Ştirea zilei

Apelul unui manager de spital din Alba: ”Avem nevoie de măşti, dezinfectanţi şi combinezoane. Dacă va trebui să intrăm în acţiune, nu suntem suficient pregătiţi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, Cristina Noiela Vieru, solictă ajutorul comunităţii locale şi mediului de afaceri pentru a putea ”ţine piept la ceea ce va urma”, spunând că este „mare nevoie”, printre altele, de măşti chirurgicale şi faciale, de combinezoane impermeabile şi ecrane faciale, de săpun lichid, dezinfectanţi.

Petrecerea Divorțaților

„Dacă va trebui să intrăm în linia a 2-a de acţiune, nu suntem suficient pregătiţi. Avem mare nevoie de măşti chirurgicale simple, măşti faciale, combinezoane impermeabile, ecrane faciale, şorţuri impermeabile de unică folosinţă, mănuşi de examinare din nitril fără pudră, acoperitori pentru încălţăminte, săpun lichid, dezinfectanţi pentru tegumente, dispozitive, suprafeţe, precum şi dispozitive UV germicide. Misiunea noastră este să prestăm un act medical de calitate într-un mediu sigur pentru personal, astfel încât pacienţii să beneficieze de cele mai bune îngrijiri. Facem apel la comunitatea locală, la concetăţenii noştri, dar şi la mediul de afaceri, încercat în aceste vremuri grele, să ne sprijine, alături de autorităţi, cu donaţii şi sponsorizări pentru a putea ţine piept la ceea ce va urma”, a afirmat, potrivit unui comunicat transmis presei, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, singurul de specialitate din Alba.

Cristina Noiela Vieru a adăugat că se pot face donaţii în bani, într-un cont deschis la Banca Română de Dezvoltare, Sucursala Aiud, beneficiar fiind Asociaţia Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud (Cont RO78BRDE010SV50557970100), respectiv donaţii materiale. În conformitate cu Planul Alb pentru organizarea sistemului spitalicesc din România, alături de celelalte spitale din judeţ şi din ţară, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud se află în lupta împotriva epidemiei COVID-19.

Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud este singurul de specialitate din Alba şi asigură servicii medicale atât pentru locuitorii judeţului, cât şi pentru cei aflaţi în judeţele limitrofe. Dispune de 120 de paturi, dintre care patru pentru spitalizare de zi. Spitalul este monobloc, toate secţiile şi compartimentele fiind localizate în municipiul Aiud. Din punct de vedere organizatoric, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud dispune de o structură care permite tratarea majorităţii afecţiunilor respiratorii.

Construcţia clădirii principale a fost începută în anul 1914, iar inaugurarea festivă a avut loc în luna iunie 1923, în prezenţa Reginei Maria şi Principelui Moştenitor, a ministrului Sănătăţii şi a altor personalităţi de seamă din lumea medicală a vremii.

sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult