Rămâi conectat

Actualitate

Aproape 200 de deținuți de la Penitenciarul Aiud vor vota la alegerile parlamentare de mâine

Ziarul Unirea

Publicat

în

La Penitenciarul Aiud, un număr de 183 din cei 635 de deținuți și-au exprimat intenția de a vota la alegerile parlamentare din acest an.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 41/27.10.2020 privind aplicarea prevederilor art. 117 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă şi persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.

În acest sens, în vederea asigurării exercitării în bune condiții a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul Penitencarului Aiud au fost dispuse următoarele măsuri:

Elit - Gustul Desăvârșit

· Identificarea persoanelor private de libertate cu drept de vot și informarea acestora cu privire la posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale;

· Informarea persoanelor private de libertate cu drept de vot cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot;

· Depunerea diligenţelor necesare eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate este expirat;

· Depunerea listelor nominale, împreună cu cererile, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere;

· Stabilirea și amenajarea unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot, cu dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

De asemenea, având în vedere particularităţile actualului context epidemiologic, pe durata procesului de vot, în Penitenciarul Aiud vor fi respectate măsurile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În completarea măsurilor cu caracter general, vor fi respectate următoarele:

· Pe durata derulării tuturor activităţilor necesare exercitării dreptului de vot, persoanele private de libertate vor purta masca de protecţie respiratorie;

· Înainte de înmânarea ştampilei de vot şi a cărţii de identitate, persoanele private de libertate vor primi mănuşi de unică folosinţă. După exercitarea dreptului de vot, mănuşile vor fi dezinfectate şi aruncate în recipiente special amenajate;

· Se va avea în vedere evitarea contactului dintre deţinuţii care îşi exercită dreptul de vot, astfel că nu vor interacţiona deţinuţi cazaţi în secţii diferite;

· Între membrii comisiilor de votare şi votanţi vor fi instalate panouri despărţitoare – tip ghişeu;

· Spaţiul destinat exercitării procesului de vot va fi aerisit periodic, iar suprafeţele vor fi dezinfectate în intervalele de pauză;

· Echipa biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială, şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19. Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate. Totodată, pe toată durata desfăşurării procedurilor de votare, va fi respectată distanţarea fizică faţă de persoanele private de libertate şi faţă de personalul angajat al unităţii.

Ca urmare a centralizării cifrelor la nivelul Penitenciarului Aiud, situația statistică estimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 se prezintă astfel:

03.12.2020

Număr persoane private de libertate custodiate: 685

Număr persoane private de libertate identificate cu drept de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020: 93

Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020: 90

Subliniem că situația numerică centralizată la data de 03.12.2020 este estimativă, termenul limită pentru depunerea listelor nominale și a cererilor, la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere, fiind preziua votării, în intervalul orar 1800-2000.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miecuri legea care creşte durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani.

Proiectul prevede că Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, conform Mediafax.

Elit - Gustul Desăvârșit

Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL Alin Ignat afirma după votul din Parlament că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru persoanele care decid să adopte un copil în România, dar mai ales pentru copiii care primesc şansa unei vieţi în familie, prin adopţie.

”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.

El preciza că acest proiect nu vorbeşte de soluţii care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă. ” În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopţia naşte cu adevărat părinţi şi copii, timp tradus în încredere unii în ceilalţi, în sine şi în ziua de mâine, timp tradus în ataşament sigur, nevoi care primesc răspuns şi paşi spre echilibrul emoţional”, mai arăta deputatul liberal.

sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Ziarul Unirea

Publicat

în

Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum

Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar.

Bugetul pentru creșterile salariale este de peste 8 miliarde de lei, conform documentului citat anterior. Amintim că proiectele de legi ale Educației se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 29 martie.

Elit - Gustul Desăvârșit

De precizat că adoptarea în Guvern nu presupune aplicarea acestor proiecte de legi. Dacă vor fi aprobate în ședința de Guvern, proiectele vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere. Dacă vor fi aprobate de Camera Deputaților și apoi de Senat, aceste proiecte vor fi trimise la promulgare, la președintele Iohannis. După promulgare și publicarea lor în Monitorul Oficial acestea vor intra în vigoare la data prevăzută în actele normative.

Profesorii debutanți vor avea un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Tot în document este menționat că salarizarea întregului personal didactice se va realiza în mod progresiv, având la bază salariul profesorului debutant.

Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul bugetar 2022, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.120 lei. Tot în 2022, câștigul salarial mediu net lunar înregistrat a fost de 3.801 lei.

În luna decembrie 2022, în cadrul unei discuții care a avut loc la adoptarea bugetului pentru educație, s-a adus în atenție că salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023. La acea vreme, senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat că această creștere de 7.31% ar însemna că un debutant ar avea din acest an 2.344 lei salariul net.

Conform datelor de mai sus, dacă legea s-ar aplica de la 1 ianuarie 2024, cu creșterea prevăzută la articolul proiectului de lege, de la 2.344 de lei, un profesor debutant ar urma să primească un salariu net de 3.801 lei. Acest lucru înseamnă o creștere de aproximativ 1.450 de lei.

Raportat la salariul actual, creșterea ar însemna aproximativ 62% pentru cadrele didactice debutante.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației

Ar putea fi o adevărată lovitură pentru conducătorii auto din România! Șoferii care nu-și plătesc amenzile ar putea rămâne, în curând, pietoni, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.

Conform unui proiect de lege depus la Senat, șoferii care nu-și achită amenzile în 60 de zile riscă să rămână fără permisul de conducere.

Elit - Gustul Desăvârșit

Practic, șoferii care sunt amendați sunt obligați să le achite în maximum două luni. În caz contrar, vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.

Ce susțin inițiatorii

„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege, conform Antena3.ro.

Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.

Trebuie precizat că, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, apoi promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.

sursa: bugetul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare