea?
Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor nu prevede un termen limită.  Se precizează că începând cu data la care se împlinesc 90 de zile de la adoptarea normelor de către MAI şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, emise pentru aplicarea prezentei legi, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure locuinţele împotriva dezastrelor naturale. Normele de aplicare a legi au fost adoptate şi publicate în Monitorul Oficial abia la 6 mai 2011. Din păcate, aşa cum se întâmplă la noi, o lege e modificată printr-o altă lege sau o hotărâre de guvern, aşa încât cetăţeanul nu mai ştie clar ce spune legea. Aşa s-a întâmplat şi în cazul asigurărilor obligatorii pentru locuinţe, astfel încât unii specialişti susţin că termenul limită a fost 5 august 2011, alţii că e 5 august 2012. Dar cei care ar trebui să spună clar cetăţenilor care e termenul limită tac! Ceea ce s-a prevăzut foarte clar în lege este cine aplică amenzile: primăriile, însă trebuie spus că specialiştii susţin că nu există nici o modalitate concretă prin care proprietarii să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei, aşa cum spune Legea 260/2008. Primăriile sunt cele care trebuie să trimită asiguratorilor autorizaţi lista tuturor celor care deţin locuinţe, asiguratori care apoi vor transmite lunar primăriilor lista celor care nu au încheiat asigurări obligatorii pentru locuinţe. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025 Vineri, 9 mai 2025 avut loc la Lancrăm festivitatea de decernare a Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia. Juriul, format din istoricii și criticii literari: Constantina Raveca Buleu, Horia Gârbea, George Neagoe, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Adrian Tudurachi și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor

Lucian Daramus

Publicat

în

Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale

Lucian Daramus

Publicat

în

Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea