Anul 2011 şi speranţele românilor

Cum va fi anul 2011? Mai bun sau tot unul de criză, de recesiune şi aşteptare în care o vom duce la fel de greu şi vom trăi la fel de „bine” ca în 2010. Sperăm că va fi un an mai accesibil dacă ne gândim că marea soluţie pentru echilibrarea economică şi financiară a ţării este absorbţia fondurilor europene care se estimează că vor creşte cu 30 la sută faţă de 2010. Aceasta ar însemna că vom avea investiţii mult mai mari în economie şi mai ales în infrastructură şi ne referim în primul rând la investiţiile bugetare pentru cofinanţarea proiectelor europene, de circa 2 miliarde de euro, dar şi la fondurile ce vor fi alocate de guvern pentru a satisface maşinăria de partid din teritoriu. Fiind un an preelectoral ce precede alegerile locale din 2012, puterea este preocupată de agenda cu care primarii şi ceilalţi aleşi locali se vor prezenta la ora scadenţei mandatului electoral. Şi dacă în primii doi ani în oraşe şi comune nu prea s-au înghesuit şantierele edilitare, în 2011 ele vor exploda pur şi simplu mai ales în fiefurile primarilor portocalii. Vezi în acest caz municipiul Alba Iulia, sau oraşul Zlatna, ori municipiul Blaj unde se vor înregistra adevărate revoluţii în infrastructură. Cam la fel se vor întâmpla lucrurile în toate oraşele mari şi în comunele cu eşarfa portocalie pe frontispiciu.
Cei mai mulţi bani pentru investiţii sunt programaţi să vină de la Uniunea Europeană şi vor merge tot spre infrastructură. Cu banii de la UE vor începe lucrările la Coridorul IV Pan-European al autostrăzii ce va lega Nădlac, Arad, Timişoara, Lugoj, Deva, Orăştie, Sibiu, Piteşti, Bucureşti şi Constanţa de Europa şi Asia. S-au demarat licitaţiile pentru mai multe tronsoane, inclusiv Orăştie – Sebeş, astfel că vom avea, în sfârşit şi noi până în 2013, să sperăm, cel puţin 1000 km noi de autostradă.
Tot în seria marilor investiţii sperăm să înceapă şi lucrările la minele de la Roşia Montană, investiţie ce va salva Ţara Moţilor şi judeţul Alba de la recesiune şi ar relansa zona care acum este o regiune moartă, moţii trăind din ajutoarele sociale şi acelea pe cale de dispariţie. Investiţiile mai mari şi mai multe înseamnă şi locuri de muncă mai multe pentru români şi mai ales pentru tinerii absolvenţi de facultăţi şi licee, aflaţi acum într-o adevărată agonie profesională.
Dar pentru ca investiţiile să fructifice este nevoie în continuare de un aparat administrativ de stat, central şi local cât mai suplu, dinamic şi profesionist. Aceasta înseamnă să avem tot mai puţini bugetari, cam 400.000 câţi erau pe vremea lui Ceauşescu, când toată economia era centralizată şi nu ca acum când este aproape sută la sută privată. Ca să fiu şi mai convingător am să dau un exemplu mai concret, pe înţelesul tuturor. În prezent, în agricultura judeţului Alba, toate marile companii sunt private: Transavia, Elit, Albalact, Prefera, Jidvei, Supremia, abatoarele de la Galda, Mesentea şi Blandiana – Biotera, Miacarn, iar fermele vegetale sunt toate particulare. Cu toate acestea, numărul birocraţilor din agricultura judeţului nu numai că s-a menţinut ca pe vremea când terenurile erau ale CAP-urilor şi IAS-urilor ci s-a mărit, peste vechile structuri suprapunându-se cele noi, gen APIA cu sute de funcţionari în schemă care mai mult încurcă decât ajută agricultorii. Dovadă este faptul că nu mai avem practic producţie agricolă decât aşa pe ici pe colo şi am ajuns să importăm peste 80 la sută din hrana românilor de fiecare zi. Toate gunoaiele, scursurile şi eurile din lume s-au revărsat în coşul românilor sărăcindu-i într-un hal nemaiîntâlnit. De aceea, relansarea agriculturii ar trebui să fie, alături de infrastructură, o prioritate naţională, fiind singura cale de a scăpa România de criza sărăciei şi faliment. Aşa că să sperăm că vor fi lichidate toate organismele birocraţiei agricole, că se va termina şi cu politica subvenţiilor date pentru a nu lucra pământul care a încăput pe mâna unor afacerişti ce încasează bani grei doar pentru că sunt proprietarii unor terenuri pârloage.
Fiind la început de An Nou nu pot să nu spun câteva cuvinte şi despre politicienii noştri. Desigur, ei sunt de blamat în primul rând pentru situaţia grea în care se află ţara. În Camera Deputaţilor şi în Senat nu au făcut altceva decât să se injurieze unii pe alţii şi puţin a lipsit să asistăm chiar la bătăi. De aici şi până la compromiterea sistemului parlamentar nu este însă cale prea lungă. În special televiziunile de partid încearcă pe toate căile să paralizeze pe fondul crizei şi al debilităţii noilor structuri, viaţa noastră democratică împingând ţara spre o posibilă dictatură, aşa cum s-a întâmplat nu o dată în istoria ţării (vezi anii 1938, 1940 şi 1944). Prin exagerarea defectelor unor politicieni, care departe de a fi ireproşabili au făcut şi încearcă totuşi să facă ceva pentru ţară; se creionează o falsă imagine a administraţiilor succesive, care au condus, statul, principala preocupare a televiziunilor de partid fiind să proclame cu glas tare bănuiala de corupţie a unor miniştri, senatori şi deputaţi, or chiar a tuturor funcţionarilor statului. Este un mare pericol ce ne împinge spre dictatură, spre extremism, fascism, legionarism ori comunism pe care îl regretă de fapt tot mai mulţi români, mai ales cei săraci. Libertatea presei este bună, dar ce-i prea mult strică şi sper să nu ajungem ca în Ungaria unde o lege (de fapt o botniţă) a presei a intrat recent în vigoare. Oricum, românii sunt tot mai obosiţi de convulsiile politice promovate cu atâta sârg de televiziuniele de partid şi vor ca în anul 2011 ţara să nu mai fie agitată, condusă şi minţită cu televizorul, ca pe vremea lui Ceauşescu. Căci acolo vom ajunge şi vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât. Ori poporul român merită o soartă mai bună şi nu pe aceea croită şi programată pe ecranele televizoarelor comerciale şi hrăpăreţe ale mogulilor de presă. După ce am făcut praf economia şi am vândut petrolul ţării, cea mai mare bogăţie românească, acum vor să pună capăt şi democraţiei ca să fie ei stăpâni absoluţi. Nu întâmplător, regele Mihai, în Mesajul său de Anul Nou ne îndemna să avem încredere în parlament, în instituţiile democratice ale ţării! Aşa că, la început de 2011, să ridicăm cupele şi să ne urăm cu toţii La mulţi ani, indiferent dacă vedem partea plină sau partea goală a paharelor!

Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI