Actualitate

Aproape toate tichetele ar putea fi scutite de impozite. Propunerea legislativă, depusă la Senat

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape toate tichetele ar putea fi scutite de impozite. Propunerea legislativă, depusă la Senat

Toate tichetele de masă, de creșă, culturale și voucherele de vacanță ar urma să fie scutite de impozit, indiferent de valoare, potrivit unei noi inițiative legislative care a fost depusă recent la Senat, excepție făcând tichetele cadou pentru care se aplică limita de 300 de lei.

Petrecerea Divorțaților

La ora actuală tichetele se acordă conform Legii nr.165/2018 iar biletele de valoare care pot fi acordate sunt: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă, tichete culturale și vouchere de vacanță.

Potrivit art.64 din Codul fiscal, cota de impozit care se aplică veniturilor asimilate salariilor, așa cum sunt și tichetele enumerate mai sus, este de 10%.

Până în 2010 tichetele de masă au fost considerate venituri neimpozabile însă acest lucru s-a schimbat în cu ocazia aplicării OUG nr. 58/2010 pentru modificarea și completarea Legi nr. 5371/2003 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale (în prezent abrogată).

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, angajatorul care oferă angajaților acest tip de beneficiu se bucură de două avantaje:

1. Este scutit de orice taxă și contribuție la stat. Mai mult, sumele plătite pentru tichete sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, în anumite condiții și limite prevăzute de legislație.

2 În ceea ce privește salariatul, acesta datorează impozit aferent venitului din biletele de valoare primite, care se adună la restul impozitelor și contribuțiilor pe salarii pe care le datorează, acestea find reținute de către angajator și virate către bugetul de stat, până la data de 25 a lunii următoare.

Inițiatorii sunt de părere că „biletele de valoare ar trebui să constituie sume neincluse în veniturile salariale și să fie neimpozabile, mai ales din prisma faptului că pentru aceste venituri nu se achita contribuții sociale.”

În expunerea de motive se mai precizează că: „Prin neimpozitarea biletelor de valoare, salariații vor beneficia de o creștere a veniturilor. De exemplu, un angajat care beneficiază de tichetele de masă oferite de angajator la valoarea nominală a unui tichet de 20 de lei, plătește 2 lei/zi, respectiv 40 lei/luna pentru 20 de zile lucrătoare, această suma fiind reținută din salariul angajatului.”

Așadar, propunerea legislativă urmărește includerea în sfera veniturilor neimpozabile a biletelor de valoare. Astfel, se va aplică același tratament fiscal pentru celelalte bilete de valoare, cu cel aplicat pentru tichetele de cadou oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora.

O decizie luată în baza unei Ordonanțe de urgență.

Este vorba însă de voucherele de vacanță acordate atât în 2019, cât și în 2020, indiferent de suport. La sfârșitul anului trecut, mai precis în decembrie, prelungirea valabilității lor a fost oficializată printr-o Ordonanță de urgență.

OUG 131/2021 prevede că „perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță emise în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungește până la data de 30 iunie 2022”.

Aceasta este cea de-a doua prelungire a valabilității voucherelor de vacanță emise în anii trecuți. Inițial, valabilitatea acestor vouchere de vacanță se dorea a fi prelungită până la sfârșitul lui 2022, dar termenul a fost modificat în forma oficializată a ordonanței și stabilit pentru 30 iunie.

OUG nr. 226/2020 a prelungit valabilitatea voucherele de vacanţa emise în perioada martie-decembrie 2019 şi ianuarie-noiembrie 2020 până la finalul lui 2021, din cauza faptului că mulţi bugetari nu au putut să folosească tichetele în contextul epidemiologic din acele perioade şi pentru a sprijini sectorul turistic din ţară.

Actul normativ mai prevede și faptul că voucherele de vacanță se vor acorda până în 2026, iar valoarea unuia este stabilită la 1.450 lei. În plus, ordonanța stabilește că de-acum tichetele vor fi emise doar în format electronic.

De asemenea, OUG 131/2021 mai stabilește și că, din 1 ianuarie 2027, va intra în vigoare reglementarea voucherelor de vacanţă inclusă în Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, act ce reuneşte toate tipurile de tichete ce pot fi acordate salariaţilor din România. Inițial, aplicarea acestei prevederi era prevăzută din 1 ianuarie 2021, dar termenul a fost prelungit, prin OUG 226/2020, până la finalul lui 2021.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult