Sport

Antrenorul Adorian Himcinschi rămâne la… Unirea! Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul albaiulian Adorian Himcinschi a stat foarte puţin timp departe de fotbal după despărţirea de acum o lună de Unirea Alba Iulia, divizionara terţă ce a încheiat turul pe locul şase în ierarhia Seriei a 5-a din Liga a 3-a. Fostul „principal” al „alb-negrilor” a semnat de curând contractul de antrenor coordonator al secţiei de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, entitate sportivă înfiinţată în 2015 de Primăria municipiului reşedinţă de judeţ prin votul consilierilor locali. „Este un proiect stimulant pentru mine, îmi place să pregătesc copii, să lucrez la acest nivel juvenil. Avem planuri pe termen îndelungat, să muncim serios, să atragem cât mai mulţi tineri talentaţi spre fotbal, în intenţia de a descoperi fotbalişti de perspectivă, să continuăm tradiţia instaurată de ani buni la Alba Iulia”, a declarat Adorian Himcinschi, antrenor în vârstă de 46 de ani. Acesta va avea în subordine alţi trei antrenori, printre care şi Alexandru Giurgiu, echipier al divizionarei terţe din Cetatea Marii Uniri.

Activitatea la nivel juvenil este o premieră pentru Himcinschi senior, după ce în ultimul deceniu a traversat primele patru eşaloane fotbalistice din ţară, de la Liga 1, până la Liga a 4-a, promovând în două rânduri în Liga a 3-a cu Kozara Vinţu de Jos (2007) şi Performanţa Ighiu (2015). A trecut pe la Metalul Aiud, Unirea Alba Iulia (în repetate rânduri secund şi principal, inclusiv în Liga 1 şi Liga a 2-a), Arieşul Cîmpeni, Europa Alba Iulia şi Performanţa Ighiu.

De altfel, în vară, CS Municipal Unirea Alba Iulia s-a dovedit „elementul destabilizator” al relaţiei antrenorului Himcinschi cu Unirea Alba Iulia. De aici a plecat şi clauza contractuală conform căreia putea fi demis dacă nu încheia turul pe primele două poziţii, iar în cele din urmă despărţirea s-a produs după încheierea primei părţi a campionatului.

În acest moment CS Municipal Unirea Alba Iulia are, pe lângă fotbal, alte trei secţii, respectiv polo, şah şi „sportul pentru toţi”, activând la Stadionul „Cetate”, la fel ca şi Unirea Alba Iulia, echipa de Liga a 3-a. Pe lângă Baza Sportivă Stadion Victoria Cetate, administrează Baza Sportivă Ampoi 2, şi stadioanele din Oarda de Jos şi Miceşti


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), o nouă candidatură pentru Comitetul Executiv al FRF ca reprezentat al Ligii 3!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), o nouă candidatură pentru Comitetul Executiv al FRF, ca reprezentant al Ligii 3! Alegerile din 18 martie, o formalitate pentru oficialul din eșalonul terț Mihai Dăscălescu, președintele secției de fotbal al CSM Unirea Alba Iulia, și-a depus o nouă candidatură pentru Comitetul Executiv al FFF, la alegerile de miercuri, […]

Citește mai mult

Sport

FOTO_VIDEO: Volei Alba Blaj, calificare în finala Cupei României, după 3-1 cu rivala CSO Voluntari | Meci senzațional în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, calificare în finala Cupei României, după 3-1 cu rivala CSO Voluntari și un meci senzațional în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei României, după 3-1, în returul semifinalei, în „Alba Blaj” Arena, cu rivala CSO Voluntari, o confruntare-spectacol, în care s-a distins centrul Viktoria Trcol, senzațională lângă […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Sportivi de la Total Sport Alba Iulia, întâlnire memorabilă în Italia cu ocnamureșeanul Bela Bartha și o altă vedetă de la Trentino Volley

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivi de la Total Sport Alba Iulia, întâlnire memorabilă în Italia cu ocnamureșeanul Bela Bartha și o altă vedetă de la Trentino Volley Săptămâna trecută, mai mulți sportivi de la Total Sport Alba Iulia au avut ocazia să îi întâlnească pe Alessandro Michieletto și pe ocnamureșeanul Bela Bartha, vedete ale formației Trentino Volley, la finalul […]

Citește mai mult