Aprobarea burselor de merit și studiu ale elevilor din Alba Iulia, pentru anul școlar 2020-2021, pe masa consilierilor locali
Un proiect de hotărâre a fost înaintat spre aprobare Consiliului Local, în cadrul ședinței ordinare din 15 septembrie, privind acordarea burselor de performanță, de merit și de studiu pentru anul școlar 2020-2021, elevilor din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Alba Iulia.
În cazul burselor de merit, acestea se acordă:
- Elevilor din clasele V-VIII care au obținut media generală 10 în anul școlar anterior, respectiv, în primul semestru al anului școlar pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, în cuantum de 125 lei/elev/lună;
- Elevilor din clasa a IX-a, semestrul al II-lea, cursuri de zi, elevilor cu media în semestrul I de minim 9,90, în cuantum de 125 lei/elev/lună;
- Elevilor din clasele X-XII, cursuri de zi, elevilor care au obținut media minim 9,90 în anul școlar anterior, în cuantum de 125 lei/elev/lună;
- Elevilor din clasele V-XII, cursuri de zi, care au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor organizate de MEN, în cuantum de 125 lei/elev/lună.
Bursele de studiu se acordă:
- Elevilor din clasele V-VIII care au obținut media generală de minim 9,50 în semestrul anterior celui care se acordă bursa, dar nu mai mult de 5% din numărul elevilor ai unității de învățământ; în cuantum de 100 lei/elev/lună;
- Elevilor din clasele IX-XII, cursuri de zi, care au obșinut media generală de minim 9 în semestrul anterior celui care se acordă bursa, dar nu mai mult de 5% din numărul elevilor ai unității de învățământ; în cuantum de 100 lei/elev/lună.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos, reținut de polițiști: S-a îmbătat și l-a bătut pe un alt bărbat din Mereteu
Tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos, reținut de polițiști: S-a îmbătat și l-a bătut pe un alt bărbat din Mereteu Un tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști, după ce ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani din Mereteu, pe fondul unor […]
Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă
Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă Un tânăr de 15 ani din Războieni-Cetate a fost prins de polițiști conducând un autoturism pe un drum din Ocna Mureș. În mașină se afla și tatăl acestuia, în vârstă de 46 de ani, […]
Tânără de 19 ani, prinsă băută la volan pe o stradă din Alba Iulia la primele ore ale dimineții: Ce alcoolemie avea
Tânără de 19 ani, prinsă băută la volan pe o stradă din Alba Iulia la primele ore ale dimineții: Ce alcoolemie avea O tânără de 19 ani din Alba Iulia a fost prinsă de polițiști băută la volan, în dimineața zilei de 7 noiembrie 2026, în urma unui control desfășurat pe strada B. P. Hașdeu […]
