Actualitate

Anunțul făcut de Nicușor Dan despre tăierea burselor sociale ale elevilor: ,,Pentru moment s-a renunţat la iniţiativă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunțul făcut de Nicușor Dan despre tăierea burselor sociale ale elevilor: ,,Pentru moment s-a renunţat la iniţiativă”

Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, 7 septembrie, că, pentru moment, s-a renunțat la tăierea burselor sociale ale elevilor, precizând că decizia privind alocarea banilor este dificilă în condițiile în care resursele bugetare sunt limitate.

Petrecerea Divorțaților

,,Pentru moment s-a renunţat la iniţiativă. Tot timpul e dificil să iei o decizie când ai de împărţit nişte bani care, dacă ar fi cu 20-30% mai mult, ai avea ce să faci cu ei.”, a explicat Nicușor Dan.

Preşedintele a fost întrebat şi despre măsurile care trebuie luate, în condiţiile în care nivelul de trai şi de învăţământ este la pământ în judeţul Călăraşi, deşi judeţul este la doar 100 de km de Bucureşti.

,,Noi trebuie să stimulăm investiţiile, să fim deschişi faţă de investiţii străine, să avem un mediu economic concurenţial şi aici sunt multe de spus. În ceea ce priveşte educaţia, cum am spus la început, în linii mari, problema cea mai mare este adaptarea finanţării pentru sistemul de educaţie”, a afirmat Nicuşor Dan.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României

Ioana Oprean

Publicat

în

Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]

Citește mai mult

Actualitate

Când ar putea fi deschisă circulația pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești: Care este stadiul lucrărilor și ce mai este de realizat

Ioana Oprean

Publicat

în

Când ar putea fi deschisă circulația pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești: Care este stadiul lucrărilor și ce mai este de realizat Puțin a mai rămas până la deschiderea Secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, care depinde de două etape: testele finale ale tunelului Momaia, programate la finele lunii noiembrie, și finalizarea ieșirii din […]

Citește mai mult

Actualitate

Valoarea tichetelor de masă, majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuţia la sănătate. Soluțiile unui profesor de economie pentru a crește puterea de cumpărare

Ioana Oprean

Publicat

în

Valoarea tichetelor de masă, majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuţia la sănătate. Soluțiile unui profesor de economie pentru a crește puterea de cumpărare Valoarea tichetelor de masă ar trebui să fie majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menţinută la nivelul actual, […]

Citește mai mult